ICCJ. Decizia nr. 4004/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4004/2011
Dosar nr.428/44/2010
Şedinţa publică din 9 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC G.C. SRL Focşani, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, a solicitat anularea Raportului de inspecţie fiscală din 16 aprilie 2008, a Deciziei de impunere fiscală din 15 aprilie 2008, a Dispoziţiei din 16 aprilie 2008 emise de Administraţia Finanţelor Publice Focşani şi a Deciziei din 30 iunie 2008 a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, precum şi restituirea sumei de 1.184.517 RON reprezentând TVA cu dobânda legală aferentă.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că a cumpărat de la SC „V." SRL Focşani mai multe imobile constând în construcţii şi teren şi că potrivit acestei tranzacţii, vânzătoarea a emis factura nr. X din 28 februarie 2008 pentru suma totală de 2.350.000 euro din care TVA în sumă de 8.487.765 RON. La data tranzacţiei, vânzătoarea s-a înregistrat ca plătitor de TVA prin opţiunea înregistrată la organul fiscal din 11 februarie 2008.
Urmare controlului efectuat de organele fiscale, s-a apreciat că în mod greşit reclamanta a dedus TVA în sumă de 1.184.765 RON aferent tranzacţiei sus-menţionate, astfel încât prin raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere contestate a fost obligată la plata acestei sume. Pentru a reţine această situaţie de fapt, organele fiscale au constatat că ulterior vânzării, la data de 28 februarie 2008, vânzătoarea a emis alte două facturi, una în roşu şi o alta în negru prin care a modificat în mod unilateral structura preţului de vânzare, preţ care nu mai includea TVA.
Aşa fiind, s-a apreciat că în mod greşit reclamanta a evidenţiat deductibilitatea TVA la operaţiunea efectuată, atâta timp cât aceasta nu a plătit TVA la cumpărarea activelor scutite de plata TVA.
La cererea reclamantei instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective dinamica operaţiunilor efectuate de reclamantă precum şi modul de întocmire a documentelor justificative de evidenţiere şi deducere a TVA de către reclamantă.
Prin întâmpinare autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că în mod greşit reclamanta a procedat la deducerea TVA atâta vreme cât factura invocată de aceasta nu conţinea menţiunile necesare privitoare la natura operaţiunii efectuate. Pe de altă parte, atâta vreme cât vânzătoarea a revenit la opţiunea privitoare la taxare, restituirea TVA nu se mai impune deoarece niciuna dintre părţile contractante nu a virat la bugetul de stat TVA.
Prin Sentinţa nr. 99 din 5 mai 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea Raportului de inspecţie fiscală din 16 aprilie 2008, a Deciziei de impunere fiscală din 15 aprilie 2008 şi a Dispoziţiei din 16 aprilie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Focşani precum şi a Deciziei din 30 iunie 2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea şi a obligat pârâtele să-i restituie reclamantei suma de 1.184.517 RON cu titlu de TVA cu dobânda legală calculată de la data pronunţării hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că reclamanta a cumpărat, la data de 11 februarie 2008 de la vânzătoarea SC „V." SRL Focşani imobile şi construcţii la preţul de 2.350.000 euro, preţ ce a inclus şi suma de 8.487.765 RON cu titlu de TVA.
La data de 28 februarie 2008, ora 1331 vânzătoarea a emis o primă factură pentru preţul stabilit prin contractul autentic de vânzare-cumpărare. La aceeaşi dată, la ora 1350 vânzătoare a emis o nouă factură de stornare a preţului şi două minute mai târziu a emis o altă factură prin care a menţinut preţul dar în care a consemnat TVA zero.
Prima instanţă a reţinut că procedând în acest fel, printr-o nouă factură în care s-a consemnat alt preţ şi printr-o declaraţie ulterioară de revenire la prima opţiune privitoare la TVA, vânzătoarea a eludat obligaţiile pe care le avea în calitate de plătitor de TVA.
În atare situaţie reclamantei nu i se poate reţine nicio culpă în privinţa deducerii TVA şi care trebuia în mod corect calculată de către organele fiscale de la firma care a încasat-o, ca preţ al vânzării şi faţă de aceste considerente, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantei este fondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, solicitând modificarea în tot a Sentinţei civile nr. 99 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, în sensul respingerii contestaţiei formulată de SC G.C. SRL Focşani, ca neîntemeiată.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, fiind reluate notele de concluzii depuse la fondul cauzei.
În concret, recurenta a arătat că pentru operaţiunea de cumpărare a bunurilor (conform contractului din 11 februarie 2008) SC G.C. SRL Focşani nu îndeplineşte prevederile legale pentru deducerea de TVA, întrucât factura nu conţine obligatoriu toate informaţiile prevăzute la art. 155, alin. (5) lit. k) şi m) din Cod Fiscal
Apreciază recurenta că intimata nu este îndreptăţită să deducă TVA-ul aferent facturii nr. X/2008, având în vedere notificarea înregistrată de vânzător la organul fiscal din 11 februarie 2008, notificare care producea consecinţe pentru operaţiunea înregistrată de SC G.C. SRL Focşani.
Că în mod greşit instanţa a reţinut pe baza concluziilor raportului de expertiză faptul că operaţiunea de stornare a facturii nr. X din 28 februarie 2008 emisă de SC „V." SRL Focşani către SC G.C. SRL Focşani nu produce efecte juridice şi nici consecinţe din punct de vedere fiscal, faţă de această din urmă societate comercială.
În aceste condiţii a arătat recurenta că aprecierea instanţei de fond că SC G.C. SRL Focşani nu are nicio culpă, este greşită, având în vedere faptul că dispoziţiile Codului fiscal permit unui contribuabil plătitor de TVA să renunţe la opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Cod Fiscal
Prin Decizia nr. 433 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, a fost respins recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de recurs a reţinut că reclamanta a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale prin care s-a apreciat că în mod greşit, aceasta a dedus TVA, în sumă de 1.184.765 RON aferentă tranzacţiei care a intervenit la data de 11 februarie 2008 conform contractului autentificat din această dată prin care a cumpărat de la vânzătoarea SC „V." SRL Focşani construcţiile aferente Fermei de vaci Precistanu, judeţul Vrancea pentru preţul de 7.418.822,38 RON, din care 1.184.517,86 RON TVA. Această tranzacţie a fost trecută şi în factura nr. X din 28 februarie 2008 în care a fost menţionat preţul vânzării de 7.418.822, 38 RON, din care 1.184.517,86 RON TVA.
Este de necontestat că la data transferului de proprietate vânzătoarea era plătitoare de TVA potrivit propriei opţiuni exprimată la data de 11 februarie 2008.
În conformitate cu art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, „pentru livrările de bunuri imobile faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător".
Bunurile imobile înscrise în factura nr. X din 28 februarie 2008 au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în forma autentică din 11 februarie 2008, astfel că sunt îndeplinite formalităţile legale cerute de art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.
Cum operaţiunea de vânzare a avut loc la data de 11 februarie 2008 prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în care preţul include TVA-ul confirmat prin factura nr. X/2008, aceasta fiind data faptului generator de TVA, apare lipsită de relevanţă susţinerea recurentei privind elementele pe care trebuie să le conţină factura conform art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, factură care de altfel coroborată cu anexa la care face trimitere cuprinde informaţia prevăzută de legiuitor pentru efectuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii.
În aceste condiţii facturile ulterioare emise de vânzătoarea SC „V." SRL Focşani nu puteau conduce la corectarea facturii nr. X/2008 care a fost emisă corect, iar operaţiunea de stornare din 28 februarie 2008, în fapt modifică unilateral preţul tranzacţiei.
Notificarea din 14 martie 2008 pe care vânzătorul a depus-o la organele fiscale solicitând anularea notificării anterioare nu poate avea efecte asupra operaţiunii înregistrată de cumpărătoarea-reclamantă în baza facturii nr. X din 28 februarie 2008, în condiţiile în care faptul generator al taxei TVA intervenise la data când a avut loc transferul dreptului de proprietate şi plata preţului, respectiv la data de 11 februarie 2008.
Criticile formulate de recurentă vizând raportul de expertiză efectuat în cauză s-au concretizat în obiecţiunile la care expertul a răspuns punctual.
Faptul că în cauză instanţa de fond a respins cererea privind efectuarea unui nou raport de expertiză nu poate constitui în sine un motiv de modificare sau casare a hotărârii recurate.
Judecătorul fondului a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru încuviinţarea unei noi expertize conform art. 212 C. proc. civ. vizând lămurirea aspectelor verificate de expert.
Este de reţinut că prima instanţă a arătat în considerentele instanţei recurate că soluţia pronunţată este rezultatul analizei întregului material probator administrat în cauză inclusiv raportul de expertiză şi raportat la prevederile legale incidente a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei care a solicitat deducerea fiscală a TVA aferentă operaţiunii intervenite la data de 11 februarie 2008.
Împotriva Sentinţei civile nr. 99 din 5 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a formulat cerere de revizuire de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că la 2 martie 2010 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea a fost primită o adresă din partea Tribunalului Vrancea prin care au fost solicitate o serie de acte referitoare la SC „V." SRL, acte necesare instanţei penale pentru soluţionarea plângerii formulate de SC „V." SRL împotriva administratorului SC „G.C." SRL - G.G. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., iar acesta a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
S-a reţinut, în actul de inculpare, că nu a fost achitat integral preţul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare de către cumpărător SC „G.C." SRL.
Având în vedere situaţia creată prin apariţia dosarului penal nr. 3950/91/2009 de pe rolul Tribunalului Vrancea, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea întocmit pe numele administratorului SC „G.C." SRL cât şi faptul că revizuenta nu a avut cunoştinţă despre acest dosar până la data primirii adresei prin care le-au fost solicitate acte de către instanţa penală s-a considerat că cererea de revizuire este admisibilă şi s-a solicitat admiterea cererii de revizuire de SC „G.C." SRL, ca întemeiată.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 99 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi până la soluţionarea cererii de revizuire s-a solicitat admiterea deoarece SC „G.C." SRL se află în procedura insolvenţei, iar suma de 1.184.517 RON va fi distribuită către creditorii din dosarul de insolvenţă şi nu mai poate fi recuperată, în eventualitatea în care s-ar admite cererea de revizuire.
S-a depus la dosar copia Rechizitoriului nr. 1648/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, copia Sentinţei penale nr. 136 din 7 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia penală.
Prin Sentinţa nr. 232 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut, potrivit art. 322 C. proc. civ., că revizuirea unei hotărâri judecătoreşti poate fi primită în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege, iar pct. 5 al aceluiaşi articol stabileşte că cererea de revizuire poate fi primită dacă, după darea hotărârii, s-au dovedit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Analizând criticile formulate de revizuent, curtea a constatat că niciuna dintre ele nu se încadrează în dispoziţiunile strict şi limitativ enunţate de textele menţionate mai sus.
S-a apreciat că înscrisurile prezentate de revizuentă, respectiv rechizitoriul şi sentinţa Tribunalului Vrancea nu constituie înscrisuri doveditoare noi pentru următoarele considerente:
În primul rând, înscrisurile nu au fost nici deţinute de partea potrivnică şi nici nu era o imposibilitate obiectivă prezentarea lor de către revizuentă. Mai mult decât atât, sentinţa Tribunalului Vrancea a fost ulterioară pronunţării hotărârii criticate.
În al doilea rând, înscrisurile pretins doveditoare, nu ar fi putut în niciun chip schimba soluţia dacă ar fi fost cunoscute, având în vedere că în cauza penală, faptele priveau persoane şi împrejurări fără de legătură cu obiectul pricinii. Împrejurarea că administratorul societăţii intimate a fost cercetat pentru o infracţiune de înşelăciune în dauna unei terţe societăţi, deşi putea avea conexiuni cu litigiul de faţă, acestea nu constituiau în nici un caz temeiul unei alte soluţii şi cu atât mai puţin pentru retractarea hotărârii atacate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, iar pe fond, admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.
În motivele de recurs, după o amplă prezentare a litigiului legat de soluţionarea acţiunii în primă instanţă, se arată că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece:
- Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea nu a avut cunoştinţă despre existenţa cercetărilor penale faţă de administratorul SC „G.C." SRL - G.G.;
- în Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea administratorul SC „G.C." SRL a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ.;
- dacă SC „G.C." SRL nu a achitat în întregime preţul vânzării fermei către SC „V." SRL nu avea dreptul să deducă TVA-ul în sumă de 11.845,17 RON, aşa cum greşit s-a reţinut în Sentinţa civilă nr. 99/2009 pentru că SC „V." SRL nu a colectat TVA, nu a declarat TVA de plată şi nici nu a plătit TVA la bugetul de stat.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi, pe fondul cauzei, admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.
Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Revizuenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a formulat cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - teza I, invocând ca înscris nou o adresă emisă de Tribunalul Vrancea prin care le-au fost solicitate o serie de acte referitoare la SC „V." SRL şi pentru că a fost emis un rechizitoriu de către Parchetul de lângă Tribunalul Vrancea prin care administratorul SC „G.C." SRL a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
Instanţa de fond a respins cererea de revizuire apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. teza I, se poate cere revizuirea unei hotărâri „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".
Acest motiv de revizuire presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
- înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
- înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fără să prezinte relevanţă dacă reţinerea a fost involuntară sau intenţionată, iar revizuentul să nu fi cunoscut faptul reţinerii înscrisului de către adversar în momentul judecării fondului;
- înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Această ipoteză a textului este realizată numai atunci când instanţa a pronunţat o hotărâre în lipsa unor înscrisuri, imposibil de prezentat, care, dacă erau cunoscute de instanţă, ar fi fost de natură să determine o altă soluţie în litigiu. Evident, înscrisul doveditor trebuie să fie prezentat de parte, care va face dovada împiedicării de a-l fi invocat în judecata încheiată prin hotărârea atacată, fie pentru că el a fost reţinut (voluntar sau involuntar) de partea potrivnică, fie pentru că a existat o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Problema ce se impune a fi rezolvată în prezenta cauză este aceea dacă înscrisul invocat de revizuenta-recurentă este înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.
Faţă de condiţiile impuse de acest text de lege se constată că înscrisul invocat nu este un înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece:
- înscrisul invocat nu a existat la data când a fost pronunţată hotărârea atacată;
- înscrisul nu este determinat pentru că nu putea influenţa soluţia pronunţată iniţial.
În fapt, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost trimis în judecată administratorul SC „G.C." SRL Focşani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., însă dosarul ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Vrancea nici nu a fost soluţionat irevocabil.
Pentru că, într-adevăr, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune revizuirea unei hotărâri în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, în motivele de recurs nici nu se critică soluţia instanţei de fond în raport de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., ci reprezintă o reproducere aproape identică a cererii de revizuire adresată instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vrancea împotriva Sentinţei nr. 232 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4003/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4007/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
