ICCJ. Decizia nr. 4003/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4003/2011
Dosar nr.821/42/2010
Şedinţa publică din 9 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia la plata sumei de 224.800 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005 i-au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv în sumă de 224.800 RON, conform Deciziei nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Reclamantul a susţinut că s-a adresat autorităţii pârâte pentru plata sumei cuvenite, dar această autoritate, în dispreţul legii, al hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi al solicitării sale legitime, i-a solicitat acestuia să depună, din nou, actele cu care să dovedească faptul că este persoană îndreptăţită să beneficieze de suma în cauză, aşa cum rezultă din Adresa din 3 mai 2010, atitudinea autorităţii pârâte încălcând astfel şi legislaţia europeană, respectiv art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 182 pct. 1 lit. a) coroborat cu pct. 182.4 din HG nr. 128/2008 şi art. 182 lit. a), Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare prin OUG 81/2007, potrivit cărora "emiterea unui titlu de plată, se va dispune în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor", în ordinea depunerii cererilor de opţiune, în speţă cererea de opţiune a reclamantului fiind înregistrată sub nr. X din 13 mai 2010, iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat până la cererea de opţiune înregistrată sub nr. Y din 29 aprilie 2008. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 229 din 2 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei prematurităţii formulării acţiunii, prima instanţă a reţinut că în raport de obiectul acţiunii „refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri" privind un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de a primi despăgubiri conform Legii nr. 247/2005, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu se poate reţine excepţia prematurităţii acţiunii în sensul neexistenţei interesului şi al dreptului la data formulării acesteia, respectiv 10 august 2010.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de plată a sumei de 224.800 RON cu titlu de despăgubiri, în baza Legii nr. 247/2005, poziţia pârâtei, care până la data formulării acţiunii nu a soluţionat cererea reclamantului în sensul plăţii efective a sumei solicitate, nu reprezintă un exces de putere în sensul definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, astfel cum se susţine în întâmpinare, plata despăgubirilor în numerar a fost efectuată până la cererea de opţiune înregistrată sub nr. Y din 29 aprilie 2008, iar reclamantul în prezenta cauză are cererea de opţiune înregistrată sub nr. X din 13 mai 2010.
Totodată, prima instanţă a apreciat că din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţii de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocată de reclamant în acţiune.
Reclamantul are dreptul de a fi despăgubit în ordinea cronologică a înregistrării opţiunilor, iar cererea sa din data de 13 mai 2010 nu a fost soluţionată întrucât în mod obiectiv autoritatea pârâtă a rezolvat cererile înregistrate până în martie 2008. Prin măsurile luate pentru accelerarea respectivei proceduri legiuitorul a stabilit şi un criteriu obiectiv pentru soluţionarea acestora, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opţiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că prin art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost stabilită şi procedura de plată a drepturilor de creanţă incluse în titlurile de plată, emise în baza deciziilor conţinând titlul de despăgubire, iar în lipsa existenţei unui refuz nejustificat de plată a despăgubirilor, a apreciat că cererea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute de Legea nr. 247/2005.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a arătat, în esenţă, că a solicitat punerea în plată a Deciziei nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 224.800 RON, însă intimata-pârâtă refuză să plătească aceste despăgubiri, cerându-i din nou să dovedească că este persoana îndreptăţită să beneficieze de suma în cauză, deşi există hotărâri judecătoreşti cu care face dovada celor solicitate, ignorând astfel prevederile art. 182 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora avea obligaţia să-i plătească despăgubirile în termen de 15 zile calendaristice de la data disponibilităţilor financiare.
Recurentul a arătat că sentinţa atacată este rezultatul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale incidente în cauză, având în vedere că lipsa disponibilităţilor financiare reţinută de instanţă nu este un argument care să justifice respingerea cererii sale.
Totodată, recurentul a susţinut că dreptul de creanţă născut în favoarea sa prin Decizia reprezentând titlul de despăgubire este o valoare patrimonială, reprezentând un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În fine, a mai arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 62/2010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului. A arătat că recurentul-reclamant a înregistrat la autoritatea pârâtă cererea de opţiune sub nr. X din 13 mai 2010 în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi urmează să fie emis titlul de plată în cuantum de 224.800 RON în favoarea acestuia, în ordinea cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor conform prevederilor pct. 182.4 din HG nr. 128/2008.
Totodată, a arătat că din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţii de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocând şi art. 3 alin. (1) din OUG nr. 62/2010, intrată în vigoare la 30 iunie 2010, care prevede că pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţilor şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs
Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite un titlu de plată în favoarea acestuia pentru suma de 224.800 RON.
În speţă, se constată că a fost emisă Decizia nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 224.800 RON, în favoarea recurentului.
În temeiul art. 181 din Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurentul-reclamant a valorificat Decizia aflată în discuţie, în sensul că a solicitat acordarea de despăgubiri în numerar, cererea privind opţiunea sa fiind înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. X din 13 mai 2010.
Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă recunoaşte dreptul recurentului-reclamant de a primi despăgubiri în numerar în cuantum de 224.800 RON, însă invocă faptul că OUG nr. 81/2007 nu prevede un termen pentru plata acestei sume, ci, dimpotrivă, impune două limitări: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opţiune, precum şi existenţa disponibilităţilor financiare.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 141 alin. (3) din aceeaşi lege, titlul de plată se emite în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în ordinea înregistrării cererilor de opţiune.
În cauză, nu poate fi contestată situaţia de fapt potrivit căreia plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare până la cererea de opţiune nr. Y din 29 aprilie 2008, iar cererii de opţiune a recurentului înregistrată sub nr. X din 13 mai 2010 nu i s-a dat curs din lipsa disponibilităţilor financiare în contul autorităţii pârâte.
Altfel spus, intimata-pârâtă a respectat ordinea înregistrării cererilor de opţiune, motiv pentru care nu a soluţionat favorabil solicitarea recurentului-reclamant.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar reţine că recurentul-reclamant nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 182 pct. 5 din HG nr. 128/2008, care dau posibilitatea emiterii titlurilor de plată şi în cazuri excepţionale, temeinic motivate.
Mai exact, potrivit acestui text de lege, prin derogare de la prevederile art. 182.4, în cazuri excepţionale, temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale etc., dovedite prin înscrisuri) Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor va putea emite cu prioritate titluri de plată şi/sau titluri de conversie.
Prin urmare, nu se poate reţine un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a emite titlul de plată solicitat, atâta timp cât sunt prevederi legale exprese ce reglementează modalitatea de emitere a titlului de plată şi care se impun a fi respectate.
Potrivit art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere", situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă, intimata-pârâtă argumentând legal imposibilitatea emiterii titlului de plată.
În fine, perioada scursă între data înregistrării cererii de opţiune (X din 13 mai 2010), data soluţionării fondului cauzei (02 noiembrie 2010) şi a recursului (09 septembrie 2011), nu poate fi considerată că încalcă principiul termenului rezonabil, dat fiind evidenta lipsă de disponibilităţi financiare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în contextul economic actual, confirmată de altfel prin emiterea OUG nr. 62/2010.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva Sentinţei nr. 229 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4002/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4004/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
