ICCJ. Decizia nr. 5192/2011. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5192/2011
Dosar nr.1023/59/2010
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Timişoara, prin primar a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, solicitând anularea Raportului de control nr. RC777/994/2010.
În motivarea cererii s-a arătat că se solicită anularea actului, act administrativ unilateral emis de o autoritate publică, deoarece nu au fost încălcate prevederile OUG nr. 34/2006 pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.
Prin întâmpinare, ANRMAP a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece raportul de control nu este un act administrativ pentru că prin acesta nu se dă naştere, nu se modifică şi nu se stinge un raport juridic ci cuprinde constatări cu privire la respectarea ori nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 541 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului Municipiul Timişoara şi a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că actul atacat în speţă de reclamant nu poate fi calificat drept act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dat fiind faptul că acesta nu este susceptibil să producă prin el însuşi efecte juridice.
Din chiar concluziile raportului se poate constata că acesta nu este menit să producă prin el însuşi efecte juridice, în sensul angajării răspunderii contravenţionale ori pentru anularea contractului de achiziţie publică pretins a fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, ci a fost elaborat pentru a fi avut în vedere de către organele abilitate să ia atari măsuri.
De aceea, a fost încheiat un proces-verbal de contravenţie seria AR nr. 01354 din 9 martie 2010 care produce efecte juridice ce a fost atacat separat de reclamant cu plângere contravenţională.
Ca o dovadă că raportul atacat în prezenta cauză nu produce efecte juridice prin el însuşi este atestat şi de faptul că în concluziile sale s-a propus doar a se analiza dacă este oportun a se face aplicarea art. 2961 din OUG nr. 34/2006 pentru anularea contractului de achiziţie publică pretins a fi fost atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Concluzii similare se impun şi cu privire la adresa emisă de pârâtă sub nr. 10363/3 din 21 august 2010 prin care a fost respinsă contestaţia depusă de reclamant împotriva raportului de control.
Pentru că a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu a mai fost analizat fondul cauzei.
În baza art. 274 C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 469 RON.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Municipiul Timişoara, prin Primar şi s-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Se critică, în motivele de recurs, soluţia instanţei de fond deoarece, în mod greşit, s-a apreciat că actul atacat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
La o simplă analiză a raportului de control a cărui anulare se solicită se poate observa că acesta este un act unilateral (manifestare unilaterală de voinţă) emis de o autoritate publică (ANRMAP - instituţie publică cu personalitate juridică, conform HG nr. 525/2007) în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
În lege, nu există nici un text de lege care să interzică contestarea raportului de control de către persoana vătămată pentru constatările cuprinse în actul de control, iar pentru că în HG nr. 525/2007 nu se prevede termenul şi calea de urmat pentru anularea unui raport de control, nu înseamnă că acel act nu poate face obiectul analizei instanţelor de contencios administrativ.
Se critică motivarea instanţei de fond care a reţinut că raportul nu produce efecte juridice având în vedere că în capitolul Concluzii s-au impus măsuri pentru remedierea, corectarea celor constatate şi evitarea, pe viitor, a încălcării normelor juridice indicate.
Pe fondul cauzei, se arată că autoritatea contractantă nu a încălcat prevederile art. 200 din OUG nr. 34/2006 deoarece din interpretarea acestora nu rezultă că autoritatea contractantă poate prelungi perioada de evaluare o singură dată cu cel mult 20 de zile pentru că tocmai o propunere de modificare legislativă face această precizare.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 2562 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, s-a arătat că aceste dispoziţii nu puteau fi încălcate pentru că se referă la persoana vătămată care poate sesiza C.N.S.C. sau, după caz, instanţa judecătorească.
Cu privire la încălcarea art. 2873 din OUG nr. 34/2006 s-a invocat faptul că la data comunicării citaţiei, la 13 ianuarie 2010, niciunul dintre participanţii la procedura de atribuire nu mai avea calitatea de operator economic implicat în procedură.
În motivele de recurs se apreciază că nici celelalte abateri reţinute în raportul de control nu au fost săvârşite pentru că nu au existat neconcordanţe între cele publicate în SEAP de autoritatea contractantă şi starea de fapt existentă la 23 februarie 2010, nu a fost încălcat principiul transparenţei şi a regulilor de publicitate.
S-a precizat faptul că procesul-verbal de contravenţie seria AR nr. 03154 din 9 martie 2010 a fost anulat de către instanţa de judecată prin Sentinţa civilă nr. 8592 din 17 mai 2010.
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin raportul de control nr. RC777/994/2010 emis de ANRMAP şi a cărui anulare s-a solicitat de către Municipiul Timişoara, s-a încheiat procedura de supraveghere a Municipiului Timişoara a modului de atribuire a acordului-cadru având ca obiect „întreţinere şi reparare străzi în zona de sud-vest în Municipiul Timişoara".
Acest raport de control cuprinde atât măsurile dispuse, respectiv aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii prin procesul-verbal de contravenţie seria AR nr. 01354 din 9 martie 2010 cât şi concluziile operaţiunii de supraveghere, respectiv oportunitatea utilizării prevederilor art. 2961 din OUG nr. 34/2006 având în vedere că la data derulării procedurii de supraveghere, soluţionarea litigiului era pe rolul instanţei.
Problema care se impune a fi dezlegată, mai întâi, este aceea dacă acest raport de control este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
În speţă, raportul de control, chiar dacă este emis de o autoritate publică, nu este un act administrativ deoarece prin concluziile sale s-au prezentat nişte constatări, iar în cadrul acestora s-a menţionat şi faptul că pentru unele dintre faptele considerate contravenţii a fost încheiat încă din luna martie 2010 un proces-verbal de contravenţie ce a fost contestat iar prin Sentinţa civilă nr. 8592 din 17 mai 2010 a Judecătoriei Timişoara, în primă instanţă, chiar s-a dispus anularea acestui proces-verbal de contravenţie.
De altfel, în motivele de recurs nici nu se subliniază care ar fi motivele pentru care actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la susţinerile potrivit cărora raportul în discuţie produce efecte juridice, deşi instanţa de fond a reţinut că nu produce efecte, se constată că cele prevăzute în capitolul Concluzii vor putea fi infirmate sau nu de litigiile ce se află pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Dacă în cadrul litigiului având ca obiect plângere contravenţională va fi admisă plângerea şi anulat procesul-verbal de contravenţie, după analiza pe fond a contravenţiilor săvârşite, acestea nu vor mai putea fi socotite ca având temei în procesul-verbal de control.
Pentru celelalte aspecte reţinute, chiar în procesul-verbal de control, se precizează că la data derulării procedurii de supraveghere soluţionarea litigiului era pe rolul instanţei, iar acestea vor putea să fie infirmate sau nu de soluţia pronunţată de instanţa judecătorească competentă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
Pentru că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată în baza unei excepţii, cea a inadmisibilităţii, nu vor fi analizate criticile din motivele de recurs ce vizează fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Municipiul Timişoara prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 541 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5184/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5194/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
