ICCJ. Decizia nr. 442/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 442/2011
Dosar nr. 22676/301/2009
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 19 noiembrie 2009, S.R.R. a chemat în judecată SC R.L.G. SRL Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.123,52 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2009.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 prin încheierea din 15 aprilie 2010 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a art. 3 din H.G. nr. 977/2003.
Această din urmă instanţă a dispus, prin sentinţa civilă nr. 3531 din 22 septembrie 2009 a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal admiterea excepţiei şi constatarea nelegalităţii prevederilor art. 3 din H.G. nr. 977/2003, modificată şi completată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că noua reglementare a textului, astfel cum a fost dispusă prin H.G. nr. 1012/2009, contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte obligativitatea plăţii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune exclusiv în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de acest serviciu.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Guvernul României şi S.R.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au invocat prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, în temeiul căruia a fost emisă H.G. nr. 977/2003, arătând, în esenţă că, în accepţiunea acestor dispoziţii legale, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar al serviciilor publice de radiodifuziune, indiferent dacă deţin sau nu receptoare radio, fiind exceptate de la plata taxei doar microîntreprinderile aflate în dificultate şi care şi-au suspendat activitatea, conform legii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, persoanele juridice au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Conform dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 977/2003, modificată şi completată, persoanele juridice cu sediul în România au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune , cu excepţia celor care şi-au suspendat activitatea.
Întrucât, prin lege s-a stabilit că taxa incumbă doar beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune, se constată că dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 977/2003 nu aplică în mod corect legea în temeiul cărora au fost emise impunând plata taxei tuturor persoanelor juridice, fără a face distincţie între persoanele juridice beneficiare şi cele care nu au calitate de beneficiar al acestor servicii.
De menţionat şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, în mod constant a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, cu motivarea că obligaţia de plată este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective.
În consecinţă, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi S.R.R. împotriva sentinţei civile nr. 3531 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 433/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 45/2011. Contencios → |
|---|
