ICCJ. Decizia nr. 5233/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5233/2011
Dosar nr.2791/54/2010
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 49 din 3 februarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 2791/54/2010 Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată de reclamantul C.S.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 472 dindin 18 iunie 2010 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a dispus că începând cu data de 18 iunie 2010, în baza prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările următoare, se suspendă de drept raportul de serviciu al reclamantului C.S.V., inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.
În cuprinsul ordinului au fost reţinute drept temeiuri de fapt, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova privind rechizitoriul nr. 12/P/2008, extrasul ECRIS al Judecătoriei Craiova - Dolj din dosarul nr. 456/215/2009.
Prin rechizitoriul din data 15 decembrie 2008 din dosarul nr. 12/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., formându-se dosarul nr. 456/215/2009 pe rolul Judecătoriei Craiova.
Prin Sentinţa penală nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunţată în dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova reclamantul C.S.V. a fost condamnat pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. la 3 ani închisoare.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de inspector în cadrul unei instituţii publice, prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
Potrivit art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (….) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);", iar la art. 54 lit. h) din aceeaşi lege sunt prevăzute „infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice".
În raport de aceste aspecte de fapt, Curtea constată că în mod temeinic şi legal, pârâtul, prin ordinul contestat, a făcut aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, constatând intervenită de drept suspendarea raportului de serviciu al reclamantului ca urmare a trimiterii acestuia în judecată prin rechizitoriul din data 15 decembrie 2008 din dosarul nr. 12/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova pentru săvârşirea unei infracţiuni din cele prev. de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999.
Apărarea reclamantului, în sensul că Sentinţa penală nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunţată în dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova nu este definitivă, în condiţiile în care a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, având prim termen de judecată la 13 octombrie 2010, fiind astfel încălcată prezumţia de nevinovăţie, consacrată de Constituţie şi de C. proc. pen., nu poate fi reţinută, având în vedere că dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, nu condiţionează intervenirea suspendării de drept a raportului de serviciu de existenţa unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni din cele prev. de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, ci doar de trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru săvârşirea unei astfel infracţiuni, condiţie îndeplinită în speţă.
De altminteri, în situaţia în care sentinţa penală nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunţată în dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova ar fi fost definitivă, nu opera suspendarea de drept a raportului de serviciu, ci măsura încetării de drept a raportului de serviciu, potrivit art. 98 alin. (1) lit. f) sau g) din Legea nr. 188/1999, care prevăd situaţia în care „f) funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de condamnare;", precum şi „g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;".
Este, de asemenea, nefondată şi critica vizând lipsa de obiect şi de interes a ordinului contestat motivat de faptul că prin Ordinul nr. 1138 dindin 30 decembrie 2008 emis de acelaşi pârât s-a mai suspendat raportul de serviciu al reclamantului în temeiul aceluiaşi rechizitoriu, Curtea reţinând că, deşi prin Ordinul nr. 1138 dindin 30 decembrie 2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a suspendat de drept raportul de serviciu al reclamantului C.S.V. în baza prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările următoare, totuşi acest ordin şi-a încetat aplicabilitatea în urma emiterii Ordinului nr. 453 dindin 23 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţie şi a Ordinului nr. 470 dindin 18 iunie 2010 emis de pârât prin care reclamantul a fost reintegrat în funcţia de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.
În motivarea recursului, reclamantul C.S.V. a arătat, în esenţă, următoarele:
Ordinul nr. 472/2010 este lipsit de obiect şi de interes deoarece prin Ordinul nr. 1138 dindin 30 decembrie 2008 fusese deja dispusă suspendarea de drept a raportului său de serviciu, cu aceeaşi motivare, respectiv că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 12/P/2008, singura deosebire fiind că în Ordinul nr. 472/2010 s-a făcut menţiunea referitoare la extrasul ECRIS al Judecătoriei Craiova, referitor la dosarul în care instanţa fusese învestită cu rechizitoriul nr. 12/P/2008, astfel că intimatul nu putea să emită un nou act administrativ prin care să i se încalce prezumţiile de nevinovăţie.
Instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 1138 din 30 decembrie 2008 şi-a încetat aplicabilitatea în urma emiterii Ordinului nr. 453 din 23 aprilie 2009 şi a Ordinului nr. 470 din 18 iunie 2010 prin care a fost reintegrat în funcţie, însă instanţa a făcut o confuzie deoarece Ordinul nr. 453/2009, emis în baza OUG nr. 37/2009, a fost desfiinţat de către instanţele judecătoreşti, iar în baza hotărârilor judecătoreşti s-a emis Ordinul nr. 470/2010. Ordinul nr. 472/2011, emis în aceeaşi zi cu Ordinul nr. 470/2010, nu-şi găseşte nici un fundament deoarece raportul său de serviciu mai fusese suspendat când a fost trimis în judecată.
Instanţa de fond a apreciat greşit că se poate dispune suspendarea de drept a raportului de serviciu atât la momentul trimiterii în judecată, cât şi după fiecare grad de jurisdicţie, contrar principiilor care guvernează actul administrativ.
De asemenea, se impune a se reţine că, ulterior emiterii ordinului contestat în prezenta cauză, intimatul a emis mai multe acte administrative .
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici prevede în termeni imperativi şi inderogabili că raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă de drept „în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)". Cum reclamantul C.S.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 12/P din 15 decembrie 2008 al DNA pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., rezultă că Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost emis în deplină consonanţă cu textul legal precitat, astfel cum s-a pronunţat prima instanţă prin hotărârea recurată.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 1138/2008, prin care anterior se dispusese suspendarea de drept a raportului de serviciu a reclamantului, a încetat să-şi producă efectele ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, act normativ prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, aşa cum s-a constatat prin art. 1 din Ordinul nr. 453 din 23 aprilie 2009. Împrejurarea că printr-o hotărâre judecătorească, Sentinţa civilă nr. 65 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, fusese suspendată executarea Ordinului nr. 1138/2008 este lipsită de semnificaţie în prezenta cauză, care are ca obiect anularea unui alt act administrativ, Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010.
Este greşit raţionamentul recurentului, în sensul că în privinţa sa s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu de două ori, atât la momentul trimiterii în judecată, cât şi după fiecare grad de jurisdicţie, pentru că, aşa cum s-a reţinut mai sus, suspendarea raportului de serviciu dispusă prin Ordinul nr. 1138/2008 şi-a încetat aplicabilitatea în temeiul OUG nr. 37/2009. În aceste condiţii, era obligatoriu ca pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să emită Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010 pentru a da efect prevederilor imperative ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999.
În fine, faptul că pârâtul ulterior Ordinului nr. 472 din 18 iunie 2010 a emis mai multe ordine şi decizii privitoare la reclamant (Ordinul nr. 753 din 02 februarie 2011, Ordinul nr. 1032 din 23 februarie 2011, Decizia nr. 355 din 23 februarie 2011, Decizia nr. 210 din 02 februarie 2011, Decizia nr. 211 din 02 februarie 2011) nu are nici o relevanţă sub aspectul validităţii juridice a ordinului contestat în prezenta cauză, act administrativ care a pus în executare strict prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.S.V. împotriva Sentinţei nr. 488 din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5224/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5236/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
