ICCJ. Decizia nr. 5027/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei:
1. Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea deciziei nr. 61 din 7 decembrie 2009 emisă de pârât, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii stabilite, la nivelul cuantumului minim stabilit prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 sau înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment in condițiile prevederilor O.G. nr. 2/2001, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:
Decizia contestată a fost emisă cu aplicarea și interpretarea greșita a legii, în condițiile neanalizării aspectelor de fapt puse în discuție de către reclamantă la dezbaterea din plenul Consiliului Concurentei care a avut loc la data de 2 noiembrie 2009.
Susține reclamanta că nu se poate aprecia că, în ședința din 7 februarie 2006 a adunării Asociației din Maramureș, s-a stabilit fixarea unui nivel minim de preț, întrucât în procesul-verbal al adunării nu se regăsește termenul de preț minim, preț fix sau noțiunea de fixare a unui preț, ceea ce contrazice și aspectul menționat la pct. 150 din Raportul întocmit de pârât referitor la caracterul premeditat al faptei. Reclamanta nu a fost ținută de vreo înțelegere, nu s-a considerat și nu a acționat vreun moment ca parte a unei înțelegeri de tip "cartel" și, în consecință, și-a adaptat politica de prețuri pentru toate sortimentele comercializate în funcție de propriile costuri de producție și marja rezonabilă de profit presupusă de activitatea de panificație.
Totodată, reclamanta susține că la adunarea respectivă nu a fost reprezentată prin organele sale statutare prevăzute de art. 35 din Decretul nr. 31/1954, astfel că hotărârile adoptate în cadrul adunării nu îi sunt opozabile, societatea neavând nici măcar un rol pasiv în cadrul unei înțelegeri.
Consiliul Concurenței a reținut în mod greșit faptul că ponderea societăților participante la adunare reprezintă 45-50% din cifra de afaceri cumulată în domeniul panificație pe piața relevantă, în realitate ponderea fiind de doar 17,64%. Reclamanta susține și faptul că, la adunarea respectivă, nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru a fi adoptate decizii valabile și opozabile membrilor Asociației, astfel că pârâtul trebuia să analizeze efectele produse și noțiunea de "cartel" folosită în cuprinsul deciziei.
în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate prin decizia contestată, reclamanta susține că demersul pârâtului a fost unul subiectiv, deoarece a aplicat sancțiunea deși a reținut că nu se poate concluziona că a avut loc o aliniere a prețurilor și că doar 3 dintre cele 17 societăți sancționate prin decizie au aplicat majorări de preț în perioada următoare. Reclamanta semnalează inconsecvența pârâtului în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 81 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene și susține că dispozițiile respective nu sunt aplicabile având în vedere preocupările în beneficiul consumatorilor de identificare a societăților care oferă produse de calitate inferioară la prețuri de dumping, iar în situația în care dispozițiile nu sunt aplicabile, decizia rămâne fără fundament legal.
Cu privire la individualizarea sancțiunii, reclamanta susține că valoarea amenzii trebuia să fie determinată în funcție de cifra de afaceri în domeniul panificației, precum și faptul că nu au fost respectate dispozițiile pct. 1 alin. (2) și pct. 11 lit. A din Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, întrucât, atât timp cât din redactarea deciziei rezultă că nu s-au produs consecințe negative asupra concurenței, este lipsită de fundament calificarea faptei ca fiind una gravă, iar societății ar fi trebuit să îi fie aplicată sancțiunea avertismentului, de natură a realiza prevenția generală și specială.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 4238 din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, următoarele:
Prin decizia nr. 61 din 7 decembrie 2009 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, reclamanta a fost amendată contravențional cu suma de 58.847 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri pe anul 2008 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Prin decizia contestată s-a reținut faptul că, la data de 7 februarie 2006, în cadrul Adunării Generale a Asociației Maramureș, întreprinderile membre ale acesteia, care au participat la acea adunare, au fixat un nivel minim al prețului de vânzare pentru pâinea albă de 19.000 ROL/kg (adică 1,9 RON/kg), plus TVA.
După cum rezultă din cele consemnate în procesul-verbal al Adunării Generale a Asociației (Anexa 1.2 la raportul de investigație, din procesul-verbal al Adunării generale din 7 februarie 2006), participanții au fixat prețul minim de vânzare a pâinii albe de 19.000 RON/kg, iar nu prețul de cost sau de producție, iar, ajungând la un acord cu privire la nivelul minim al prețului pâinii albe, părțile la înțelegere au eliminat incertitudinile dintre ele cu privire la comportamentul viitor pe care intenționau să-l adopte pe piață și au gândit și un mecanism de punere în practică a celor agreate în cadrul înțelegerii: comunicarea acestui preț către cei lipsă, precum și modul de soluționare a conflictelor.
Astfel, sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, întrucât, în urma înțelegerii din data de 7 februarie 2006, părțile își monitorizau între ele comportamentul pe care îl aveau pe piață, acest aspect rezultând cu evidență din procesul-verbal al adunării asociației din 30 mai 2006.
Este evident faptul că acea întâlnire a avut un obiect anticoncurențial, ce a purtat asupra unui parametru esențial al concurenței, prețul, și care a permis participanților să previzioneze cu un grad suficient de certitudine care va fi politica de prețuri adoptată de concurenții lor pe piață. în acest sens, Curtea de apel a apreciat că, pentru a se reține realizarea unei înțelegeri interzisă de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, este suficient ca întreprinderile în cauză să-și fi exprimat intenția comună de a se comporta pe piață într-un anumit mod (pentru o abordare în acest sens la nivel comunitar, a se vedea cazurile conexate T-305/94, etc, Polipropilena, hotărârea din 20 aprilie 1999), iar simplul fapt de a realiza o înțelegere al cărei obiect este restricționarea concurenței reprezintă în sine o încălcare a prevederilor respective, indiferent dacă acea înțelegere a fost în fapt implementată, deoarece obiectul sau efectul anticoncurențial al unei înțelegeri sunt prevăzute a se realiza alternativ, iar nu cumulativ (Cazul T-241/01, SAS/Comisia, hotărârea din 18 iulie 2005). Chiar dacă un anumit nivel de preț agreat de părțile la o înțelegere nu a fost atins în fapt, nu înseamnă că întreprinderea în cauză nu a participat la respectiva înțelegere. Acest aspect demonstrează cel mult că prețurile minime nu au fost implementate, dar nu ca nu au fost agreate (a se vedea in acest sens cazul T-10/89,Hoechst/Comisia, hotărârea din 10 martie 1992).
Prin exprimarea intenției comune de a aplica un anumit preț pentru produsele lor, întreprinderile participante la întâlnirea din 7 februarie 2006 au realizat o înțelegere în sensul art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, înțelegere care în mod corect a fost sancționată de Consiliul Concurenței prin decizia nr. 61/2009, fiind fără relevanță dacă înțelegerea era obligatorie sau nu pentru părți (a se vedea în acest sens, Decizia Tribunalului de Prima Instanța din 11 decembrie 2003 in cazul T-59/99, Ventouris Group Enterprises SA împotriva Comisiei).
Cu privire la lipsa unui reprezentat al reclamantei la adunarea din 7 februarie 2006, Curtea de apel a observat că din listele de prezență aferente proceselor-verbale ale Asociației din 12 aprilie 2005, 7 iunie 2005, 17 ianuarie 2006, 7 februarie 2006 (data când a fost realizată înțelegerea cu obiect anticoncurențial) și 7 martie 2006 rezultă că indiferent de persoana care a participat din partea reclamantei (administratorul P.C., G.D., director executiv sau M.V.), semnătura în dreptul reclamantei este una și aceeași și, chiar dacă nu ar fi a administratorului, ci a lui G.D., acest aspect nu prezintă relevanță din perspectiva corectei angajări a răspunderii reclamantei pentru înțelegerea anticoncurențială sancționată. A mai reținut instanța că G.D. este director executiv în cadrul societății, iar nu simplu angajat, iar participarea sa, în numele reclamantei la întâlnirile Asociației, nu a fost contestată de administratorul P.C., fiind astfel evident că directorul executiv a avut cel puțin un mandat tacit de reprezentare a societății din partea administratorului, fiind considerat ca atare și de către ceilalți participanți la întâlnire.
Mai reține instanța că reclamanta face confuzie între neimplementarea unei înțelegeri și distanțarea publică a întreprinderii, care sunt două noțiuni distincte, iar faptul că nu a implementat o înțelegere în totalitate nu înseamnă că societatea s-a distanțat public de înțelegerea la care a fost parte.
Instanța a respins susținerile reclamantei în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din Legea concurenței și la art. 81 alin. (3) Tratatul CE și astfel nu ar fi aplicabilă interdicția de la art. 5 alin. (1) din Lege, reținând că aplicarea exceptării conform art. 5 alin. (2) din Lege presupune îndeplinirea a 5 condiții cumulative.
Chiar și în lipsa unei notificări din partea întreprinderilor implicate pentru obținerea unei dispense de la interdicția prevăzută la alin. (1) al art. 5 din Lege, care trebuiau să dovedească îndeplinirea condițiilor respective, Consiliul Concurenței, în decizia atacată, la pct. 178, a arătat că înțelegerea în cauză nu ar fi beneficiat de dispensă, deoarece pentru obținerea dispensei, una dintre condițiile ce se cere a fi realizată este asigurarea pentru consumatori a unui avantaj corespunzător celui obținut de părțile la respectiva înțelegere, conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. b) din Lege. Or, prin fixarea în comun a prețului de vânzare a pâinii la un nivel minim, consumatorii nu ar fi avut decât de pierdut prin obligația de a plăti un preț mai mare decât cel care ar fi rezultat din libera concurentă, dintre societăți. în condițiile în care prețul reprezintă cea mai importantă formă de concurență, iar la nivelul întreprinderilor costurile de producție sunt cel mult similare, dar nu identice și fiecare întreprindere acționează în scopul realizării unei marje rezonabile de profit, prețurile practicate de acestea trebuie să fie stabilite în mod liber, prin concurență, iar nu prin săvârșirea unei practici anticoncurențiale, astfel încât consumatorii să nu aibă posibilitatea reală de a alege.
Instanța a apreciat că dispozițiile art. 81 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunităților Europene [actualul art. 101 alin. (3) TFUE] nu era incident, deoarece se aplică în cazul practicilor anticoncurențiale care pot afecta în mod semnificativ comerțul dintre Statele Membre, iar, în speță, piața geografică a județului Maramureș nu reprezintă o parte semnificativă din piața comună, care să justifice incidența articolului respectiv și, prin urmare, nici condițiile de exceptare prevăzute. Sub acest aspect, instanța a reținut că, din punct de vedere al conținutului, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 este echivalentul la nivel național al art. 101 alin. (3) TFUE, iar în decizia atacată s-a analizat și s-a constatat motivat faptul că înțelegerea sancționată nu ar fi beneficiat de dispensă prin încadrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Lege.
în privința individualizării sancțiunii, Curtea a reținut că aceasta a fost realizată cu respectarea art. 51 din Legea nr. 21/1996 prin raportare la cifra de afaceri totală a contravenientului realizată în anul financiar anterior sancționării. Instanța a avut în vedere în acest sens și jurisprudența comunitară în cauzele reunite C100-103/80, Musique Diffusion francaise/Comisia, hotărârea din 7 iunie 1983.
Totodată, instanța a apreciat că nu se poate retine un rol pasiv în cazul reclamantei, deoarece la întâlnirea Asociației din data de 17 ianuarie 2006 la care a fost prezentă, au fost purtate discuții referitoare la prețurile practicate de alți producători, majoritatea din afara Asociației și a fost stabilită și întâlnirea din 7 februarie, propunându-se ca "discuțiile privind prețul pâinii" să continue la această dată, iar faptul ca reclamanta a participat la ambele întâlniri demonstrează că urmărea realizarea unei înțelegeri privind prețul pâinii.
De asemenea, nici circumstanța referitoare la existența unei îndoieli rezonabile din partea agentului economic cu privire la caracterul contravențional al comportamentului restrictiv nu este aplicabila in speța, deoarece membrii Asociației cunoșteau prevederile Legii concurenței.
3. Calea de atac exercitată în cauză
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL, solicitând în principal casarea în baza art. 3041din C. proc. civ. și în subsidiar modificarea acesteia în baza art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. pentru motivele expuse în continuare.
3.1. Instanța a omis a se pronunța asupra unor aspecte invocate de reclamantă.
Recurenta susține că nu au fost analizate decât sumar apărările referitoare la lipsa responsabilității sale în condițiile în care prezența angajatului G.D. la presupusa înțelegere anticoncurențială nu avea aptitudinea de a antrena răspunderea societății comerciale. Nu s-a ținut seama de prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, în sensul că persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale statutare, și nici de prevederile art. 197 raportat la art. 75 din Legea nr. 31/1990 care stabilesc că administratorul este singura persoană care poate angaja voința societății.
Instanța nu a avut în vedere necesitatea administrării probei cu martori pentru a se lămuri că semnătura de pe procesul-verbal din 7 februarie 2006 nu aparține administratorului societății.
De asemenea, recurenta mai invocă și lipsa ștampilei societății de pe procesele-verbale de ședință menționate de Consiliul Concurenței.
3.2. S-a interpretat greșit actul dedus judecății.
La acest punct recurenta afirmă, referitor la procesul-verbal încheiat ca urmare a adunării Asociației din Maramureș din 7 februarie 2006, că în cuprinsul acestuia apare formularea "ar putea să se situeze", un condițional optativ din punct de vedere gramatical, ceea ce face ca raționamentul referitor la înțelegerea părților de a fixa prețul să nu poată fi susținut. Instanța nu a observat că, în realitate, scopul discuțiilor participanților la întâlnirea respectivă viza analiza situației create de creșterea prețului la utilități.
3.3. Cifra de afaceri a recurentei a fost eronat stabilită.
Potrivit recurentei, baza de calcul avută în vedere de intimat la stabilirea amenzii trebuia să se raporteze numai la activitatea pe care o desfășoară în domeniul panificației iar nu la întreaga sa cifră de afaceri. Această soluție încalcă mai multe dispoziții constituționale și principii de drept.
3.4. Au fost analizate necorespunzător prevederile art. 81 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Recurenta consideră că instanța fondului a analizat trunchiat mai ales dispozițiile art. 81 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene [actualul art. 101 alin. (3) TFUE], în condițiile în care această normă conține prevederi mai favorabile pentru agenții economici decât reglementarea națională.
3.5. Sancțiunea aplicată nu a fost corect individualizată.
La stabilirea sancțiunii, arată recurenta, nu au fost avute în vedere toate circumstanțele atenuante de care ar fi trebuit să beneficieze, cum ar fi rolul său pasiv ori existența unei îndoieli rezonabile din partea agentului economic, precum și săvârșirea contravenției din neglijență, fără intenție.
Toate aceste elemente concluzionează recurenta, demonstrează că nu există argumente pentru calificarea faptei sancționate drept "gravă".
4. Apărările formulate de Consiliul Concurenței
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 iunie 2011, intimatul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând la motivele de recurs, intimatul a arătat, în esență, că:
- în materia examinată nu este necesar ca societatea comercială să fie reprezentată prin administrator, fiind suficient ca, indiferent de reprezentant, agentul economic participant la înțelegere să le creeze celorlalți concurenți convingerea că este parte la aceasta;
- limita maximă a amenzii prevăzută de legea concurenței este fixată prin referire expresă la cifra totală de afaceri a întreprinderii;
- instanța de fond a interpretat corect conținutul procesului-verbal din 7 februarie 2006 din care rezultă cu claritate că participanții, inclusiv recurenta, au fost de acord cu prețul minim stabilit și chiar au gândit un mecanism de punere în practică a înțelegerii;
- dispozițiile TFUE nu sunt aplicabile, fapta imputată petrecându-se în anul 2006;
- la stabilirea amenzii s-au reținut în favoarea recurentei două circumstanțe atenuante, pentru altele neexistând temei legal.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC S.C. SRL Baia Mare a supus controlului de legalitate decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 61 din 7 decembrie 2009 prin care a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 58.847 RON pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 a concurenței, prin realizarea unei înțelegeri de fixare a prețului minim la kg de pâine albă.
Intimatul a reținut în actul administrativ că la data de 7 februarie 2006, în cadrul Adunării Generale a Asociației Patronilor din Morărit, Panificație și Produse Făinoase din Județul Maramureș, un număr de 17 agenți economici, între care și recurenta, au fixat un nivel minim al prețului de vânzare pentru pâinea albă, de 19.000 ROL/kg (1,9 RON/kg) , plus TVA.
Această înțelegere care a purtat asupra unui parametru esențial al concurenței, prețul, a permis participanților să previzioneze cu un grad suficient de certitudine care va fi politica adoptată de concurenții lor de pe piață și, prin aceasta, a înfrânt dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței.
Toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii judiciare (reiterate, de altfel, prin motivele de recurs) au fost examinate de Curtea de Apel, după cum rezultă din prezentarea de la pct. 1.2 din această decizie, concluzia fiind în sensul că actul atacat este legal.
Această concluzie este împărtășită și de instanța de recurs pentru argumentele expuse punctual în continuare, prin raportare la motivele de recurs.
1.1. Referitor la reprezentarea societății comerciale
Prin sancțiunea contravențională aplicată recurentei în baza art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, a fost sancționată o practică anticoncurențială, respectiv cea descrisă la art. 5 alin. (1) lit. a) din același act normativ potrivit cu care:
"Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:
a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale".
Potrivit recurentei, răspunderea sa nu putea fi atrasă întrucât administratorul societății comerciale, care este reprezentantul său legal potrivit art. 197 raportat la art. 75 din Legea nr. 31/1990, nu a participat la adunarea Asociației Patronilor din Morărit, Panificație și Produse Făinoase din Maramureș organizată în ziua de 7 februarie 2006.
Acest punct de vedere nu poate fi primit.
Din lista de prezență aferentă procesului-verbal încheiat la 7 februarie 2006, rezultă că recurenta a fost reprezentată de "dl. D.", persoană identificată de instanța de fond ca fiind directorul executiv al recurentei, G.D.
Recurenta nu a combătut faptul că semnătura ar aparține acestei persoane, ci a susținut constant că nu aparține administratorului, ci unui angajat al societății care nu a avut mandat și care, de altfel, a părăsit ulterior societatea comercială.
Toate apărările enunțate sunt lipsite de consistență, câtă vreme pentru a se reține participarea unui agent economic la un cartel nu este necesar ca acesta să fie prezent prin reprezentantul său legal, fiind suficient să se probeze că, în fapt, a fost parte la înțelegerea anticoncurențială.
în plus, G.D. nu era un simplu angajat, ci chiar directorul executiv iar mandatul, în contextul scopului preconizat al întâlnirii, nu putea fi decât tacit. Evident, ulterior, administratorul societății comerciale s-ar fi putut distanța public de înțelegerea respectivă, invocând inclusiv lipsa mandatului de reprezentare ori depășirea limitelor acestuia, dar nu a făcut-o, întărind astfel celorlalți participanți impresia că agreează comportamentul adoptat și va acționa conform celor stabilite.
Concluzia aceasta este în acord cu jurisprudența europeană, care a reținut constant că este suficient ca autoritatea de concurență să arate că recurenta a participat la întâlnirile la care au fost încheiate înțelegeri anticoncurențiale, fără a se opune, pentru a se considera că a făcut dovada la standardul cerut că aceasta a participa la cartel (de ex. hotărârea din 5 decembrie 2006, cauza T-303/2002, Westfalen Gassen Nederland BV v. Comisia).
în acest context, toate celelalte împrejurări invocate: că reprezentantul reclamantei la adunarea din 7 februarie 2006 nu mai este angajatul recurentei, că nu s-a administrat proba cu martori pentru a se demonstra că semnătura de pe procesul-verbal încheiat la această dată nu aparține administratorului societății ori că nu s-a aplicat ștampila, apar ca fiind vădit nerelevante în considerarea argumentației expuse în paragrafele precedente.
1.2. Referitor la interpretarea actului dedus judecății
Deși recurenta se raportează la procesul-verbal încheiat ca urmare a adunării Asociației din Maramureș din 7 februarie 2006, ca fiind actul dedus judecății, pentru un examen adecvat și efectiv al criticilor formulate la acest punct, înalta Curte va avea în vedere criticile de nelegalitate formulate împotriva deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. 61/2009.
în esență, recurenta afirmă că intimatul a distorsionat sensul celor stabilite în ziua de 7 februarie 2006, în condițiile în care discuțiile au avut mai degrabă un caracter consultativ, indicând în sprijinul susținerilor sale sintagma "prețul ar putea să se situeze".
Și la acest punct dezlegarea fondului este corectă.
într-adevăr, din conținutul procesului-verbal încheiat la data respectivă rezultă cu claritate că cele 17 întreprinderi participante au fixat, "în unanimitate", "prețul minim de desfacere a pâinii" sau "prețul minim de vânzare a pâinii albe" la valoarea de 19.000 ROL/kg+TVA, discuțiile nepurtând asupra prețului de cost sau de producție decât la modul generic, prin raportare la "scumpirea utilităților". Utilizarea condiționalului optativ într-unul din paragrafele acestui document nu poate înlătura concluzia afirmată, câtă vreme, participanții, inclusiv recurenta, au gândit și un mecanism de punere în practică a celor agreate în cadrul înțelegerii, respectiv comunicarea prețului convenit către membrii asociației care au lipsit, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte.
Mai mult, din procesul-verbal al aceleiași asociații din data de 30 mai 2006, rezultă că părțile la înțelegere își monitorizau între ele comportamentul, fiind criticați membrii care "nu s-au ținut de cuvânt privind prețul propus înainte cu două luni", ceea ce demonstrează că prețul stabilit în cadrul întâlnirii din 7 februarie 2006 nu era "consultativ" sau "orientativ".
1.3. Referitor la modul de stabilire a cifrei de afaceri a recurentei
Solicitarea recurentei de aplicare a sancțiunii prin raportare la cifra de afaceri din domeniul panificației iar nu la cifra de afaceri totală nu are suport legal.
Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, contravențiile enumerate, între care și cea de la lit. a), reținută în sarcina recurentei "se sancționează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancțiunii".
Acest text legal este criticat indirect de către recurentă, ca încălcând "unele norme constituționale" și "unele principii de drept", dar instanțele nu au nici un temei pentru a-l înlătura din realitatea juridică, mai ales că a fost supus controlului Curții Constituționale în mai multe rânduri (de ex. deciziile nr. 287/2007 și 556/2007) din perspectiva posibilei încălcări a libertății economice, a liberei inițiative și a dreptului de proprietate, însă excepțiile de neconstituționalitate au fost respinse, în esență, pe ideea că statul are obligația, potrivit art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție de a descuraja comportamentul anticoncurențial.
1.4. Referitor la individualizarea sancțiunii
Amenda aplicată recurentei este în cuantum de 58.847 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în anul 2008.
Pentru a diminua procentul maxim de 10%, indicat în cuprinsul art. 51 alin. (1), precitat, autoritatea de concurență a reținut în favoarea recurentei două circumstanțe atenuante, respectiv netranspunerea în practică a înțelegerii anticoncurențiale și colaborarea efectivă a agentului economic în cadrul procedurii declanșate de Consiliul Concurenței.
Celelalte circumstanțe atenuante invocate de recurentă nu pot fi reținute.
Astfel, în raport de cele anterior expuse, nu se poate susține că recurenta a avut un comportament pasiv în privința încălcării, ori că aceasta ar fi încetat de la primele verificări ale Consiliului Concurenței, deoarece fapta anticoncurențială pentru care a fost sancționată se epuizase anterior declanșării procedurii de investigare. De asemenea, nici circumstanța constând în existența unei îndoieli rezonabile din partea agentului economic cu privire la caracterul contravențional al comportamentului restrictiv nu este incidentă, câtă vreme, de exemplu, din procesele-verbale ale asociației din 17 ianuarie 2006 și 7 martie 2006 rezultă cu claritate dorința membrilor de a nu intra sub incidența Legii concurenței, fiind conștienți de faptul că se expun aplicării unor sancțiuni (s-a consemnat că "discuțiile privind prețul, majorarea acestuia, nu vizează Legea concurenței").
1.5. Referitor la incidența TFUE
Prevederile Tratatului, invocate de recurentă, nu pot fi aplicate în cauză întrucât faptele reținute ca fiind anticoncurențiale s-au petrecut anterior aderării României la Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, din preambulul art. 101 TFUE (fostul 81 TFUE) rezultă că acest text vizează acte și fapte anticoncurențiale care pot afecta în mod semnificativ comerțul intracomunitar. Or, în speță, piața geografică a județului Maramureș nu reprezintă o piață semnificativă din piața comună, care să justifice incidența textului invocat de recurentă.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a respins recursul de față ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5034/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5019/2011. Contencios → |
|---|
