ICCJ. Decizia nr. 4538/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4538/2011
Dosar nr. 690/36/2011
Şedinţa de la 4 octombrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.T.F.C. C.F.R. C. SA, R.T.F.C. Constanţa a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea pct. 1 al deciziei nr. 40 din 4 noiembrie 2010.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin decizia a cărei anulare o solicită pârâta a constatat neîntreprinderea măsurilor de executare silită pentru recuperarea creanţelor, cu titlu de despăgubiri civile, din procesele-verbale de contravenţie emise de conducătorii de teren, respectiv că taxa pe clădiri a fost declarată şi achitată în mod eronat de către reclamantă, deşi această obligaţie cădea în sarcina locatorilor agenţi economici ce au închiriat spaţii din proprietatea acesteia.
În şedinţa publică din 19 mai 2011 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 894 din 19 mai 2011 a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea Încheierii emise de Curtea de Conturi este de competenţa curţii de apel.
La rândul său, Curtea de Apel Constanţa, în şedinţa din 1 iulie 2011 a invocat excepţia necompetenţei sale materiale, pe considerentul că actul atacat este emis de o autoritate publică judeţeană.
Pronunţându-se asupra acestei excepţii, prin sentinţa civilă nr. 227/CA din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa şi în temeiul art. 21 C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză nu poate fi luat în considerare criteriul valoric, întrucât, pe de o parte acest criteriul se referă la litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora iar pe de altă parte, prin decizia a cărui suspendare se solicită nu s-a stabilit un prejudiciu determinat ci s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credite luarea unor măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului considerat a fi produs în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale controlate.
Verificând cauza, Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Actul administrativ a cărei anulare se solicită este decizia nr. 40 din 4 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Constanţa din cadrul Curţii de Conturi a României prin care s-a constatat neîntreprinderea măsurilor de executare silită pentru recuperarea creanţelor, cu titlu de despăgubiri civile din cuprinsul proceselor-verbale de contravenţie emise de conducătorii de tren, respectiv că taxa pe clădiri a fost declarată şi achitată în mod eronat de către reclamantă.
Măsurile dispuse prin decizia contestată sunt circumscrise prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Astfel, conform art. 37, „în situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice-prevăzute la art. 23 şi art. 24 (în speţa, S.T.F.C. C.F.R. C. SA, R.T.F.C. Constanţa) rezulta fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33", iar potrivit art. 33 alin. (3) „în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate".
Având acest conţinut, măsurile administrative supuse analizei nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora", care să atragă aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident fiind celălalt criteriu, al poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră judeţeană de conturi şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curţii de apel, ci tribunalului, prin secţia specializată, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Nu poate fi primit argumentul potrivit căruia competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine curţii de apel, în temeiul prevederilor pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin hotărârea plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, conform cărora „Competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ".
Or, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Cum, în speţă, dispoziţiile contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt prevăzute „prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ (regulament), se va reţine că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea .contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
Faţă de cele arătate, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.T.F.C. C.F.R. C. SA, R.T.F.C. Constanţa şi pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4535/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4539/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
