ICCJ. Decizia nr. 4267/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Soluția instanței de fond
Prin acțiunea formulată la data de 4 martie 2008 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș anularea deciziei din 17 august 2007, prin care i s-a respins contestația, anularea Notei din 25 iunie 2007, privind compensarea în totalitate a sumei negative de TVA, inclusiv cu obligații fiscale neexigibile, cu obligarea pârâtei la rambursarea de TVA în sumă de 546.726 RON plus dobânda aferentă de 69.434 RON.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că își desfășoară activitatea sub incidența Legii nr. 85/2006 în baza Planului de reorganizare confirmat, potrivit căruia scadența la plată către bugetul general consolidat a fost în luna iunie 2007, pentru obligații anterioare deschiderii procedurii de reorganizare, constând în impozit pe salarii, impozit pe venit și fonduri speciale.
în raport cu datoriile scadente fața de bugetul general consolidat, a solicitat restituirea sumei de 546.726 RON, rezultată între suma negativă a TVA, confirmată de organele de inspecție fiscale, cu drept de rambursare (2.399.539 RON) și suma datoriilor exigibile la data încheierii compensării de 1.852.813 RON, însă s-a respins cererea de rambursare pe motiv că societatea are și alte datorii față de bugetul de stat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a solicitat respingerea acțiunii și menținerea deciziei de respingere a contestației, susținând că la data efectuării compensării, respectiv 25 iunie 2007, societatea figura în evidențele fiscale atât cu datorii cuprinse în planul de reorganizare confirmat în baza Legii nr. 64/1995, prin sentința comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006, cât și cu datorii curente născute după data deschiderii procedurii generale, datorii regăsite și în balanța de verificare a societății pe care, de altfel reclamanta le solicită în parte la compensare din TVA.
Astfel că, în condițiile în care datoriile restante ale societății erau de 4.724.423 RON, iar TVA acceptat la rambursare era în sumă de 2.399.539 RON, ca urmare a compensării celor două sume, nu se impunea restituirea nici unei sume de bani către societatea reclamantă.
Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 738 din 14 noiembrie 2008, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004/R, și cuantumul sumelor solicitate.
La această instanță, în raport cu pozițiile exprimate de cele două părți, s-a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile pentru a se stabili cuantumul datoriilor scadente la data de 5 iunie 2007, data la care s-a solicitat compensarea, care au fost sumele compensate și dacă în raport de cuantumul datoriilor scadente la 5 iunie 2007, SC R. SA mai avea datorii la bugetul de stat.
Prin sentința nr. 156 din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul C.A., a concluzionat că suma solicitată de către reclamantă pentru restituire era cuprinsă în planul de reorganizare la datorii exigibile la bugetul de stat cu scadență în semestrul III al anului 2007; că planul de reorganizare a fost respectat și executat în întregime, fiind achitate toate obligațiile de plată.
Instanța de fond a reținut că nu s-a contestat împrejurarea că suma solicitată de către reclamantă a fi restituită era datorată bugetului de stat, însă aceasta a susținut că alta era data scadenței și anume în trimestrul III al anului 2007 și nu 5 iunie 2007, cum a fost stabilită de către pârâtă, iar prin încasarea acestei sume înainte de data scadenței, au fost prejudiciați ceilalți creditori.
Față de aceste concluzii cuprinse în raportul de expertiză și necontestat de către societatea reclamantă, instanța a apreciat că cererea de restituire a sumei de 546.726 RON plus dobânda aferentă, apare ca fiind nefondată, atâta timp cât această sumă s-a regăsit în planul de reorganizare a societății, aprobat în cadrul procedurii reorganizării judiciare și rămas irevocabil prin sentința comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006, plan care de altfel a și fost executat de către societatea reclamantă, în calitate de debitoare.
Instanța de fond a statuat că aprecierile din raportul de expertiză în sensul că prin executarea acestei sume înainte de data scadenței prevăzută în planul de reorganizare au fost prejudiciați ceilalți creditori, nu justifică cererea de restituire a reclamantei cât timp executarea planului nu a fost contestată de creditori.
2. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a formulat recurs reclamanta SC R. SA, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 C. proc. civ..
în motivarea căii de atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:
- în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea întrucât nerambursarea TVA în sumă de 546.726 RON și compensarea acesteia cu obligații bugetare cu scadență viitoare, i-a produs prejudicii prin prelungirea perioadei de reorganizare până în anul 2010.
Mai mult, nu a fost respectat planul de reorganizare, fiind încălcate dispozițiile art. 102 Legea nr. 85/2006.
- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra prejudiciilor suferite, penalităților și majorărilor de întârziere datorate de pârâtă conform art. 122 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., deși expertiza a confirmat legalitatea solicitării acestora;
- cu ocazia judecării în fond a cauzei nu i-au fost luate în considerare obiectivele formulate.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată, combătând criticile recurentei-reclamante, și susținând că în mod corect a fost respinsă acțiunea întrucât prin nota de compensare din 25 iunie 2007 au fost compensate legal sumele solicitate de reclamantă cât și datorii restante născute după data deschiderii procedurii de reorganizare.
Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care reiterează criticile din cuprinsul cererii de recurs, subliniind că, dimpotrivă, expertiza a concluzionat că a fost compensată suma de 546.727 RON cu datorii ce nu erau scadente.
3. Soluția instanței de recurs
înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale, cât și în temeiul art. 3041C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, însă pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Deși recurenta nu a indicat în concret temeiul legal al recursului, criticile formulate pot fi circumscrise motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Astfel cum rezultă din expunerea precizată anterior, obiectul cererii reclamantei îl constituie anularea Notei din 25 iunie 2007 și a deciziei din 17 august 2007, urmare a soluționării contestației împotriva notei menționate anterior privind compensarea obligațiilor fiscale precum și obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 546.726 RON TVA și plata dobânzilor aferente acesteia în cuantum de 69.434 RON.
Cadrul legal aplicabil cererii deduse judecății îl reprezintă dispozițiile speciale ale O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. cu incidență în ceea ce privește compensarea de la momentul cererii de compensare formulată de reclamantă și înregistrată la A.F.P. Mureș pentru Contribuabili Mijlocii din 11 iunie 2007 și implicit la data emiterii deciziei ce face obiectul acțiunii, respectiv art. 112, 113 din acest act normativ, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Din cuprinsul deciziei din 17 august 2007 rezultă că operațiunea compensării a avut în vedere atât sumele reprezentând obligații fiscale datorate și indicate de recurenta-reclamantă în cererea de compensare din 11 iunie 2007 compuse din obligații de plată scadente în luna iunie 2007, anterioare deschiderii procedurii insolvenței, dar și obligații de plată generate după intrarea în reorganizare judiciară cât și accesorii aferente acestora stabilite în R.I.F. din 14 decembrie 2004, dar și cele datorate conform art. 92 alin. (7) Legea nr. 64/1995, respectiv art. 41 alin. (3) Legea nr. 85/2006, care prevăd: "în cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligațiile născute ulterior deschiderii procedurii generale, se achită în conformitate cu actele din care rezultă și cu prevederile programului de plăți". Această situație nu a fost contestată de societatea recurentă, aceasta susținând doar că suma totală datorată nu era scadentă.
Or, cât timp sumele ce au generat accesoriile sunt scadente și accesoriile aferente acestora la data compensării sunt scadente, astfel că este nefondată susținerea recurentei.
Deci, accesoriile compensate în plus față de sumele solicitate de recurenta-reclamantă nu sunt obligații cu scadență viitoare, ci obligații restante scadente la momentul compensării.
De altfel, în adresa din 3 iulie 2008 a Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș (dosar Tribunalul Mureș) este expusă modalitatea în care a avut loc compensarea potrivit cererii din 11 iunie 2007, fiind atașate și actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Potrivit acestei adrese, au fost avute în vedere la compensare, sume datorate de recurentă și evidențiate în balanța de verificare a lunii aprilie 2007 și fișa sintetică pe plătitor la luna iunie 2007, nefiind vorba de sume datorate, cu o scadență viitoare.
Prin urmare, la data efectuării compensării obligațiilor fiscale, prin Nota din 25 iunie 2007, societatea recurentă figura cu datorii către intimată cuprinse în Planul de reorganizare confirmat prin sentința comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Mureș, cât și cu datorii născute după data deschiderii procedurii care sunt cuprinse în balanța de verificare a societății pe luna aprilie 2007 și fișa sintetică pe plătitor și pe care aceasta le-a solicitat în parte la compensare din TVA aprobat la rambursare, în sumă de 2.399.539 RON, potrivit deciziei din 8 iunie 2007 de rambursare a TVA.
Prin urmare, compensarea a avut loc cu respectarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) și (3) raportat la art. 111,art. 113 alin. (7) C. proc. fisc., fiind legale actele administrative a căror anulare se solicită, respectiv decizia din 17 august 2007 emisă urmare soluționării contestației împotriva Notei din 25 iunie 2007.
Astfel, nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia diferența între suma acceptată la rambursare și cea solicitată la compensare a fost compensată de organul fiscal cu obligații bugetare cu scadență viitoare.
Referitor la majorările de întârziere, penalitățile și prejudiciile pretinse de recurentă urmare a compensării nelegale și a nerambursării sumei de 546.726 RON TVA, instanța de recurs reține că o astfel de cerere nu a făcut obiectul acțiunii deduse judecății. Prin cererea adresată instanței s-a solicitat doar dobânda aferentă sumei menționate, în cuantum de 69.434 RON, în temeiul art. 120 O.G. nr. 92/2003, republicată, fără a fi făcute cereri privind completarea cererii de chemare în judecată.
în conformitate cu dispozițiile art. 294 alin. (1) coroborate cu art. 316 C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi, astfel că este inadmisibilă solicitarea recurentei în acest sens.
După cum se constată, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la solicitarea care viza dobânda aferentă sumei de 546.726 RON, fiind nefondate criticile care ar viza nepronunțarea primei instanțe asupra tuturor capetelor de cerere.
Susținerea potrivit căreia raportul de expertiză a confirmat legalitatea solicitărilor reclamantei nu poate fi reținută întrucât expertiza este o probă care este analizată în contextul întregului material probator administrativ în cauză. Mai mult, lămurirea problemei de drept cade în sarcina judecătorului.
Dat fiind faptul că anterior s-a reținut că operațiunea compensării a fost legală și că recurenta nu mai era îndreptățită la rambursarea sumei de 546.726 RON, aceasta nu poate beneficia de prevederile art. 120 coroborate cu art. 113 alin. (9) C. proc. fisc., referitoare la acordarea dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.
Critica referitoare la faptul că instanța nu a luat în considerare obiecțiunile formulate de recurentă este nefondată pe de o parte, pentru faptul că potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ., instanța stabilește punctele asupra cărora expertiza urmează să se pronunțe, iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă la data judecării pricinii - 25 noiembrie 2010, a menționat că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.
Față de toate considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul formulat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4261/2011. Contencios → |
|---|
