ICCJ. Decizia nr. 5196/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 3471 din 15 iunie 2011 înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 213 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că în cauza de față se solicită anularea unui ordin emis în anul 2007 printr-o acțiune în anulare adresată instanței de contencios administrativ la 14 aprilie 2010.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ este de 6 luni, iar conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, pentru motive temeinice cererea poate fi introdusă în termen de 1 an de la data comunicării, data luării la cunoștință, data introducerii cererii, după caz.
în cauză, instanța de fond a respins excepția tardivității pentru că nu s-a putut aprecia când a început să curgă termenul pentru că ordinul nu a fost publicat în M. Of.
Așa cum rezultă chiar din cuprinsul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru calcularea termenului de introducere a acțiunii se poate avea în vedere și "data luării la cunoștință".
Or, în cauză, în calitatea sa de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, intimata- reclamantă a luat la cunoștință despre existența acestui act încă din luna iunie 2007.
în baza acestui act, așa cum chiar intimata-reclamantă recunoaște în cererea de chemare în judecată și s-a dovedit cu actele depuse la dosar, s-a întocmit raportul de evaluare, împotriva căruia s-a formulat contestație care i-a fost respinsă din luna decembrie 2007.
Toate acestea dovedesc faptul că intimata-reclamantă avea cunoștință de existența actului încă din anul 2007. Cu toate acestea a formulat acțiunea în anul 2010, astfel că instanța de recurs a constatat că cererea reclamantei este tardiv formulată.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că nu s-a făcut nici dovada că în anul 2007 intimata-reclamantă ar fi contestat la instanța de contencios administrativ raportul de evaluare prin care i-a fost acordat calificativul "bine".
împotriva deciziei nr. 3471 din 15 iunie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta-intimată B.D.M. a formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.
în motivarea cererii de revizuire se arată că prin sentința nr. 213 din 25 octombrie 2010 Curtea de Apel Suceava a reținut că excepția tardivității nu poate fi luată în discuție deoarece în cauză operează, potrivit art. 166 din C. proc. civ., puterea de lucru judecat, stabilindu-se anterior că acest ordin este inexistent juridic, astfel că pentru ceva ce nu există sau nu a existat, nu poate curge vreun termen de prescripție.
Puterea de lucru judecat este dată de soluția pronunțată în dosar, prin sentința civilă nr. 130 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3545 din 24 iunie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că Ordinul nr. 1223/2007 emis de M.E.C.T.S. este inexistent juridic.
Revizuenta mai susține că sancțiunea aplicată în acest caz este nulitatea absolută a tuturor actelor și deciziilor luate în baza unui ordin inexistent, motiv pentru care acțiunea introdusă la instanță este imprescriptibilă și că în mod greșit înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3471 din 15 iunie 2011 a soluționat recursul pe baza excepției privitoare la tardivitatea introducerii cererii.
Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 322 pct. 7 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- să existe hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină;
- hotărârile să fie date în dosare diferite;
- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;
- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
în cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 7 alin. (1) din C. proc. civ.
Condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 alin. (1) din C. proc. civ. presupun tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.
Astfel fiind, înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de revizuentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 din C. proc. civ., înalta Curte a respins cererea de revizuire.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5193/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5190/2011. Contencios → |
|---|
