ICCJ. Decizia nr. 5234/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată și apărarea pârâtei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.E.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerului Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,(I) obligarea acestei din urmă pârâte ca în termen de 10 (zece) zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii să impună cocontractantului SC I.C. SRL Timișoara să refacă raportul de evaluare ce vizează imobilul în cauză, în maximum 45 de zile, și să-l comunice, în 5 zile de la finalizare, atât acestuia, cât și pârâtei Comisia Centrală, (II) obligarea pârâtei Comisia Centrală să constate prin proces-verbal de constatare, în termen de 5 zile de la primirea raportului, în baza dovezilor expres precizate în acest act respectarea termenelor și condițiilor evaluării de la pct. d cât și în termen de 5 zile de la întocmirea sa să îi comunice procesul-verbal de constatare în copie certificată pentru conformitate cu originalul și (III) obligarea pârâtei Comisia Centrală la soluționarea notificării numai după finalizarea evaluării în totală concordanță cu prevederile legii, respectând astfel dreptul și interesul notificatorului.
Reclamantul a mai solicitat ca instanța să oblige Ministerul Finanțelor Publice să îl despăgubească cu suma de 5.000.000 RON pentru importantele prejudicii materiale și morale pe care le-a suferit datorită nesoluționării într-un termen rezonabil a notificării datorită activității Comisiei Centrale, întrucât pârâta cu vădită rea-credință nu asigură eficient termenul rezonabil a soluționării notificării ca și obligarea pârâtei la plata a sumei de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, după expirarea termenelor, precum și pentru fiecare zi de întârziere până la data plății efective a despăgubirilor dispuse, cu obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta Comisia Centrală a desemnat pentru evaluarea imobilului ce face obiectul dosarelor, societatea de evaluatori SC I.C. SRL Timișoara cu care a încheiat un contract în acest sens, constatând permanenta tergiversare de către pârâți sub diferite forme și aspecte în ceea ce privește soluționarea notificării antecesorului său.
Reclamantul a susținut că după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești din dosarele ale Tribunalului Caraș-Severin, privind contestarea hotărârilor administrative ale entității notificate, a comunicat Comisiei Centrale finalizarea procedurilor judiciare solicitând soluționarea notificării și comunicarea atât a numărului dosarului Comisiei cât și data efectuării evaluării bunurilor în cauză, dar cu toate acestea au trecut 9 ani, fiind încălcat astfel termenul rezonabil.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul nu a formulat obiecțiuni până la momentul aprobării raportului de evaluare de către Comisie, caz în care a trecut la emiterea deciziei de despăgubire nr. 8361 din 17 iunie 2010. Ulterior emiterii deciziei reclamantul a criticat raportul de evaluare, iar societatea de evaluare desemnată să efectueze raportul de evaluare, a răspuns reclamantului prin menținerea punctul de vedere asupra evaluării efectuate, răspunzând inclusiv și la revenirea reclamantului asupra motivelor de contestare.
Pârâta a invocat dispozițiile art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, susținând că reclamantul nu contestă decizia emisă de către Comisia Centrală, ci solicită obligarea acesteia să impună evaluatorului refacerea raportului de evaluare, însă fiind deja emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, reclamantul are doar posibilitatea legală de a contesta actul administrativ emis, potrivit dispozițiilor menționate.
în concluzie, pârâta a arătat că notificările reclamantului au fost soluționate prin dispozițiile emise de către Primăria Caransebeș în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar prin aprobarea raportului de evaluare efectuat de către societatea de evaluare și emiterea titlului de despăgubire și-a îndeplinit atribuțiile legale.
Pârâta Comisia Centrală a formulat cerere de chemare în garanție a SC I.C. SRL, pentru a răspunde pentru un eventual prejudiciu ce va fi cauzat Comisiei Centrale, în situația în care aceasta ar fi obligată la emiterea unei noi decizii în baza unui nou raport de evaluare al imobilelor ce fac obiectul dosarelor de despăgubire, precum și la plata cheltuielilor de judecată pretinse de reclamant sau a altor despăgubiri.
2. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 28 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamant ca și cererea de chemare în garanție a SC I.C. SRL Timișoara, cerere formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără cheltuieli de judecata.
Prin încheierea din 08 noiembrie 2010, prima instanță a amânat judecata cauzei, la cererea reclamantului, pentru a lua cunoștință de actele comunicate la acel termen, respectiv întâmpinarea și notele de ședință.
Prin încheierea din 17 ianuarie 2011, s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei, în temeiul art. 260 C. proc. civ.
în considerentele hotărârii atacate, prima instanță a reținut, în esență, că dosarul aferent Dispoziției nr. 961 din 31 mai 2006, emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale. Prin Dispoziția nr. 964 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, a fost soluționată notificarea antecesorului reclamanților, D.E.L., în calitate de moștenitor al părinților săi defuncți, D.G. și D.R., prin care acesta a solicitat restituirea în natură a construcțiilor demolate, situate în Caransebeș, cu suprafață totală de 37.583 mp, preluate de stat, prin naționalizare, dispoziția contestată în instanță de către reclamant, fiind respinsă.
Prima instanță a reținut că în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape. în cauză, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8361 din 17 iunie 2010 privind acordarea de despăgubiri, iar ulterior emiterii titlului de despăgubire reclamantul a criticat raportul de evaluare, societatea de evaluare desemnată să efectueze raportul de evaluare în dosarele de despăgubire ale reclamantului nr. 23412/ CC și 23413/ CC răspunzând acestuia prin menținerea punctul de vedere asupra evaluării efectuate.
Așa fiind, se constată că prin acțiunea de față reclamantul nu contestă decizia nr. 8361 din 17 iunie 2010 emisă de către Comisia Centrală, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, ci solicită obligarea pârâtei să impună evaluatorului refacerea raportului de evaluare, or, în această fază a procedurii administrative reclamantul are doar posibilitatea legală de a contesta actul administrativ emis, respectiv decizia nr. 8361 din 17 iunie 2010, potrivit dispozițiilor art. 19 Titlul VII din actul normativ menționat și Legii nr. 554/2004.
în privința cererii de chemare în garanție a SC I.C. SRL Timișoara, formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta a fost respinsă ca urmare a soluției de respingere a acțiunii principale formulate de către reclamant.
3. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant.
împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul D.E.A., cu precizarea că înțelege ca prin calea de atac promovată să recureze și încheierile de ședință premergătoare, din 8 noiembrie 2010 și 17 ianuarie 2011.
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 3041C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat sentința instanței de fond ca și cele două încheieri arătate, pe motiv că în dispozitivul hotărârii nu este calificată cauza și nu sunt soluționate distinct capetele de cerere ale acțiunii sale, considerentele prezentate fiind străine de problemele cu care instanța a fost explicit sesizată.
S-a susținut că în atare situație, întrucât au fost omise aspectele esențiale cauzei, cum ar fi enumerarea capetelor de cerere, au fost grav încălcate drepturile sale procesuale, fiind nesocotite și prevederile art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ.
Aceleași motive de nelegalitate vizând incompletele mențiuni și consemnări în ceea ce privește obiectul cauzei și depunerea la dosar a diferitelor înscrisuri au fost invocate și cu privire la cele două încheieri de ședință, din 8 noiembrie 2010 și respectiv 17 ianuarie 2011.
4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, încheierile și sentința atacate prin prisma motivelor de recurs sumar înfățișate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în considerarea celor arătate în continuare.
Reținând cu titlu prealabil că recurentul-reclamant nu aduce prin motivele de recurs critici punctuale raportat la modalitatea și considerentele pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția, fiind pus accentul pe forma actelor procedurale emise, înalta Curte, apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată și precizată a fost în mod întemeiat respinsă.
Contrar celor susținute de recurent, înalta Curte, constată, astfel după cum rezultă de altfel și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, că judecătorul fondului a expus, într-o manieră detaliată atât conținutul acțiunii recurentului-reclamant cât și celorlalte acte și întâmpinări formulate în cauză, realizând o analiză pertinentă a conținutului acestora, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII).
Cum, incontestabil, s-a demonstrat că la data de 17 iunie 2010 intimata Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a emis Decizia nr. 8361 reprezentând titlul de despăgubire, pe baza Dispoziției nr. 961 din 32 mai 2006 a Primăriei Caransebeș și a raportului de evaluare ce nu a fost contestat până la momentul emiterii respectivului titlu, recurentul nu mai putea contesta, raportat la etapele administrative expres prevăzute în actul normativ sus-arătat, decât actul administrativ emis, ceea ce însă nu s-a solicitat.
Reclamantul a solicitat instanței refacerea raportului de evaluare, ulterior emiterii titlului de despăgubire, în condițiile în care nu a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare în intervalul legal prevăzut, respectiv până la momentul aprobării acestuia de către intimata Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
A mai rezultat totodată că recurentului-reclamant i-a fost comunicat raportul de evaluare (forma scurtă a acestuia) fiindu-i astfel oferită posibilitatea de a formula obiecțiuni, în măsura în care aprecia necesar.
Nu sunt fondate criticile recurentului nici în ceea ce privește forma actelor de procedură întocmite, fiind respectate prevederile art. 261 C. proc. civ., nici cu referire la aplicarea legii, în cauză fiind realizată o corectă interpretare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 247/2005.
Și aceasta în condițiile în care, în lipsa contestării actelor administrative emise, mai precis a Deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010, nu poate fi obligată Comisia Centrală la efectuarea altor operațiuni decât cele prevăzute expres de lege, mai cu seamă în condițiile în care nu s-a demonstrat nici încălcarea etapelor și a procedurilor administrative parcurse până la momentul emiterii Deciziei nr. 8361/2010 (filele 97-98 dosar fond).
în fine, nefondat este și recursul promovat împotriva celor două încheieri arătate.
La data de 8 noiembrie 2010 (fila 58) instanța, prin încheierea de ședință, a acordat recurentului, la cererea acestuia, un nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea depusă de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, comunicată, punându-i în vedere să-și exprime opinia față de excepțiile invocate.
Prin încheierea din 17 ianuarie 2011, au fost consemnate susținerile părților cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei și în raport de complexitatea cauzei, s-a dispus amânarea pronunțării la 24 ianuarie 2011.
Constatând respectarea și a dispozițiilor art. 260 C. proc. civ., înalta Curte, reținând așadar că nici una dintre încheieri nu este afectată de vreun viciu de nelegalitate, a respins ca nefondate criticile recurentului cu referire și la aceste acte procedurale, nefiind cu nimic probată inserarea unor susțineri nereale din partea recurentului, astfel cum s-a afirmat.
Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respins așadar ca nefondat recursul promovat de recurent atât împotriva sentinței instanței de fond cât și a celor două încheieri de ședință premergătoare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5303/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5232/2011. Contencios → |
|---|
