ICCJ. Decizia nr. 4440/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4440/2011
Dosar nr. 794/42/2010
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 238 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocată de reclamante prin întâmpinare; a admis acţiunea formulată de reclamantele B.A., L.E.Z., P.M.R. şi S.G.N. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a obligat pârâtele să emită pe numele reclamantelor, dispoziţia privind acordarea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în P., judeţul Prahova şi a respins cererea reconvenţională formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa s-a raportat la prevederile art. 5 şi art. 34 din Legea nr. 31/1954, coroborate cu cele ale art. 13 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanţii au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, o notificare la Primăria Municipiului Ploieşti în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul situat în P.
Prin dispoziţia din 30 martie 2006, Primăria Municipiului Ploieşti a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru imobilul (construcţie şi teren) imposibil de restituit în natură, situat în P., judeţul Prahova.
Dosarul întocmit de Primăria Municipiului Ploieşti a fost înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor conform procesului-verbal din 6 aprilie 2006, fiind înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa de fond a mai reţinut că imobilul pentru care se solicită despăgubiri a fost evaluat la suma de 1.348.090 RON, potrivit raportului de evaluare efectuat de SC G.C.E. SA.
În opinia instanţei de fond, termenul rezonabil de soluţionare a cererii, avut în vedere de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost depăşit, în contextul în care, dosarul de despăgubire al reclamantelor se află în evidenţele pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din anul 2006, fiind nesoluţionat până la data sesizării instanţei.
În acest context, s-a reţinut că nu poate constitui o justificare pertinentă pentru autoritatea pârâtă faptul condiţionării soluţionării dosarelor de elementul aleatoriu introdus de Comisie.
În fine, cererea reconvenţională formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a solicitat obligarea reclamantelor să facă dovada că autorii lor au formulat o notificare în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele construcţie în suprafaţă de 233,03 mp, situate în P., judeţul Prahova, precum şi dovada că autorii lor aii deţinut în proprietate, anterior preluării abuzive, imobilul construcţie în suprafaţă de 388,77 mp şi teren în suprafaţă de 854 mp, a fost respinsă, instanţa reţinând în motivare că, atâta vreme cât etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură s-a realizat şi s-a trecut la etapa evaluării imobilului, o astfel de solicitare din partea pârâtei este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a criticat sentinţa întrucât conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII, nu această autoritate publică a fost învestită cu emiterea deciziei, titlu de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi prin urmare nu are calitate procesuală pasivă.
Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a motivat recursul în sensul că instanţa fondului a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât nu s-a pronunţat cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiei 2006 emisă de Primăria Municipiului Ploieşti.
De asemenea, prima instanţă a respins cererea reconvenţională în mod greşit, pornind de la o idee eronată că subscrisa comisie nu mai putea valorifica respingerea cererii de restituire în natură, ca urmare a efectuării unui raport de evaluare.
Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va fi admis pentru următoarele considerente:
În cazul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, conform Legii nr. 247/2005 Titlul VII, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea titlului de proprietate ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această procedură prevăzută în Titlul VII arată că prezenta lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale, nu îi conferă calitate procesuală pasivă, întrucât are doar atribuţii de îndrumare privind aplicarea Legii nr. 10/2001, totalitatea procedurilor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 fiind coordonate de Comisia Centrală.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamanţilor faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţi procesuale pasive.
Recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va respinge ca nefondat.
Din analiza actelor dosarului şi a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005 se desprinde cu claritate concluzia că în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală trebuie să procedeze fie la emiterea deciziei - titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului evaluatorului pentru reevaluare.
Din probele admise şi administrate, rezultă că dosarul reclamanţilor a fost înaintat evaluatorului astfel încât corect instanţa de fond a respins cererea reconvenţională a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul Comisiei Centrale ca nefondat. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 238 din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Respinge recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4435/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4441/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
