ICCJ. Decizia nr. 4007/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4007/2011
Dosar nr.2335/54/2010
Şedinţa publică din 9 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia la emiterea unei dispoziţii-decizii prin care să se constate legalitatea şi temeinicia dispoziţiei din 14 martie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova şi aflată în dosarul autorităţii pârâte, nr. 12585/CC/2007.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în posesia pârâtei se află dosarul nr. 12585/CC/2008, cuprinzând toate actele şi notificarea formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului care a fost preluat abuziv şi acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile existente pe teren şi pentru care nu s-au acordat despăgubiri la momentul preluării.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar faptul că asigură funcţionarea secretariatului acestei comisii nu îi conferă calitate procesuală pasivă.
A mai arătat pârâta că dosarul aferent Dispoziţiei nr. X/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, înregistrat sub nr. 12585/CC la Secretariatul Comisiei Centrale se află în curs de soluţionare, potrivit procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
La termenul din 23 septembrie 2010, reclamanta a precizat cadrul procesual solicitând introducerea în cauză a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, menţinând cadrul procesual stabilit iniţial, iar la 27 septembrie 2010 a precizat acţiunea în acest sens, solicitând obligarea acestei pârâte la emiterea unei dispoziţii-decizii prin care să se constate legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiei nr. X din 14 martie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova. A mai arătat reclamanta că soluţia propusă de Primărie nu este justificată şi situaţia juridică a terenului nu a fost clarificată anterior trimiterii, iar cum aceste completări ale dosarului nu se mai pot face, a solicitat să se emită o dispoziţie de respingere a propunerii şi trimiterea întregului dosar la emitentul dispoziţiei X/2005 în vederea intrării în legalitate.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii de introducere în cauză ca inadmisibilă, arătând că prin intermediul unei cereri de precizare nu se poate obţine introducerea în proces a unui nou pârât.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. X din 14 martie 2005 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12585/CC şi a fost analizată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se lipsa înscrisurilor privind preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri şi situaţia juridică a terenului notificat, sens în care a cerut Primăriei Municipiului Craiova şi reclamantei completarea dosarului cu aceste acte.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 520 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat, situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj, respingând acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prima instanţă a reţinut că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că apreciază că această excepţie este întemeiată.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. P., judeţul Dolj, imobil expropriat şi demolat, iar prin dispoziţia nr. X din 14 martie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 12585/CC.
Prima instanţă a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţa în materie, emiţând dispoziţia în data de 14 martie 2005.
Pentru că între data depunerii notificării (2001) şi data introducerii acţiunii (17 august 2010) au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamanţilor şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
Cât priveşte apărările pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării şi reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei municipiului Craiova situaţia juridică a terenului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri şi actul de vânzare provizorie, nu pot fi reţinute, nefiind susţinute prin probele administrate în cauză.
În fine, prima instanţă a reţinut că nici susţinerile reclamantei, în sensul că soluţia propusă de Primărie nu este justificată şi situaţia juridică a terenului nu a fost clarificată anterior trimiterii, iar cum aceste completări ale dosarului nu se mai pot face, precum şi solicitarea acesteia de se emite o dispoziţie de respingere a propunerii şi trimiterea întregului dosar la emitentul dispoziţiei X/2005 în vederea intrării în legalitate, nu pot fi primite în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/20014, republicată.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a criticat sentinţa atacată în privinţa chemării sale în judecată prin intermediul unei cereri precizatoare, arătând că actele procedurale prin care se poate introduce în cauză un nou pârât sunt cele prevăzute de art. 60 şi 64 C. proc. civ., or cererea formulată în cauză nu îmbracă forma prevăzută de lege, astfel că apare ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod netemeinic prima instanţă a obligat autoritatea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, reţinând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantei.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantei trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie şi, în plus, respectivul dosar nu a fost completat cu înscrisurile solicitate privind preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri şi situaţia juridică a terenului notificat.
În concluzie, recurenta a susţinut că, neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speţă, nu se poate reţine un refuz al Comisiei de a soluţiona cererea reclamantei.
Prin notele scrise formulate în cauză, recurenta a reiterat criticile din recurs.
Intimata-reclamantă a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, str. P., judeţul Dolj, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziţia nr. X/2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 186/2001.
În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte ce vizează inadmisibilitatea cererii precizatoare formulate pe parcursul procesului, prin care intimata-reclamantă a solicitat chemarea sa în judecată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.
În speţă, intimata-reclamantă a precizat cadrul procesual, atât oral, cât şi în scris, solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se constată astfel că cererea intimatei-reclamantei este formulată în conformitate cu principiul disponibilităţii părţii, principiu prin care se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt acestuia înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Aşadar, cadrul procesual este stabilit de către reclamant, care menţionează persoanele cu care înţelege să se judece şi obiectul cererii.
Pe de altă parte, pârâta-recurentă în cauza de faţă are atribuţii în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, hotărârea primei instanţe fiind pusă la adăpost de orice critică.
Reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12585/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Instanţa de control judiciar reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile articolului 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis Decizia solicitată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 520 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4004/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4008/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
