ICCJ. Decizia nr. 4111/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4111/2011
Dosar nr.10281/2/2009
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3662 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta P.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita obligarea acestuia să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din localitatea Cireşu, comuna Cireşu, jud. Brăila, compus din construcţiile ce nu pot fi restituite în natură. Totodată, instanţa de judecată a respins cererea de chemare în garanţie a Comunei Cireşu, prin Primar, formulată de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În urma analizei legalităţii dispoziţiei primarului emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâtul a constatat că se impune reevaluarea dosarului prin precizarea elementelor de identificare a construcţiilor în cauza astfel încât acestea din urmă să poată fi identificate în mod corespunzător.
Prin urmare, apreciază prima instanţă, nu se poate reţine în cauză refuzul nejustificat al pârâtului de a numi un evaluator, având în vedere că etapa administrativă a soluţionării notificării emisă de către reclamantă nu a fost finalizată prin indicarea acestor elemente de identificare a construcţiilor în cauză, precum şi cu dovada preluării abuzive a acestora, fiind necesară pentru desemnarea unui evaluator întregirea documentaţiei întocmită în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel încât evaluatorul să aibă posibilitatea de a stabili valoarea construcţiilor în raport de structura şi configuraţia acestora.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, deşi de la data emiterii notificării şi până la data restituirii dosarului de către pârât a trecut o perioadă îndelungată, care poate fi apreciată ca nerespectând condiţiile termenului rezonabil conform art. 6 din CEDO, instanţa de fond consideră că ulterior reverificării dosarului de către unitatea notificată şi înaintării dosarului către pârât reclamanta are posibilitatea de a solicita conform prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 reactualizarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie în mod corespunzător, prin emiterea titlului de despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta reiterează, în esenţă, motivele şi argumentele invocate în faţa instanţei de fond, referitoare la termenul de soluţionare a cererii sale, despre care arată că trebuie să fie unul rezonabil; în acest sens, recurentă arată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, având în vedere că, aşa cum rezultă din actele dosarului, acesta conţine toate elementele necesare parcurgerii etapei evaluării imobilului imposibil de restituit în natură.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare, recursul este întemeiat.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, urmată şi în prezenta cauză, a arătat necesitatea emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termen ce va fi apreciat de la caz la caz.
În temeiul art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, autoritatea pârâtă are obligaţia să analizeze dosarele numai în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură şi nu să reanalizeze şi să re-aprecieze legalitatea deciziei de acordare de despăgubiri sau să solicite acte noi cu privire la modalitatea de preluare a imobilului de către stat, etc.
Din actele dosarului rezultă că autoritatea intimată a fost învestită în vederea emiterii deciziei, încă din anul 2006, neprocedând în acest sens nici până în prezent, adică o perioadă de aproximativ 5 ani.
Este binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil; Decizia nr. 2815/2008 invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat, al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.
Fiind vorba de o perioadă de aproape 5 ani, în care autoritatea pârâtă nu a dat curs solicitării reclamantei de evaluare a imobilului şi emitere a deciziei, este evident că nu ne aflăm în prezenţa unui „termen rezonabil", în accepţiunea prevederilor comunitare susmenţionate, dar ne aflăm în situaţia nesoluţionării în termen a cererii formulate de recurentă, ceea ce reclamă aplicarea în speţă a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, justificându-se întârzierea în desemnarea unui evaluator de împrejurarea că nu există elemente suficiente pentru identificarea imobilului în discuţie.
Or, dacă intimatul avea astfel de nelămuriri şi aprecia că dispoziţia de restituire nu este însoţită de documentele menţionate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, putea să solicite informaţiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată, însă, intimatul nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care recurenta-reclamantă este îndreptăţită, urmare a dispoziţiei de restituire.
Admiterea acţiunii reclamantei se impune, deci, pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval de timp destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 10 mai 2006, şi data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât autorităţii intimate îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamantă este fondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 alin. (3) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să dispună admiterea acestuia şi modificarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la desemnarea evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului ce face obiectul dosarului nr. 26423/CC al autorităţii pârâte. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva sentinţei nr. 3662 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâtul Statul român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ce priveşte imobilul ce face obiectul dosarului nr. 26423/CC.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4106/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4117/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
