ICCJ. Decizia nr. 4906/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4906/2011
Dosar nr. 3070/2/2010
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 aprilie 2010, reclamantul T.O.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, Guvernul României şi Ministerul Apărării Naţionale, anularea dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din Instrucţiunile din 20-11-2009 de aplicare a Legii nr. 329/2009, emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale şi reluarea plăţii pensiei militare de stat al cărei beneficiar este, de la data pronunţării hotărârii şi plata drepturilor de pensie, pe perioada cât acestea au fost suspendate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca în urma intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv a art. 17, 18, 19 şi 20, precum şi a Instrucţiunilor din 20 noiembrie 2009 pentru aplicarea prevederilor cap. IV - Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, a fost pus în situaţia de a declara pe proprie răspundere că solicită suspendarea plăţii pensiei militare de stat, al cărei beneficiar este, ca urmare a trecerii în rezervă cu drept de pensie militară, întrucât art. 3, pct. 2 din Instrucţiuni prevede că, sub aspectul cumulului pensiei cu salariul, prin beneficiar ai dreptului la pensie aparţinând sistemelor neintegrate sistemului public se înţelege:
- pensionarii proveniţi din cadrele militare şi funcţionari publici cu statut special din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale:
- beneficiarii pensiei de serviciu pentru limită de vârstă;
- beneficiarii pensiei de serviciu anticipată;
- beneficiarii pensiei de serviciu anticipată parţială;
În opinia reclamantului, aceste dispoziţii sunt nelegale, contrare cap. IV din Legea nr. 329/2009, dispoziţiilor art. 1, 7, 26 şi 59 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat şi dispoziţiilor art. 24 din Ordonanţa nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi din compunerea Ministerului Apărării Naţionale.
Astfel, Legea nr. 329/2009 şi Instrucţiunile din 20 noiembrie 2009, mai exact art. 17 din lege şi art. 3, pct. 2 din instrucţiuni au intrat în coliziune cu dispoziţiile legii speciale, art. 1, 7, 26, 59 din Legea nr. 164/2001 şi art. 24 din O.G. nr. 7/1998, fiind date cu nesocotirea normelor legale cu aplicabilitate specială, respectiv pensionarilor cadre militare.
Prin art. 3 pct. 2 din Instrucţiuni, Ministerul Muncii introduce pensiile militare în sfera de aplicare a Legii nr. 329/2009, cu încălcarea normelor sus-amintite, fapt care produce efectul confiscării abuzive de către stat a drepturilor sale de pensie.
Aceasta înseamnă şi o încălcare a art. 44 din Constituţie care dispune că dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.
Faţă de ierarhia constituţională a actelor normative, stabilită de art. 73 din Constituţia României, rezultă că au prioritate dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 164/2001, lege adoptată cu votul majorităţii parlamentarilor spre deosebire de Legea nr. 329/2009, adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, iar Instrucţiunile Ministerului Muncii din 20 noiembrie 2009, au forţă juridică inferioară prin raportare la forţa juridică a legii.
2. Apărările pârâţilor
Prin întâmpinările formulate, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu este emitentul actului atacat; pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere privind reluarea plăţii pensiei militare şi excepţia lipsei procedurii prealabile, faţă de prevederile art. 109 C. proc. civ şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere privind constatarea nelegalităţii instrucţiunilor emise de M.M.F.P.S, excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a lipsei procedurii prealabile.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 5176 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi a respins acţiunea reclamantului T.O.C., în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Muncii Familiei şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Apărării Naţionale, ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel, analizând în prealabil excepţiile invocate, a reţinut următoarele:
Excepţia necompetenţei materiale
Reclamantul a solicitat a se constata nelegalitatea unui text dintr-un act normativ emis de M.M.F.P.S., acesta fiind capătul principal al cererii reclamantului. Emitentul actului este o autoritate publică centrală, iar instrucţiunile emise de acesta se încadrează în noţiunea de act administrativ, fiind un act administrativ unilateral cu caracter normativ, astfel că raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială aparţine curţilor de apel.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive
Pârâtul Guvernul României nu este nici emitentul şi nici cel ce a elaborat actul normativ a cărui nelegalitate se solicită a se constata prin prezenta acţiune, astfel că nu există identitate între persoana acestuia şi persoana care poate fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii. De asemenea, acest pârât nu are nici obligaţia de plată a pensiei militare datorate reclamantului, excepţia fiind întemeiată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, Curtea a constatat că este întemeiată.
Sub acest aspect, a reţinut că reclamantul contesta un act administrativ cu caracter normativ, emis de pârâtul M.M.F.P.S.
Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul trebuia ca înainte de a se adresa instanţei să solicite autorităţii emitente revocarea sau anularea actului atacat, respectiv art. 3 pct. 2 din Instrucţiunile din 20 noiembrie 2009.
Curtea a constatat că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă.
Susţinerea reclamantului că nu ar avea obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, faţă de caracterul normativ al actului, a fost înlăturată, deoarece art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 prevede că procedura prealabilă în cazul acestor acte poate fi formulată oricând.
Din acest text reiese că, pe de o parte procedura prealabilă este obligatorie şi în cazul actelor administrative cu caracter normativ, iar pe de alta parte, că introducerea plângerii prealabile poate fi făcută oricând, neexistând în acest sens o limitare temporală.
II. Instanţa de recurs
1. Recursul reclamantului
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.O.C., care a criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În opinia recurentului, în cauză nu era necesară îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, întrucât în litigiu este un act administrativ normativ, respectiv, Instrucţiunile din 20 noiembrie 2009 de aplicare a Legii nr. 329/2009, care conţin norme juridice cu caracter general şi obligatoriu, situaţie care exclude ab initio caracterul individual al actului administrativ atacat.
În concluzie, instanţa de fond a calificat un act administrativ cu caracter normativ ca fiind un act administrativ individual, situaţie care a generat o rezolvare greşită a cauzei, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi necercetarea fondului.
Intimaţii au formulat întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului (filele 9-10; 19-20 dosar).
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
Recurentul-reclamant a solicitat, în principal, anularea unui act administrativ normativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv dispoziţiile art. 3 pct. 2 din Instrucţiunile din 20 noiembrie 2009 de aplicare a Legii nr. 329/2009, emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale.
Instanţa de fond a calificat în mod corect actul administrativ atacat, ca fiind unul normativ, criticile recurentului pe acest aspect fiind lipsite de obiectivitate.
În baza art. 7 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual cu caracter normativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; cererea poate fi formulată oricând.
De asemenea, art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente trebuie să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii.
Reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii: particularul are posibilitatea de a obţine revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă, derulată înainte de momentul sesizării instanţei de contencios administrativ.
Din probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a solicitat autorităţii publice emitente revocarea dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din Instrucţiunile din 20 noiembrie 2009 de aplicare a Legii nr. 329/2009, emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale.
Susţinerile recurentului-reclamant, că nu ar avea obligaţia formulării plângerii prealabile, raportat la caracterul normativ al actului, sunt lipsite de temei, întrucât, aşa cum a reţinut, în mod corect şi instanţa de fond, procedura prealabilă este obligatorie şi în cazul acestor acte, potrivit art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004: ,,În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond în privinţa îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea corectă a art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Soluţia adoptată în recurs
Constatând că nu există motive de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., prima instanţă soluţionând corect şi cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, conform art. 137 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.O.C. împotriva sentinţei nr. 5176 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 48/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4908/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
