ICCJ. Decizia nr. 5232/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată și apărările formulate de autoritatea pârâtă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, anularea raportului de control nr. 1459 din 16 octombrie 2009 întocmit de numiții T.T. și A.S.B., angajați ai autorității pârâte, în ceea ce privește constatările prevăzute la pct. 4.6 și 6.3 referitoare la calitatea și persoana reclamantului din acest raport de control, efectuat la Consiliul Județean Mehedinți, arătând că este întocmit în mod abuziv și ilegal.
Totodată, a solicitat și suspendarea aplicării acestui raport de control până la soluționarea irevocabila a cauzei, precum și obligarea autorității pârâte la plata prejudiciului cauzat prin întocmirea acestui raport de control referitor la persoana sa constând în daune morale și materiale în sumă de 50.000 lei.
în motivarea cererii, reclamantul a susținut că respectivul raport de control s-a întocmit în urma unor sesizări pe care el le-a adresat autorității pârâte, referitoare la încălcarea legislației în vigoare privind funcția publică, Legea nr. 188/1999 a funcționarilor publici si Legea nr. 161/2003, de către numitul B.S., fost director la Direcția Tehnica din Consiliul Județean Mehedinți și fost prefect al Județului Mehedinți.
Reclamantul a mai arătat că a solicitat unele informații și unele lămuriri referitoare la calitatea numitului B.S. și în urma acestor cereri, autoritatea pârâtă a hotărât să efectueze un control în teritoriu, la Consiliul Județean Mehedinți, pentru a verifica această situație. Or, reclamantul a considerat că într-o atare situație ar fi fost corect și legal să fie anunțat despre acest control, în scris sau prin orice alta modalitate, în termen legal, pentru a putea participa la control și pentru a-și exercita dreptul la apărare.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, ca și excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că raportul de control atacat în cauză nu este act administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.
2. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 463 din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată cererea privind acordarea daunelor morale formulată de reclamant, respingând celelalte capete de cerere ale acțiunii.
Astfel, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului vizând anularea pct. 4.6 și 6.3 din raportul de control nr. 1456/2009 emis de autoritatea pârâtă și, pe cale de consecință, și cererea vizând acordarea daunelor materiale solicitate de acesta, ca fiind neîntemeiată în raport de faptul că nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare atragerii răspunderii materiale a pârâtei.
Prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2010, prima instanță a respins cererea reclamantului pentru lipsă de apărare, apreciind că nu este temeinic motivată, și a dispus amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii vizând anularea pct. 4.6 și 6.3 din Raportul de control nr. 1459 din 16 octombrie 2009 întocmit de autoritatea pârâtă, prima instanță a reținut că acest raport nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004 care să poată fi cenzurat de către instanța de contencios administrativ.
Raportul de control nr. 1459 din 16 octombrie 2009 întocmit de pârâtă și a cărui anulare se solicită a fost emis de către pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care pârâta are ca atribuție, printre altele, și monitorizarea și controlul modului de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice. Rezultă astfel că respectivul raport a fost întocmit ca urmare a sesizărilor formulate chiar de către reclamant cu privire la pretinsele nereguli săvârșite în cadrul Consiliului Județean Mehedinți, cuprinzând rezultatul verificărilor efectuate.
Astfel, la punctele 4.6 și 6.3 din raport, autoritatea pârâtă a consemnat constatările și aprecierile sale privind legalitatea unui act administrativ emis de această autoritate publică, în speță, față de starea de incompatibilitate în care s-ar putea afla reclamantul care, de altfel a fost reținută prin Actul de constatare nr. 103/I.I./2008 emis de Agenția Națională de Integritate, act ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 99/2009 prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantului.
Așa fiind, prima instanță a reținut că raportul de control ce formează obiectul cauzei, cel puțin în privința consemnărilor de la pct. 4.6. și 6.3 contestate de reclamant, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate publică, scopul emiterii sale nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i comunica reclamantului existența unor fapte și împrejurări din activitatea Consiliului Județean Mehedinți. Mențiunile cuprinse la punctele contestate din raportul de control reprezintă, în concret, punctul de vedere al emitentului față de legalitatea Dispoziției nr. 99/2009 a Președintelui Consiliului Județean Mehedinți, legalitate ce va fi tranșată însă într-o altă cauză.
3. Calea de atac exercitată de recurentul-reclamant.
împotriva acestei sentințe ca și a încheierii de ședință din 14 octombrie 2010, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P.G., invocând ca temei legal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a susținut că atât încheierea din 14 octombrie 2010 cât și sentința primei instanțe sunt netemeinice și nelegale, pronunțate cu greșita aplicare a legii, în condițiile în care în mod ilegal și fără motivare i-a fost respinsă cererea de angajare a unui apărător, la data de 14 octombrie 2010, fiind astfel nesocotite, în opinia sa, atât prevederile constituționale cât și ale art. 156 C. proc. civ.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond în mod greșit a anulat cererea sa de acordare a daunelor morale și patrimoniale, nesocotind astfel cererea sa depusă la data de 14 octombrie 2010 prin care a precizat că renunță la judecarea acestui capăt de acțiune.
în fine, recurentul a susținut că instanța de fond a respins ilegal acțiunea promovată ca inadmisibilă, fără a pune în discuția părților o astfel de excepție, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare și la un proces echitabil.
4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar.
Recursul nu este fondat.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de actele și lucrările dosarului și prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage modificarea sentinței și a celorlalte măsuri dispuse de instanța de fond.
Raportat la considerentele avute în vedere de judecătorul fondului, astfel cum au fost acestea înfățișate în expunerea rezumativă de mai sus, înalta Curte, reține că nu este întemeiat motivul de recurs vizând încălcarea, respectiv nesocotirea dreptului la apărare al reclamantului, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2010, la al doilea termen de judecată acordat în cauză, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamant de amânare în vederea angajării unui apărător, în temeiul art. 156 C. proc. civ., pe considerentul că solicitarea nu a fost temeinic motivată.
Totodată, instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei reținută spre soluționare la același termen tocmai pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise.
înalta Curte, reafirmă, astfel cum a mai arătat în jurisprudența sa în această materie că, raportat la prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., nu există obligația acordării unui termen nou de judecată pentru angajarea unui apărător în orice împrejurare, admiterea unei astfel de cereri presupunând aprecierea instanței în raport cu natura litigiului, complexitatea lui și împrejurările concrete ale cauzei.
Cum instanța și-a motivat soluția, arătând că nu a primit cererea pentru lipsă de apărare în lipsa unei motivații temeinice din partea reclamantului și mai mult, prin faptul că a acordat posibilitatea efectivă de depunere a notelor scrise în termenul de pronunțare de o săptămână,conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ. înalta Curte, apreciază că nu i-a fost îngrădit și nici nesocotit reclamantului recurent dreptul la formularea unor apărări corespunzătoare.
împrejurarea că recurentul nu a dorit să își exprime poziția în termenul de pronunțare, cu atât mai mult cu cât îi fusese comunicată și întâmpinarea autorității intimate la data de 16 septembrie 2010, nu-i poate fi imputată judecătorului fondului și nici nu este de natură a atrage nelegalitatea sentinței pronunțate pe motivul invocat.
Nefondat este și motivul de recurs vizând greșita anulare ca netimbrat a capătului de cerere vizând acordarea daunelor morale câtă vreme cererea precizatoare (depusă la fila 36 dosar fond) vizează practic restrângerea pretențiilor reclamantului la suma de 1.000 lei, față de 50.000 lei, însă nici pentru suma astfel menționată nu a fost satisfăcută cerința timbrării, fiind astfel corect aplicate prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
în fine, neîntemeiate sunt și celelalte critici ale recurentului vizând respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de anulare a pct. 4.6 și 6.3 din raportul de control nr. 1459 din 16 octombrie 2009, întocmit de A.N.A.F., pe considerentul că acest înscris nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru a putea fi supus cenzurii pe calea legii contenciosului administrativ.
Inadmisibilitatea acțiunii pentru acest motiv a fost invocată de altfel și de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar și comunicată recurentului-reclamant, care însă nu a înțeles să își exprime poziția față de atare susțineri, astfel că în mod evident nu poate susține încălcarea dreptului său la apărare.
înalta Curte, apreciază că soluția primei instanțe este corectă întrucât raportul de control ce face obiectul cauzei, cu referire expresă la constatările punctuale indicate sub nr. 4.6 și 6.3, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestora nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ ci doar de a indica constatările echipei de control în ceea ce privește respectarea regimului conflictului de interese și a incompatibilităților în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Mehedinți (Raport la pct. 4.6. fila 18, dosar fond) și de a-i comunica reclamantului recomandările, îndrumările dispuse, fără a genera efecte sau consecințe de ordin juridic, în sine.
Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. a respins așadar ca nefondat recursul de față.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5234/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5155/2011. Contencios → |
|---|
