ICCJ. Decizia nr. 4043/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 290/ F-CONT din 17 decembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială, a respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Vâlcea - Consiliul Județean Vâlcea, împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - C.S.C., prin care solicita anularea deciziei din 21 septembrie 2010 și a procesului-verbal de constatare, înregistrat din 21 iulie 2010.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit contractului de servicii din 3 iunie 2008-din 10 iunie 2008, încheiat de reclamant și SC T. SA București, prestatorul s-a obligat să presteze serviciile necesare întocmirii documentației în vederea obținerii avizelor și acordurilor, în scopul eliberării autorizației de construire.
Această documentație se referă la: graficul de prestare, propunerea tehnică, propunerea financiară, caietul de sarcini cu anexele și tema de proiectare.
Prestatorul s-a angajat să execute pe cheltuiala sa orice modificare și/sau completare necesare obținerii avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism în conformitate cu legislația în vigoare și referințele Anexei nr. 2.
în certificatul de urbanism, din 19 octombrie 2007, la art. 4 se prevede că "documentația tehnică trebuie să respecte dispozițiile Legii nr. 50/1991, corelată cu avizele solicitate și verificate conform Legii nr. 10/1995".
Art.18 Legea nr. 10/1995 impune cu titlu de obligativitate executarea unei expertize tehnice de către un expert tehnic atestat sau un proiect avizat de către proiectantul inițial, în cazul lucrărilor de reconstituire, consolidare, lucrări de reparații etc.
Reclamantul a susținut că proiectantul inițial a fost desființat, iar în aceste condiții, se menține condiția impusă de textul de lege menționat, acela de a efectua o expertiză tehnică.
Instanța de fond a constatat că adresa din 21 iulie 2008, emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții îi indică reclamantului să completeze documentația depusă pentru eliberarea avizului în temeiul art. 18 Legea nr. 10/1995, ceea ce înseamnă că, expertiza tehnică reprezintă o completare a documentației și nu o lucrare distinctă, așa cum susține reclamanta, completarea însemnând a se adăuga ceea ce s-a omis.
De asemenea, instanța de fond a reținut că expertiza tehnică cuprinde mențiunea elaborării sale în "iunie 2008", deci anterior semnării celui de-al doilea contract, ceea ce înseamnă că, executantul lucrării a realizat lucrarea, înainte de a exista convenția, în acest sens.
împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Județul Vâlcea - Consiliul Județean Vâlcea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului, reclamantul, Județul Vâlcea - Consiliul Județean Vâlcea, a arătat, în esență, următoarele:
Decizia administrativă a cărei anulare a solicitat-o prin acțiunea în contencios administrativ din 21 septembrie 2010, a C.S.C. din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, este nelegală, consecință a nerespectării condițiilor de formă prevăzute în art. 211 C. proc. fisc.. Potrivit alin. (4) al textului legal mai sus citat, dispozitivul deciziei trebuie să cuprindă termenul în care poate fi exercitată calea de atac și instanța competentă, or, în dispozitivul deciziei contestate, se face o trimitere cu caracter general la instanța de contencios administrativ competentă, fără să se precizeze care este această instanță. De asemenea, alin. (5) al aceluiași text legal prevede că decizia se semnează de conducătorul Direcției generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz, însă, în speță, decizia este semnată de membrii C.S.C., așadar neconform cu prevederea legală amintită.
în ceea ce privește fondul cauzei, expertiza tehnică a fost solicitată de Inspectoratul de Stat în Construcții ca și completare a documentației tehnico-economice, faza "studiu de fezabilitate", întocmită de SC P.P. SRL Râmnicu Vâlcea, și nici de cum ca o completare a proiectului tehnic elaborat în baza contractului de servicii din 10 iunie 2008 de către SC T. SA București, astfel că, prin urmare, expertiza tehnică nu făcea parte din documentațiile tehnice pe care proiectantul trebuia să le întocmească pe cheltuiala sa.
Apoi, potrivit prevederilor contractuale, suma de 14.500 lei, reprezentând contravaloarea expertizei tehnice, care a făcut obiectul contractului din 2 septembrie 2008-din 5 septembrie 2008, constituie cheltuială eligibilă și nu neeligibilă cum în mod eronat a reținut D.C.V.U.F.C., precum și C.S.C. din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru argumentele expuse în continuare.
Instanța de control judiciar reține că în ceea ce privește criticile privind nerespectarea condițiilor de formă, prevăzute în art. 211 C. proc. fisc., sunt nefondate.
Astfel, deși, în dispozitivul deciziei administrative contestate se face referire cu caracter general la condițiile în care aceasta poate fi atacată, făcându-se trimitere la prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., nu este vorba de iregularități care să afecteze validitatea juridică a deciziei și care, prin urmare, să conducă la desființarea acesteia. Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. precizează condițiile în care decizia de soluționare a contestației poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, astfel că cerințele art. 211 alin. (4) din actul normativ precitat au fost pe deplin respectate. De menționat că, de altfel, reclamantul a promovat acțiunea în contencios administrativ la instanța judecătorească competentă, Curtea de Apel Pitești, în termenul prevăzut de lege, astfel că nu i s-a produs nicio vătămare sub acest aspect.
De asemenea, nici critica întemeiată pe prevederile art. 211 alin. (5) C. proc. fisc. nu poate fi primită. Faptul că emitentul deciziei contestate, C.S.C., nu posedă personalitate juridică este lipsit de relevanță. în contenciosul administrativ, este esențială capacitatea de a emite acte administrative de autoritate, iar nu faptul că organul emitent al deciziei atacate are sau nu personalitate juridică. în ceea ce privește semnarea deciziei de către membrii Comisiei, nici operațiunea respectivă nu afectează validitatea juridică a acesteia, în condițiile în care comisia respectivă este emitentul actului administrativ în discuție. în această chestiune, nu este lipsit de semnificație că unul din semnatarii deciziei, doamna D.M., este secretar general adjunct în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și coordonează activitatea D.C.V.U.F.C., în cadrul căreia funcționează C.S.C., astfel că este dincolo de orice îndoială că decizia atacată de reclamant a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 211 alin. (5) C. proc. fisc..
în ceea ce privește fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că și sub acest aspect hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Contrar celor susținute de recurentă, înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 10/1995, expertiza tehnică este un element obligatoriu al documentației tehnice necesară obținerii autorizației de construire și nu este vorba, așa cum susține Județul Vâlcea - Consiliul județean Vâlcea, de o completare a respectivei documentații. în acest sens, textul legal precitat stipulează că "Urmărirea comportării in exploatare a construcțiilor se face pe toata durata de existenta a acestora și cuprinde ansamblul de activități privind examinarea directa sau investigarea cu mijloace de observare și măsurare specifice, în scopul menținerii cerințelor. Intervențiile la construcțiile existente se refera la lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desființare parțială, precum și la lucrări de reparații, care se fac numai pe baza unui proiect avizat de proiectantul inițial al clădirii sau a unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, și se consemnează obligatoriu în cartea tehnica a construcției".
Cum reclamantul a precizat că proiectantul inițial a fost desființat, nu putea fi prezentat un proiect avizat de proiectantul inițial, ca alternativă la expertiza tehnică, la care se referă textul legal mai sus amintit, astfel că depunerea expertizei ca parte a documentației tehnice era obligatorie. în consecință, expertiza tehnică trebuia să fie întocmită pe cheltuiala proiectantului SC T. SA, așa cum a reținut organul administrativ în decizia contestată și cum a statuat judecătorul fondului.
în fine, sunt irelevante clauzele contractuale care califică contravaloarea expertizei tehnice ca fiind o cheltuială eligibilă, din moment ce art. 18 Legea nr. 10/1995 obligă la efectuarea acestei lucrări care, în speță, inițial a fost omisă, iar convenția părților nu poate fi opusă unei norme juridice imperative și inderogabile.
Față de cele ce preced, înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4042/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4039/2011. Contencios → |
|---|
