ICCJ. Decizia nr. 4431/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4431/2011
Dosar nr. 6443/1/2010
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4342 din 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul T.P..
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că verificarea activităţii pârâtului a fost determinată de cererea adresată C.N..S.A.S. de către doamna P.G.
Instanţa a reţinut că pârâtul a avut gradul de maior şi funcţia de şef al Serviciului I/A din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Bihor (1984, 1986, 1987), fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind „calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989".
Din probatoriul administrat, s-a reţinut că pârâtul a aprobat şi întocmit mai multe note, rapoarte şi planuri de măsuri, rezultând astfel că acesta a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
S-a avut în vedere raportul întocmit la data de 11 ianuarie 1984, prin care pârâtul a aprobat supravegherea informativă a unei persoane semnalată cu „manifestări ostile la adresa situaţiei economice din ţara noastră, ironii tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi legături neoficiale cu cetăţenii străini"; raportul cu propuneri de avertizare din data de 22 august 1984 aprobat de pârât, privind pe numitul C.D. care a fost avertizat în anii 1968 şi 1980 „pentru manifestări duşmănoase la adresa politici partidului şi statului", fiind semnalat că audiază şi colportează ştirile transmise de postul de radio „E.L." şi pe numitul D.F. care a recunoscut că audiază şi colportează ştirile transmise de postul de radio „E.L.", având drept consecinţă punerea în aplicare a măsurii avertizării celor două persoane.
Totodată, pârâtul a aprobat o serie de măsuri informativ-operative în contextul urmăririi informative a unui pastor baptist semnalat că desfăşoară activitate ostilă sub acoperirea cultului neprotestant.
De asemenea, pârâtul a aprobat o serie de măsuri în cazul unui teolog semnalat că desfăşura „activitate clandestină de reorganizare a „Oastei Domnului" pe ţară, ţinând adunări, scriind unele lucrări cu conţinut mistic şi tendenţios".
În acest caz, pârâtul a dispus dirijarea reţelei informative pentru cunoaşterea intenţiilor de viitor ale persoanei urmărite, activitatea acestuia sau prezenta la acesta a unor persoane străine, interceptarea corespondenţei, influenţarea sa pozitivă, în sensul renunţării la legăturile cu cetăţenii străini şi acordării de interviuri care pot fi folosite ca propagandă ostilă împotriva ţării de către unele cercuri şi organizaţii reacţionare din străinătate.
Prin urmare, instanţa a reţinut că activitatea pârâtului a avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libera exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul la libertatea gândirii, religiei şi a conştiinţei, prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 33 din Constituţia României coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Prima instanţă a apreciat că nu pot fi primite susţinerile pârâtului în sensul că a acţionat în baza îndatoririlor de serviciu primite de la superiorii ierarhici, iar activităţile sale s-au desfăşurat cu respectarea legilor şi a celorlalte reglementări aflate în vigoare în perioada respectivă, întrucât angajarea sa în structurile Securităţii a fost efectuată benevol, nefiind supus niciunei constrângeri, iar acţiunile sale au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute prin Constituţia României din anul 1965.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs T.P. criticându-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii şi fără să fie avute în vedere probele administrate.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Conform O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securităţii trebuie îndeplinite două condiţii: persoana să aibă calitatea de ofiţer sau subofiţer şi în calitatea deţinută să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Din actele anexate la dosar, rezultă că recurentul în calitate de ofiţer de Securitate a aprobat în 1984 supravegherea informativă a mai multor persoane care au fost îngrădire în manifestarea drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel a fost interceptată corespondenţa acestora, li s-a îngrădit dreptul la liberă exprimare, dreptul la libertatea religiei şi a conştiinţei.
Angajarea recurentului în Securitate a fost benevolă, astfel încât corect prima instanţă a înlăturat susţinerile acestuia în sensul că s-ar fi supus ordinelor de serviciu.
Toate actele aflate la dosar, respectiv înscrisuri din care rezultă că s-au folosit mijloacele de tehnică operativă, dirijarea reţelei informative pentru cunoaşterea intenţiilor de viitor ale persoanelor urmărite, conduc la concluzia că recurentul prin activitatea sa a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, motiv pentru care se apreciază că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a) şi art. 8 şi 11 din O.U.G. nr. 24/2008.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de T.P. ca nefondat constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.P. împotriva sentinţei nr. 4342 din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4430/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4434/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
