ICCJ. Decizia nr. 4184/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la aprobarea și virarea sumelor cu destinația de compensație bănească restantă în cuantum de 33.546 RON și a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița la plata sumei de 33.546,00 RON cu titlu de compensație bănească restantă în baza Hotărârii nr. 62 din 2 februarie 2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârea susmenționată i s-au acordat compensații bănești în sumă de 83.864,74 RON, din care i s-au plătit efectiv 50.319 RON în data de 24 octombrie 2007, rămânând de achitat suma de 33.546 RON până la finele anului 2008, sumă care nu i s-a achitat până la momentul înregistrării cererii.
Prin sentința civilă nr. 978 din 21 aprilie 2011, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul, analizând dispozițiile art. 8 alin. (5) Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, cu modificările și completările ulterioare, a apreciat că în condițiile în care obiectul cererii nu vizează vreo hotărâre sau decizie a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ci privește exclusiv obligarea la plata despăgubirilor (operațiune subsecventă actului administrativ prin care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri), nu sunt incidente dispozițiile legii speciale referitoare la competența tribunalului.
A arătat Tribunalul că refuzul executării actului administrativ prin care persoanei respective i-a fost stabilit dreptul la despăgubiri este asimilat refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri adresate unei autorități publice, care la rândul lui este asimilat actului administrativ, în baza art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a și alin. (2) Legea contenciosului administrativ. Ca o consecință, calea procesuala ce trebuie urmată este aceea a contenciosului administrativ, urmând a se face aplicarea normelor de competență stabilite prin art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 ce atrag competența de soluționare Curții de Apel, avându-se în vedere rangul central al respectivei autorități publice chemate în judecată.
La rândul său, prin sentința civilă nr. 207 din data de 22 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale sale materiale, invocată din oficiu, cu privire la soluționarea prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în cauză se contestă refuzul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a efectua plata despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 62 din 2 iulie 2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și că, potrivit art. 8 alin. (5) și (6) Legea nr. 290/2003, hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, prin dispozițiile art. 17 alin. (3), alin. (4) lit. e) și alin. (6) Normele Metodologice de aplicare a Legii 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, s-a prevăzut că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
A apreciat Curtea că, față de dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004, care au asimilat actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal, ținând seama de obiectul cererii de chemare în judecată și de caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actele normative mai sus enunțate, soluționarea cauzei este în competența Tribunalului Dâmbovița, secția comercială, completele specializate de contencios administrativ.
Constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel Ploiești a decis înaintarea cauzei la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamantei S.L. privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 la aprobarea și virarea sumelor cu destinația de compensație bănească restantă în cuantum de 33.546 RON și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița la plata sumei de 33.546,00 RON cu titlu de compensație bănească restantă în baza Hotărârii nr. 62 din 2 februarie 2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
La rândul său, Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și Normele Metodologice de aplicare stabilesc competența de soluționare a tribunalului de la domiciliul petentului în ceea ce privește actele emise de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Normele sus-citate instituie un regim derogator, față de dispozițiile Legii nr. 554/2004, în ceea ce privește competența de soluționare a actelor emise de către autoritatea pârâtă, în aplicarea Legii nr. 290/2003.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești, dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004 au asimilat actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.
Pentru aceste considerente, înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4185/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4175/2011. Contencios → |
|---|
