ICCJ. Decizia nr. 4427/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4427/2011
Dosar nr. 4280/2/2010
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4331 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu pârâta Academia Română, având ca obiect obligarea acesteia să răspundă memoriului ce i-a fost adresat la data de 30 decembrie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada depunerii/înregistrării vreunui memoriu la Academia Română, depunând doar un presupus extras din acesta, intitulat „Memoriu privind critica teoriei restrânse a lui Einstein”, că în acţiunea formulată nu a fost indicat dreptul încălcat sau vătămarea adusă de pârâtă, astfel că nu se poate constata incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.T.
Prin cererea de recurs s-a arătat că nu s-a putut face dovada înregistrării la sediul pârâtei a memoriului din 30 decembrie 2009 deoarece atât acesta cât şi plângerea prealabilă au fost trimise prin poştă, conform tichetelor recomandate din 14 ianuarie 2010 şi din 9 aprilie 2010 (anexate în copie xerox la cererea de recurs) şi, admiţând prin absurd că aceste susţineri nu ar corespunde adevărului, instanţa avea dreptul de a suspenda cauza conform art. 114 alin. (2) C. proc. civ., iar nu de a respinge acţiunea.
Prin întâmpinare, intimata Academia Română a precizat că cererea recurentului-reclamant nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este corectă şi legală.
Examinând cauza prin prisma art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat, urmând a-l respinge cu consecinţă pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Observând că odată cu înregistrarea pe rolul instanţei a acţiunii, reclamantul nu a depus la dosar şi dovada înregistrării memoriului la pârâtă şi nici dovada înregistrării plângerii prealabile, în conformitate cu art. 114 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. cu referire la art. 12 din Legea nr. 554/2004, preşedintele instanţei a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a acoperi aceste lipsuri, fapt confirmat nu doar de rezoluţia prin care s-a fixat termenul de judecată ci şi de citaţia comunicată reclamantului pentru termenul de judecată din 3 noiembrie 2010.
În pofida acestei solicitări exprese privind dovezile menţionate, în scopul de a se stabili în mod cert data înregistrării la Academia Română a memoriului, conţinutul acestuia şi în ce măsură a fost urmată procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu s-a conformat.
Mai mult, aşa cum se arată şi în considerentele sentinţei aflate în control judiciar, în acţiunea promovată nu se precizează care este conţinutul solicitării adresate pârâtei şi nici care sunt drepturile sau interesele pretinse a fi fost vătămate prin eventuala inacţiune a pârâtei constând în refuzul de a răspunde unei cereri.
Se observă că nici cu ocazia exercitării căii de atac a recursului nu s-a înţeles de către reclamant să îmbrace demersul său judiciar în ceea ce C. proc. civ. defineşte prin art. 112 alin. (1) şi (2) a fi „cererea de chemare în judecată”, singurele elemente care se pot deduce din înscrisurile depuse în copie xerox şi semnate pentru conformitate fiind acelea legate de titlul memoriului, „Critica teoriei restrânse a lui Einstein”, şi de corespondenţa prin recomandate poştale trimisă de reclamant pârâtei, fără a se putea stabili însă cu exactitate ce înscrisuri vizează această corespondenţă.
De altfel, chiar prin cererea de recurs se admite, implicit, că datele complete despre acţiunea formulată este posibil să nu fi fost furnizate, însă se arată că soluţia corectă ar fi fost aceea de suspendare a cauzei.
Înalta Curte reţine că întreaga atitudine a reclamantului este una total opusă unei nevoi reale pentru o judecată efectivă, neindicându-se dreptul sau interesul pretins vătămat, astfel că prima instanţă nu poate fi criticată pentru neaplicarea art. 114 alin. (3) C. proc. civ. sau ale art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. cu atât mai mult cu cât potrivit acestor texte legale instanţa poate suspenda cauza, nefiind deci obligată să procedeze la suspendarea cauzei atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante.
Toate cele expuse sunt de natură a duce la concluzia că cererea formulată de B.T. nu se circumscrie unei acţiuni în contencios administrativ în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru a face obiectul unei analize din perspectiva acestui act normativ, astfel că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este temeinică şi legală.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.T. împotriva sentinţei nr. 4331 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4426/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4429/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
