ICCJ. Decizia nr. 4913/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4913/2011
Dosar nr. 9964/2/2009
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 octombrie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea existentei calităţii de colaborator al Securităţii, în privinţa pârâtului T.G.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din cuprinsul Notei de constatare din 27 noiembrie 2008, precum şi a înscrisurilor ataşate acesteia, rezultă că pârâtul a fost luat în studiu pentru recrutare, renunţându-se însă ulterior, întrucât nu corespundea pentru scopul avut în vedere.
Pârâtul a furnizat însă informaţii Securităţii care se regăsesc în dosare de urmărire informativă ale unei persoane despre care ar fi relatat că intenţionează să părăsească ţara.
Informaţiile furnizate de către pârât se refereau la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist, în condiţiile în care este de notorietate faptul că intenţia de rămânere în străinătate era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că cetăţenii români ajunşi în străinătate puteau oferi informaţii despre situaţia economică şi socială a României.
Reclamantul a susţinut că informaţiile consemnate în nota informativă, precum şi aprecierile făcute de ofiţerii din cadrul Securităţii pe marginea activităţii desfăşurate de pârât, sunt de natură să asigure condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Activităţile pârâtului au fost de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată (art. 33 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturi civile şi politice) şi dreptul la libera circulaţie prevăzut de art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în constatare în raport de dispoziţiile art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că nota de constatare a fost întocmită la data de 27 noiembrie 2008, iar prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 22 octombrie 2009, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale menţionate.
Pârâtul a susţinut că informaţiile furnizate nu au avut semnificaţie practică în activitatea fostei Securităţi şi nici nu au fost folosite în vederea lezării drepturilor vreunei persoane, el însuşi fiind urmărit de organele Securităţii.
Totodată, pârâtul a menţionat că nu a discutat şi nu îl cunoaşte pe ofiţerul care a întocmit notele informative şi că oricum determinarea unei persoane de a renunţa la intenţiile de a fugi din ţară nu poate fi considerată o încălcare a drepturilor omului.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2739 din 08 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia tardivităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) în contradictoriu cu pârâtul T.G., constatând calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului.
Pentru a respinge excepţia tardivităţii acţiunii, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, care nu reglementează un termen în care C.N.S.A.S. are obligaţia de a promova acţiunea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii în faţa instanţei de judecată, precum şi prevederile art. 36 alin. (3) şi art. 37 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S., în raport de care a constatat că termenul de 30 de zile la care face referire pârâtul vizează o altă categorie de acţiuni, având ca obiect contestarea actelor prin care C.N.S.A.S. stabileşte că o persoană nu a avut calitatea de colaborator sau lucrător al Securităţii, nu şi prezentei acţiuni în constatare.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că pârâtul a furnizat de bunăvoie, sub numele conspirativ de „P.";, informaţii organelor de securitate referitoare la o persoană care intenţiona să părăsească teritoriul României, precum şi la alţi colaboratori ai organelor de securitate care deconspirau această calitate.
Astfel pârâtul a furnizat informaţii despre o persoană care colabora cu organele de securitate, convorbirea avută cu aceasta fiind redată în detaliu. Nota informativă din 5 februarie 1972, semnată olograf de pârât cuprinde de asemenea, în mod detaliat, descrierea intenţiei unei rude de-a pârâtului de a părăsi ilegal România, precum şi atitudinea duplicitară a pârâtului care „fără a-şi trăda intenţia"; s-a prezentat în aceiaşi zi la postul de miliţie local unde a relatat discuţia avută cu acea persoană.
Curtea de apel a reţinut că urmare a notelor informative oferite de pârât, în cauză au fost dispuse măsuri specifice de către organele de securitate în privinţa persoanelor nominalizate în cadrul acestora.
În acest context, prima instanţă a apreciat că prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informaţii despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, în mod detaliat.
Curtea de apel a reţinut că şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, informaţiile cuprinse în notele informative întocmite de către pârât fiind de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituţia României de la acea dată.
Totodată, s-a reţinut că pârâtul, în calitatea sa de colaborator al Securităţii, oferea informaţii apreciate corespunzător de către această structură, caracterizările pârâtului realizate de ofiţerii securităţii fiind pozitive.
În concluzie, judecătorul fondului a stabilit că prin informaţii furnizate, pârâtul a îngrădit dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera circulaţie a persoanei vizate în nota informativă întocmită, fiind astfel îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2, lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant
În termen legal, împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat recurs recurentul-reclamant T.G. solicitând în principal, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii intimatului C.N.S.A.S. iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În contextul unei analize de ordin general a prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008, apreciate ca fiind contrare principiilor de drept şi bunelor moravuri, recurentul a menţionat că în cauza de faţă nu au fost avute în vedere circumstanţele ce ţin de evoluţia sa personală şi profesională într-un context evident de coerciţie exercitat de statul comunist.
S-a reţinut astfel că instanţa de fond cu multă uşurinţă a trecut peste remarcabilele realizări profesionale ale recurentului, gravitatea afirmaţiilor sale neputând fi stabilită fără o raportare directă la împrejurarea că timp de peste 40 de ani acesta a fost un adevărat ambasador al spiritului românesc.
S-a arătat, printr-o primă critică adusă hotărârii atacate că instanţa de fond, la termenul de judecată la care s-a soluţionat cauza, a nesocotit cererea de lăsare a dosarului la finele şedinţei de judecată, dată fiind imposibilitatea obiectivă a avocatului titular de a ajunge la timp, acceptând concluziile puse de un avocat fără drept de a pune concluzii în faţa instanţei respective.
În contextul aceleiaşi critici, recurentul a menţionat că prin respingerea cererii apărătorului de repunere a cauzei pe rol, deşi s-a formulat cu aceeaşi ocazie şi o excepţie de neconstituţionalitate asupra căreia instanţa a omis să se pronunţe, s-a încălcat dreptul său la apărare, impunându-se casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Printr-o altă critică adusă sentinţei se arată că în mod greşit instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia de tardivitate a formulării acţiunii sens în care au fost invocate prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al C.N.S.A.S., publicat în M. Of. nr. 18 din 9 ianuarie 2009 (art. 35 alin. (3), alin. (5), art. 37 alin. (1) şi art. 38 alin. (1)).
Sub aspectul soluţionării fondului cauzei, recurentul a susţinut că aspectele reţinute de instanţă sunt fără acoperire probatorie în contextul în care notele ce apar la dosar, deşi sunt scrise de el, nu poartă semnătura sa.
În plus nu există la dosar angajamentul semnat de cel ce urma să devină informator.
În fine, în contextul unor ample aprecieri personale cu referire la posibila violenţă psihică şi a unor dubii despre care se pretinde că nu au fost clarificate de instanţă, cu directă referire la nota prin care se denunţa intenţia unei rude de-a sa de a părăsi ţara, recurentul a mai arătat că instanţa nu a administrat probe suplimentare pentru ca dovada respectivă să fie apreciată ca fiind o probă clară, certă şi fără echivoc.
Ca temei legal al recursului promovat au fost indicate prevederile art. 304 pct. 1-9 şi ale art. 312 C. proc. civ.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs formulate, prin prisma probatoriului administrat şi a prevederilor legale incidente din materia supusă analizei, ca şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Cu referire la prima critică dezvoltată de recurent, în contextul solicitării casării hotărârii şi al trimiterii cauzei spre rejudecare în principal pentru nerespectarea dreptului la apărare, Înalta Curte reţine că aceasta nu este întemeiată şi ca atare nu poate fi primită.
Actele şi lucrările dosarului, atestă că instanţa de fond a respectat dreptul la apărare al recurentului prin toate măsurile procesuale dispuse.
Astfel, cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 1 iunie 2010 (fila 67 dosar) când au avut loc dezbaterile în fond atestă că la cererea apărătorului recurentului-pârât, prezent în sală, s-a dispus lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată, pentru a permite sosirea „avocatului titular”.
La finele şedinţei de judecată pentru recurentul-reclamant a prezentat concluzii orale unul din cei 3 avocaţi menţionaţi pe împuternicirea avocaţială (fila 58), neputându-i fi imputată, evident, instanţei de judecată lipsa unuia dintre apărătorii desemnaţi ai recurentului şi nici trecerea la dezbaterea cauzei în lipsa oricărui apărător.
Mai mult, tocmai pentru a oferi garanţii efective în vederea respectării dreptului la apărare al recurentului-pârât instanţa a amânat pronunţarea cauzei pentru depunerea de note scrise, la data de 8 iunie 2010, deşi nu era întrunită în cauză ipoteza prevăzută de art. 156 C. proc. civ., posibilitate care de altfel nici nu a fost valorificată.
Totodată, Înalta Curte constată că afirmaţia recurentului în sensul că instanţa de fond a primit concluziile prezentate de un apărător care nu avea dreptul de a pune concluzii în faţa Curţii de Apel nu a fost cu nimic susţinută şi probată în recurs, fiind cu atât mai puţin probabil a se reţine o astfel de neregularitate în condiţiile în care numele apărătorului care a asigurat apărarea recurentului-pârât la data de 1 iunie 2010, prezentând şi concluzii orale, se află expres menţionat pe împuternicirea avocaţială, printre cei trei apărători aleşi (fila 58, dosar fond).
În fine, tot pe aspectul asigurării şi garantării dreptului la apărare al recurentului-pârât Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a pentru administrarea de probe noi, justificat numai de împrejurarea că în termenul de pronunţare acordat, apărătorul recurentului a solicitat la data de 7 iunie 2010 repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea unei excepţii de neconstituţionalitate invocată la aceeaşi dată.
De altfel o astfel de cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de constituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost încuviinţată în etapa soluţionării recursului, ocazie cu care nu au fost solicitate şi nici evidenţiate probatorii suplimentare care ar fi putut fi administrate numai cu ocazia unei rejudecări a cauzei.
Nefondată este şi critica vizând modalitatea în care prima instanţă s-a pronunţat asupra pretinsei tardivităţi a acţiunii formulate de intimata C.N.S.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 ce poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Corect s-a reţinut de prima instanţă că prevederile art. 36 alin. (3) şi ale art. 37 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S., invocate de pârât, prevăd un termen de 30 de zile, care pe de-o parte, nu are caracterul unui termen de prescripţie sau de decădere, fiind un termen de recomandare, cum s-a reţinut în mod constant şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, iar pe de altă parte, vizează alte categorii de acţiuni.
O atare concluzie se impune şi pentru că în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu se regăseşte nici o dispoziţie care să stabilească un termen pentru promovarea acţiunii de către C.N.S.A.S. în constatarea calităţii de colaborator al securităţii.
Neîntemeiate sunt şi toate celelalte critici ale recurentului referitoare la soluţia de fond adoptată de prima instanţă.
În acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, Înalta Curte apreciază că furnizarea de bună voie de către pârât, sub numele conspirativ de „P.” a unor informaţii de tipul celor expres arătate se circumscrie prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În înţelesul O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, astfel cum se prevede la art. 2 lit. b).
Rezultă aşadar că legiuitorul nu a condiţionat reţinerea calităţii de colaborator al securităţii de existenţa unui angajament scris sau de existenţa în exclusivitate a unor note şi rapoarte olografe, scrise de persoana verificată, acordând aceeaşi forţă probatorie şi relatărilor verbale ale acesteia, consemnate de lucrătorii securităţii.
Nu prezintă relevanţă juridică împrejurarea susţinută de recurent în sensul că notele informative depuse la dosar nu ar fi fost semnate personal, în condiţiile în care definiţia colaboratorului Securităţii nu conţine o astfel de cerinţă.
Totodată prevederea legală citată nu impune existenţa unei pluralităţi de acte de furnizare de informaţii, fiind suficientă şi o singură informaţie care să respecte condiţiile impuse de această prevedere şi anume (i) denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi (ii) vizarea încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Or din această perspectivă, astfel cum de altfel a reţinut şi prima instanţă, nota informativă din data de 5 februarie 1972 ce conţine în mod detaliat descrierea intenţiei unei rude a pârâtului de a părăsi ilegal România, îndeplineşte efectiv cerinţele legale menţionate, cu atât mai mult cu cât urmările acestei delaţiuni au fost directe şi evidente, faţă de persoana menţionată fiind dispuse măsurile specifice de către organele de securitate (fila 45 dosar).
Înalta Curte nu poate să nu reţină, în acest context, poziţia recurentului-pârât, exprimată oral în faţa instanţei de recurs, care deşi recunoaşte demersurile întreprinse în legătură cu împiedicarea mătuşii sale de a părăsi ţara, îşi minimalizează fără temei comportamentul, atribuind gestului său o pură motivaţie de ordin familial.
În ansamblul probelor administrate în cauză şi raportat la drepturile şi libertăţile fundamentale efectiv îngrădite, respectiv dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera circulaţie, Înalta Curte apreciază că o atare susţinere nu poate constitui în mod evident o cauză exoneratoare de la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. mai mult, ţinând cont chiar de realităţile vremii, recurentul-pârât nu putea să nu conştientizeze consecinţele delaţiunii sale, respectiv că, în mod normal o informaţie de tipul celei furnizate de el nu putea fi trecută cu vederea şi ar fi condus cel puţin la deschiderea unei acţiuni informative şi/sau la luarea unor măsuri cu privire la persoanele vizate, ceea ce în fapt s-a şi întâmplat.
Drept urmare, în considerarea celor mai sus arătate, se va respinge aşadar ca nefondat recursul promovat de recurentul-pârât, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei nr. 2739 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4908/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
