ICCJ. Decizia nr. 5188/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanta I.A.L., a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând obligarea pârâtei la revocarea măsurii de diminuare cu 25% a salariului și la plata drepturilor salariale la zi, actualizate cu inflația, până la data plății efective.
în motivarea cererii s-a arătat că la 10 august 2010, dată stabilită pentru plata salariului aferent lunii iulie a luat cunoștință că angajatorul, în mod unilateral, i-a diminuat salariul cu 25%. Măsura nu i-a fost comunicată de conducerea instituției pârâte deși salariul face parte din elementele actului de numire în funcție, conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neurmarea procedurii prealabile, solicitând respingerea cererii, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 154 din 14 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată de reclamanta I.A.L., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neurmarea procedurii administrative prealabile obligatorii este neîntemeiată.
Acțiunea de față, prin care se urmărește revocarea măsurii de diminuare cu 25 % a salariului, este îndreptată împotriva Ordinului nr. 6669/2010, emis de vicepreședintele A.N.A.F., în calitate de conducător al Autorității Naționale a Vămilor, în aplicarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar.
Deși, atât art. 106 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cât și art. 34 din Legea nr. 330/2009 prevăd urmarea unei proceduri administrative prealabile în cazurile privitoare la cuantumul salariilor funcționarilor publici și ținând seama că măsura s-a dispus printr-un ordin al conducătorului instituției publice, instanța de fond a constatat că, în cauză, măsura diminuării temporare a salariului nu a fost luată prin act individual și care să fi fost comunicat angajatului-funcționar public. în această conjunctură, nu se impunea urmarea unei proceduri prealabile.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că susținerea privind încălcarea unor norme constituționale se dovedește nefondată pentru că, pe de o parte, prin Decizia nr. 872/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituțională a decis că art. 1-8 și art. 10-17 din Lege sunt constituționale, iar pe de altă parte, partea reclamantă nu a invocat o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 118/2010
Diminuarea pentru o perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, care însă nu corespunde nici unei exproprieri (privări de proprietate) și nici unei măsuri de reglementare a folosinței bunurilor, fiind analizată de C.E.D.O. numai din unghiul primei norme cuprinse in art. 1, respectiv a principiului respectării bunurilor. în acest context, C.E.D.O. urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele relative la interesul general și imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz și ceilalti c. Spaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea salariilor nefiind tratată ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 al Protocolului 1.
Dispozițiile relevante din Carta socială europeană revizuită, adoptată in 1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 sunt art. 1 pct. 2 care prevede angajamentul statelor în protecția de o manieră eficientă a dreptului lucrătorului de a-și câștiga existența printr-o muncă liber întreprinsă și art. 4 care reglementează dreptul la o salarizare echitabilă, pentru a cărui asigurare, statele se angajează, printre altele, să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă, care să le asigure acestora, precum și familiilor lor un nivel de trai decent.
însă, conform art. G din partea a V-a a Cartei, exercitarea drepturilor enunțate poate face obiectul unor restricții sau limitări prescrise prin lege și care sunt necesare într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta I.A.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, se invocă greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii având ca obiect obligarea autorității pârâte la plata diferenței de 25% din salariul cuvenit, începând cu luna iulie 2010 până la data plății efective.
Recurenta arată că în mod greșit și nelegal instanța de fond nu a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului vizând respectarea proprietății asupra bunurilor, privarea de proprietate în anumite condiții și competența statului de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general.
Recurenta mai precizează că în cauză măsura diminuării salariului său cu 50% este o măsură contrară prevederilor art. 1 din Protocol.
Aceasta deoarece reducerea salariului, bun în sensul art. 1 alin. (1) din Primul protocol reprezintă o ingerință, excesivă care are ca efect privarea de o parte din salariu și care nu este proporțională deoarece Legea nr. 118/2010 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri, invocându-se cauza Moroșanu împotriva României.
Se susține că reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea de a mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea funcționarilor publici, a justului echilibru ce trebuie prestat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Se mai arată că reducerea salariului cu 25% a adus atingere substanței dreptului de proprietate al oricărui funcționar public, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Actul administrativ prin care s-a luat măsura contestată și a cărui revocare se solicită, este emis în temeiul și pentru punerea în executare a unor norme legale respectiv dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările ulterioare, ca prevăd următoarele:
"(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) în situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 RON."
La art. 16 alin. (1) din lege se arată că:
"(1) Prevederile art. 1-3, ari. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9 -14 se aplică până la 31 decembrie 2010."
Angajații instituțiilor publice au un statut legal și nu contractual, care se realizează în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar drepturile lor salariale se stabilesc pe baza unui sistem unitar de salarizare.
Totodată, drepturile salariale cuvenite angajaților instituțiilor publice nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a fost supusă controlului Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 872/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010), la pct. 1 a constat că "dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010 sunt constituționale."
Prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională, soluționând excepție de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea ș sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că Parlamentul și prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiții potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective
Măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 și măsura contestată de reclamant, sunt în acord și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât această diminuare temporară a avut loc în temeiul și în condițiile legii, nefiind încălcate dispozițiile convenției.
în cazul personalului plătit din fonduri publice ne aflăm în prezența unui contract de drept public sau de drept administrativ, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor care stabilește prin lege nivelul salariilor.
Măsura contestată de recurent, cea privind reducerea salariului cu 25%, este luată în baza și în aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care a fost supusă controlului de constituționalitate.
în acest sens, prin Deciziile nr. 872/2010 și nr. 874/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate, stabilind ca fiind constituționale dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
în considerentele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională se reține faptul că "diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața satului - precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea gravitatea fenomenului".
S-a concluzionat de Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.
în consecință înalta Curte apreciază că soluția de respingere a acțiunii este legală în raport de legislația națională.
în ceea ce privește invocarea de către recurent a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale acest motiv nu poate fi reținut, deoarece aceste dispoziții nu au fost încălcate de măsura contestată care este constituțională, iar pe de altă parte nu este disproporțională în raport cu scopul urmărit, fiind păstrat justul echilibru între interesul general al societății și protecția unui drept fundamental al omului.
Din perspectiva art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Diminuarea pentru o perioada determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, care însa nu corespunde nici unei exproprieri (privări de proprietate) și nici unei măsuri de reglementare a folosinței bunurilor, fiind analizată de C.E.D.O. numai din unghiul primei norme cuprinse în art. 1, respectiv a principiului respectării bunurilor. în acest context, C.E.D.O. urmărește numai dacă justul echilibru între exigentele relative la interesul general și imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale al individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz și ceilalți c. Spaniei Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea salariilor nefiind tratata ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 a Protocolului 1.
Prin urmare, în cazuri asemănătoare, C.E.D.O. a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vede cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 și 41).
Cauza Muresanu contra României nu reprezintă un precedent pentru speța de față, dat fiind cadrul juridic diferit (în această cauză, reclamantul obținuse o hotărâre judecătoreasca prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit salariu). în acest caz "bun" în sensul convenției era creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătoreasca executorie. Deci, situația privea ipoteza neexecutării unei hotărâri judecătorești, iar nu diminuarea prin lege a cuantumului salariului.
Pe de altă parte, C.E.D.O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas c. Croației, Hotărârea din 20 mai 2010). Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, iar o creanța poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai dacă are o baza suficientă în dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007), ceea ce nu este valabil în cazul de fata, în care prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.
în cauza de față trebuie avut în vedere că legalitatea măsurii nu este pusă în discuție, așa cum nu este în discuție o pierdere totală a dreptului, ci numai o restrângere temporara (în limita a 25%, iar după 1 ianuarie 2011, în limita a 10%) a exercițiului acestuia, aplicată nediscriminatoriu întregului personal bugetar.
Legea nr. 118/2010 a urmărit rezolvarea dificultăților financiare ale Statului, calea urmată fiind considerată legitimă de către Curtea Constituțională, C.E.D.O. a subliniat, în repetate rânduri, că Statelor le este recunoscută, din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere asupra politicilor salariale privitoare la angajații plătiți din bugetul de stat, precum și în materie de legislație socială (a se vedea cauza Kechko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005 și cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004).
Prin urmare, înalta Curte apreciază că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, astfel că nu se poate retine o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție.
Astfel fiind, înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5190/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5186/2011. Contencios → |
|---|
