ICCJ. Decizia nr. 4535/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4535/2011
Dosar nr. 30/42/2011*
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.H.T. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 79.912 RON, actualizată cu indicele de inflaţie din ziua plăţii, la plata dobânzii legale calculată la suma respectivă, începând cu data de 9 ianuarie 2009, până la data plăţii precum şi la plata de daune morale în cuantum de 5.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi prin hotărârea nr. 415 din 18 decembrie 2007 a Comisiei Judeţene Prahova s-au acordat despăgubiri în cuantum de 791.912 RON, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor trebuia să facă plata integrală a sumei în interval de 1 an sau în rate în cel mult 2 ani, niciunul din aceste termene nu a fost respectat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 43 din 4 februarie 2011 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâta să-i achite acestuia suma de 791.912 RON, reprezentând despăgubiri acordate prin hotărârea nr. 415 din 18 decembrie 2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Totodată, a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculată începând cu data de 9 ianuarie 2009, pentru tranşa de 40% din suma de 791.912 RON şi începând cu data de 9 ianuarie 2010 pentru tranşa de 60% din suma de 791.912 RON şi până la data plăţii efective.
De asemenea, instanţa a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la 7.004,3 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut că pârâta nu a respectat termenele de plată a niciuneia din cele două tranşe şi, că răspunsul trimis reclamantului privind faptul că achitarea despăgubirilor se face în funcţie de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie, constituie un refuz nejustificat, pârâta fiind obligată să facă toate demersurile pentru a asigura plata despăgubirilor.
Referitor la dobânda legală s-a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât nu au fost respectate termenele de plată legale.
În ceea ce priveşte daunele morale, s-a reţinut că în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că reclamantul a încercat un prejudiciu moral.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Recurenta a susţinut că potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 „compensaţiile băneşti stabilite prin aplicarea Legii nr. 290/2003(…) se achită beneficiarilor, în limitele sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat (a;b;c).
Recurenta mai susţinut că în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, s-ar stabili în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o obligaţie imposibil de realizat. Aşa fiind, susţine recurenta, din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa C.E.D.O.
Din oficiu, la termenul de judecată din 20 septembrie 2011, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond în soluţionarea acţiunii promovată de reclamantul A.H.T.
Asupra excepţiei invocate, Înalta Curte reţine că:
Reclamantul A.H.T. s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu acţiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor acordate prin hotărârea nr. 415 din 18 decembrie 2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Competenţa materială a instanţelor de contencios în soluţionarea acţiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cum este cazul reclamantei, este stabilită în art. 8 alin. (5) şi (6) din actul normativ precitat.
„(5) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
(6) Hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”.
Având ca reper aceste texte legale rezultă că în privinţa acţiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003 legiuitoru a stabilit o competenţă specială, derogatorie de la dreptul comun în materie [art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004]. Astfel, conform art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse cenzurii tribunalului, iar pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor ce vizează obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a emite asemenea hotărâri.
Prin urmare, excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond este întemeiată, astfel că va fi admisă şi, în consecinţă, va fi admis recursul formulat de reclamantul A.H.T., va fi casată sentinţa recurată, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 43 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4534/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4538/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
