ICCJ. Decizia nr. 4117/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4117/2011
Dosar nr. 249/32/2010
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 90 din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta B.D.A.G., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, prin care solicita anularea Ordinului nr. 196 din 12 octombrie 2009 emis de conducătorul autorităţii pârâte.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 196 din 12 octombrie 2009 emis de preşedintele A.N.P.S., reclamanta a fost revocată din funcţia de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Neamţ, în care fusese numită prin Ordinul nr. 1008 din 25 mai 2009, în temeiul dispoziţiilor OUG 37/2009.
Or, arată prima instanţă, în condiţiile în care prin Deciziile nr.1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, funcţia de director coordonator nu mai există, iar persoanele care ocupau aceste funcţii nu mai pot fi considerate ca fiind conducătorii serviciilor publice desconcentrate. în momentul de faţă, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice desconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009.
Acţiunea reclamantei, se arată în considerentele sentinţei atacate, nu poate fi analizată decât ţinând cont de evenimentele legislative şi constituţionale mai sus evocate, relevanţă deosebită având faptul că funcţia de director coordonator din care a fost revocată reclamanta nu mai exista aşa încât, o hotărâre de anulare a actului administrativ cu consecinţa reintegrării nu poate fi pusă niciodată în executare câtă vreme funcţia nu mai există.
Instanţa de fond a reţinut că nu sunt întemeiate apărările reclamantei referitoare la nepublicarea în Monitorul Oficial a ordinului contestat căruia, având caracterul unui act administrativ individual, nu îi sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 24/2000.
Revocarea din funcţia de director coordonator s-a realizat în baza OUG nr. 105/2009 care abrogă OUG nr. 37/2009, măsura dispusă apărând în realitate ca o revocare a actelor de numire emise în baza OUG nr. 37/2009.
Apreciază prima instanţă că legalitatea ordinului contestat nu poate fi analizată distinct de legalitatea ordinului de numire, aşa încât, câtă vreme numirea reclamantei în funcţia de director coordonator a fost făcută în temeiul unei ordonanţe neconstituţionale şi câtă vreme prin Deciziile nr. 413/2010 şi nr. 414/2010 Curtea Constituţională a reţinut că funcţia de director coordonator nu mai există, nu se relevă motive care să atragă nulitatea ordinului de revocare.
In privinţa celorlalte apărări invocate de reclamantă, instanţa de fond a reţinut că acestea vizează drepturile reglementate de Codul Muncii şi care trebuie respectate în raporturile de muncă, de către angajator, iar nu în raporturile de funcţie publică, cărora li se aplică reglementările speciale (Legea nr. 188/1999, OUG nr. 37/2009). în cauza dedusă judecăţii revocarea s-a impus ca urmare a evenimentelor legislative expuse şi nicidecum ca urmare a neexercitării atribuţiilor specifice funcţiei publice de conducere. De altfel, acceptând numirea în condiţiile OUG nr. 37/2009, reclamanta şi-a asumat riscul revocării înainte de expirarea duratei prevăzute în contractul de management.
Concluzionează instanţa de fond că anularea ordinului de revocare din funcţie ar avea drept consecinţă producerea efectelor juridice ale ordinului de numire, ceea ce ar echivala cu nesocotirea Deciziilor nr. 413/2010 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, în temeiul prevederilor art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta arată, în esenţă, că în mod greşit a analizat prima instanţă acţiunea sa în raport cu deciziile Curţii Constituţionale, în loc de a cenzura actul administrativ contestat exclusiv sub aspectele incidente la data emiterii acestuia.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 1008 din 25 mai 2009, emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, recurenta-reclamantă a fost numită în funcţia de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Neamţ, în baza prevederilor OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin ordinul contestat în cauză, nr. 196 din 12 octombrie 2009, s-a dispus revocarea din funcţie a recurentei-reclamante şi încetarea contractului de management încheiat între părţi.
Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie, în principal, prevederile OUG nr. 105/2009.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009, arătând, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
De asemenea, funcţia publică ocupată de recurenta-reclamantă a fost înfiinţată prin OUG nr. 37/2009, care a fost, şi ea, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Or, lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
De altfel în Deciziile nr. 413 şi nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din OUG nr. l05/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator se consideră a fi desfiinţată, instanţa de fond în mod corect apreciind că reclamanta nu mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcţie, a cărei existenţă a fost afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Cum situaţia de neconstituţionalitate ivită ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcţie a recurentei-reclamante, cât şi cel prin care s-a dispus revocarea acesteia din funcţie şi încetarea contractului de management încheiat între părţi, în baza OUG nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituţionale.
Într-adevăr, este cert că neconstituţionalitatea actului normativ în temeiul căruia intimata-pârâtă a emis ordinul de eliberare din funcţie a recurentei-reclamante, adică OUG nr. 105/2009, a afectat legalitatea ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica cererea recurentei de reintegrare în funcţia de director coordonator, în condiţiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el, efecte juridice, ulterior constatării neconstituţionalităţii actului normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv OUG nr. 37/2009.
Referitor la criticile recurentei-reclamante privind celelalte motive de nelegalitate a ordinului contestat, invocate în acţiune şi reiterate în cererea de recurs, se va reţine că analiza acestora nu se mai impune, fiind de prisos în raport cu motivul ce afectează valabilitatea actului de numire în funcţie, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii actelor normative în temeiul cărora acesta a fost emis.
Pentru considerentele arătate, constatându-de că soluţia instanţei de fond este corectă, va fi respins recursul, ca nefondat, şi menţinută sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.D.A.G. împotriva sentinţei nr. 90 din 9 august 2010 a Curţii de Apel Bacău, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4111/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4122/2011. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
