ICCJ. Decizia nr. 4042/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor solicitând anularea Ordinului nr. 172 din 24 aprilie 2009, prin care a fost eliberat din funcția publică de inspector șef în cadrul I.T.R.S.V. Vâlcea și obligarea acestuia la plata drepturilor bănești cuvenite, precum și a cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile pentru tardivitate și ca neîntemeiată, pe fond, cu motivarea respectării dispozițiilor legale aflate în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, motivând că deciziile Curții Constituționale își produc efectele numai pentru viitor.
Prin sentința civilă nr. 284/F-Cont din 15 decembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.G., a dispus anularea Ordinului nr. 172 din 24 aprilie 2009, a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii actului și plata drepturilor salariale cuvenite și a obligat pe pârât să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 RON.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut demersuri către pârât și pentru suspendarea concursului, iar prin adresa din 15 iunie 2010 i s-a răspuns că, reintegrarea sa se poate realiza numai în urma unei hotărâri judecătorești.
Pornindu-se de la aceste aspecte a constatat că reclamantul nu s-a adresat în mod direct instanței de judecată pentru a fi reintegrat în funcție, ci mai întâi către emitentul actului administrativ. Prin urmare, nu se poate susține neefectuarea procedurii prealabile.
Legiuitorul însă nu a prevăzut obligațiile efectuării procedurii prealabile, în spețele în care au fot declarate neconstituționale actele normative, în baza cărora au fost emise actele administrative.
Acțiunea este formulată în termenul legal de un an, reglementat de art. 9 alin. (4) din lege.
în ceea ce privește fondul cauzei, curtea de apel a apreciat că acțiunea este întemeiată, deoarece eliberarea din funcție a reclamantului, s-a făcut în baza unui act administrativ ce a avut ca temei de drept acte normative care au fost declarate neconstituționale. Măsura dispusă nu se mai justifică în aceste condiții, iar reclamantul trebuia reintegrat în funcție de drept, deoarece lipsa suportului legal, face ca măsura să devină abuzivă, de la data emiterii actului.
împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că sentința civilă recurată este nelegală, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că, în termen de 30 de zile de la comunicarea Ordinului nr. 172/2009, ar fi formulat o plângere prealabilă prin care să solicite autorității emitente revocarea ca nelegal a acestui act.
Recurentul mai susține că sentința este nelegală deoarece acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru că Ordinul nr. 172/2009 respectă întru totul cadrul legislativ în vigoare la data emiterii sale, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice ("O.U.G. nr. 37/2009").
Or, interpretarea pe care instanța de fond o dă efectelor declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 contravine în mod flagrant dispozițiilor imperative ale art. 147 alin. (4) ale Constituției României conform cărora deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, dar nu retroactivează, ci produc efecte numai pentru viitor.
Deci, Ordinul nr. 172/2009 este legal și temeinic, fiind emis în deplină conformitate cu cadrul legislativ în vigoare la dara emiterii acestuia (respectiv, prevederile art. III alin. (1) coroborat cu alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009), motiv pentru cererea introductivă de instanță a reclamantului prin care se solicită anularea acestui act administrativ se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă față de dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004..
în acord cu instanța de fond, înalta Curte apreciază că, în litigiul dedus judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of..
în aceste condiții, este indiscutabil că, utilizând sintagma "direct la instanța de contencios administrativ competentă", legiuitorul a înțeles să deroge de la dispozițiile din legea contenciosului administrativ care reglementează obligativitatea procedurii prealabile, condițiile de admisibilitate a acțiunii întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 - ce se cer a fi întrunite cumulativ - fiind existența unei decizii de declarare a neconstituționalității unei ordonanțe sau dispoziții dintr-o ordonanță care sunt vătămătoare ale unui drept sau unui interes legitim al unei persoane și introducerea acțiunii în contencios administrativ într-un termen de decădere de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of..
Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 172 din 24 aprilie 2009, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică inspector șef în cadrul I.T.R.S.V. Vâlcea.
înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.
Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Potrivit art. 147 alin. (1) Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) Constituție și art. 15 și următoarele Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.
în considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv "actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.
în plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.
Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziții legale, înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.
în speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
în altă ordine de idei, înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.
înalta Curte consideră că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.
Pentru considerentele anterior arătate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere soluția pronunțată, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat recurentul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, către intimat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4044/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4043/2011. Contencios → |
|---|
