ICCJ. Decizia nr. 5033/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 292 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A.N.M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Comisia"), și a obligat-o pe pârâtă să desemneze evaluator și să comunice dosarul reclamantei evaluatorului în vederea întocmirii raportului de expertiză sub sancțiunea unei penalități de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere aplicată de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinței.
Considerentele reținute de curtea de apel în motivarea soluției sale:
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, prin dispoziția din 24 februarie 2009, emisă de Primarul Municipiului Botoșani, a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură a suprafeței de 4.341 mp teren, care a fost situat în Str. U., reprezentând diferența dintre totalul de 6.429 mp și 2.088 mp teren restituit în natură, cu propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De asemenea, s-a dispus comunicarea dispoziției și a documentației aferente Comisiei.
Deși dosarul reclamantei a fost înaintat Secretariatului Comisiei și a fost înregistrat sub nr. 11371 din 14 mai 2009, pârâta a restituit de mai multe ori dosarul cu diferite motivări.
De la data emiterii dispoziției din 24 februarie 2009 și până la depunerea cererii introductive de instanță au trecut aproximativ doi ani fără ca pârâta să facă vreun demers în procedura de evaluare a despăgubirilor.
Orice persoană are dreptul la soluționarea oricărei cereri adresate unui organ cu activitate administrativ jurisdicțională într-un termen rezonabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, și, chiar dacă aceasta este o procedură prealabilă impusă de lege pentru stabilirea întinderii drepturilor pecuniare ale reclamantelor, ea face parte din procesul civil, astfel încât trebuie să respecte cerințele impuse de dispozițiile citate.
Atitudinea pârâtei de tergiversare a soluționării dosarului reclamantei este de natură a aduce atingere și dreptului de proprietate al acesteia, ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, atâta timp cât aceasta are un drept de creanță dobândit prin dispoziția nr. 10095 din 24 februarie 2009.
2. Recursul declarat de Comisie
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 3041din C. proc. civ., precum și dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
în conținutul cererii de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situației de fapt, pot fi identificate următoarele critici:
2.1. Instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a obligat pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în lipsa dosarului de despăgubire, care a fost transmis primăriei prin procesele-verbale din 3 septembrie 2009 și din 18 februarie 2010 pentru lămurirea unor inadvertențe între soluția dispusă de Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 1535 din 30 octombrie 2006, și dispoziția din 2009 a Primăriei Municipiului Botoșani. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă expune detaliat procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, susținând că parcurgerea acestei proceduri nu reprezintă o tergiversare sau refuzul autorității în soluționarea dosarului de acordare a despăgubirilor.
2.2. Instanța în mod greșit a reținut încălcarea principiului termenului rezonabil, întrucât, pe de o parte, în lipsa dosarului, Comisia nu poate emite titlul de despăgubire, iar, pe de altă parte, fără a ține seama de complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților competente, precum și importanța litigiului, astfel cum s-a reținut în jurisprudența C.E.D.O.
2.3. Comisia a fost obligată în mod nelegal la plata sumei de 50 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere a executării sentinței, în condițiile în care dosarul de despăgubire nu a fost înregistrat la secretariatul comisiei, astfel că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi declanșată. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 5802_i art. 5803din C. proc. civ.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul desemnării, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a unui evaluator în cadrul procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul care a fost preluat abuziv de statul român.
Cea mai mare parte a motivării căii de atac declarate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.
Intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condițiile în care intimatul-reclamant a depus notificarea la data de 24 aprilie 2001, iar calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția din 24 februarie 2009, emisă de Primarul Municipiului Botoșani, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisie, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, înalta Curte reține următoarele:
1.1. în privința aspectelor de fond legate de existența unui refuz de rezolvare a cererii și de încălcare a termenului rezonabil acțiunea este circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat, texte legale a căror incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana îndreptățită, în sensul celor arătate în recurs.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor recurentului, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 par.1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivități a autorității publice.
1.2. în ceea ce privește greșita obligare a Comisiei la desemnarea evaluatorului
Criticile din recurs întemeiate pe faptul că dosarul de despăgubire nu este înregistrat pe rolul Comisiei, fiind restituit Primăriei Municipiului Botoșani în vederea lămuririi unor inadvertențe între hotărârea judecătorească a Tribunalului Botoșani și dispoziția emisă de Primarul Municipiului Botoșani sunt lipsite de suport real, întrucât, pe de o parte, susținerile recurentei referitoare la restituirea dosarului prin procesele-verbale din 3 septembrie 2009 și din 18 februarie 2010 demonstrează faptul că dosarul a fost înregistrat la Comisie anterior datei de 3 septembrie 2009, iar, pe de altă parte, instanța constată că, în pofida celor afirmate, recurenta-pârâtă nu a depus procesele-verbale respective.
1.3. în privința obligării Comisiei la plata penalităților pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței
Soluția pronunțată de Curtea de apel își găsește temeiul legal în dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "soluțiile prevăzute la alin. (1) [cum este soluția pronunțată în prezenta cauză, prin care instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), a obligat autoritatea publică să realizeze operațiunea administrativă de desemnare a unui evaluator în vederea întocmirii raportului de expertiză în dosarul de despăgubire] [_] pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere." Astfel fiind, dispozițiile speciale ale art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 conferă instanței o asemenea posibilitate, nefiind incidente dispozițiile art. 5802și art. 5803din C. proc. civ.
Sub același aspect, apărarea recurentei-pârâte întemeiate pe lipsa dosarului de despăgubire nu poate fi primită atâta timp cât, așa acum rezultă chiar din susținerile din recurs, dosarul a fost înregistrat pentru prima dată la Comisie anterior datei de 3 septembrie 2009, fiind restituit de două ori Primăriei Municipiului Botoșani, prin procesele-verbale din 3 septembrie 2009 și din 18 februarie 2010, invocate chiar de către recurentă.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041din C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5019/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5023/2011. Contencios → |
|---|
