ICCJ. Decizia nr. 5147/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1.Obiectul acțiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta C.N., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei romane; obligarea paraților să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei romane în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii instanței; obligarea pârâtei să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române. Și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 28 august 2009, la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, susținând că, de la momentul înregistrării cererii de redobândire și până în prezent, s-a interesat periodic la Biroul Informații din cadrul Direcției Cetățenie cu privire la stadiul soluționării dosarului, primind de fiecare dată același răspuns invariabil, respectiv că dosarul se află în curs de soluționare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că cererea reclamantei a fost analizată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie și că Președintele A.N.C. a emis Ordinul nr. 188/P din 3 noiembrie 2010 prin care a fost aprobată cererea de redobândire a cetățeniei.
2. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 452 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.N. ca rămasă fără obiect și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că, prin Ordinul nr. 188/P din data de 03 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., a fost aprobată cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantă, și pe cale de consecință, a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Totodată, instanța de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., întrucât pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost înființată prin O.U.G. nr. 5/2010, a devenit operațională în luna august 2010 conform art. 11 din Ordonanță și a soluționat cererea reclamantei în luna noiembrie 2010, cu respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, astfel încât nu a fost pusă în întârziere înainte de sesizarea instanței cu prezenta acțiune.
2. Calea de atac exercitată în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C.N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia, în sensul obligării pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie, la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
în cuprinsul motivelor de recurs, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond, în mod nelegal, a reținut faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie a devenit operațională în luna august 2010 și a respins, în temeiul art. 275 C. proc. civ., cheltuielile de judecată solicitate.
în ceea ce privește respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, aspect reținut de către prima instanță în considerentele sentinței, recurenta a invocat faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost înregistrată la data de 28 august 2009, iar termenul de maxim 5 luni de zile era, în mod evident, depășit la momentul primirii avizului pozitiv, respectiv data de 3 noiembrie 2010.
Mai mult, arată recurenta-reclamantă, la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie era operațională, fiind astfel pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată, conform dispozițiilor art. 275 C. proc. civ.
De asemenea, recurenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri conținând practică judiciară.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, înalta Curte, constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt și de drept relevante.
Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte, constată că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române și obligarea instituțiilor pârâte să procedeze la analizarea/avizarea cererii, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-a solicitat și acordarea daunelor interese și a cheltuielilor de judecată.
Instanța de control judiciar reține situația de fapt potrivit căreia reclamanta C.N. a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, la data de 28 august 2009, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 6 iulie 2010, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetățenie la data de 3 noiembrie 2010, iar Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 188/P al Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost emis în favoarea reclamantei la data de 3 noiembrie 2010.
înalta Curte, apreciază că instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.N. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie ca rămasă fără obiect, însă consideră că se impune modificarea sentinței recurate pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.
De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Având ca fundament aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții.
Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantului și, față de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., înalta Curte, reține că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este nelegală.
Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluția dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare privește atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția instituției pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.
Culpa autorității intimate a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale.
Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
înalta Curte, va înlătura apărările formulate de către intimata Autoritatea Națională pentru Cetățenie prin întâmpinare, întrucât instituția punerii în întârziere se raportează la momentul introducerii acțiunii și nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către părțile pârâte.
De altfel, în practica sa anterioară (exemplu gratia Decizia nr. 3513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H.B. 2009, pag.321), înalta Curte de Casație și Justiție, a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de față, asimilat) era în ființă în momentul sesizării instanței și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului.
Soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române ulterior momentului sesizării instanței de fond reprezintă o împrejurare de natură a o afecta pe reclamant în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală a autorității pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond.
Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 1.690 de lei, astfel cum rezultă din înscrisul existenta la dosarul de fond (fila 31).
Având în vedere soluția pronunțată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța de control judiciar va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat și va reduce cheltuielile de judecată la suma de 1000 de lei, motivat de complexitatea și miza cauzei, de munca îndeplinită de avocat și de faptul că fondul cauzei a fost soluționat la al doilea termen de judecată.
Este adevărat că onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare, în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
în acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte, a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, iar în recurs va obliga intimata la 500 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5150/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5140/2011. Contencios → |
|---|
