ICCJ. Decizia nr. 5308/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3515 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul V.L.V., ca neîntemeiată și a admis acțiunea conexată a reclamantului V.L.V., față de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia pârâtul, la momentul angajării în cadrul Secției 4 a Institutului de Proiectări pentru Construcții de Mașini București, a semnat un angajament de păstrare a secretului de stat, conform legii de la acea perioadă și a primit acordul ofițerului de securitate, delegat pe lângă Secția 4 - I.P.C.M. și al Șefului Biroului de Documente Secrete (B.D.S.) de a avea acces la documente "strict secrete" și "secret de serviciu", iar pentru păstrarea confidențialității cu privire la documentele secrete manipulate, păstrate pe perioada lucrului în mapă proprie, sigilată cu sigiliu propriu, beneficia de un "spor de secret" cu caracter permanent, aplicat la salariul de bază.
Curtea a mai reținut că, datorită specificului locului de muncă, relația de colaborare cu organul de securitate delegat la I.P.C.M. era inevitabilă, întrucât nu se putea lucra în acel domeniu de activitate fără a da relațiile cerute de ofițerul de securitate și era legată strict de sarcinile de serviciu.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a observat că, din procesarea materialelor arhivistice de către Direcția de Investigații a C.N.S.A.S. rezultă, potrivit Notei de constatare, că "nu s-au identificat documente care conțin informații transmise către Securitate". Singurul document identificat în arhiva C.N.S.A.S. se referă la un coleg de serviciu, C.C., urmărit de ofițerul delegat la I.P.C.M. - S4 "pentru audierea și colportarea știrilor de la Europa Liberă și pentru prevenirea scurgerii de informații secrete de stat", însă, interogat fiind despre aceste aspecte, relatarea pârâtului a fost în favoarea colegului său și nu a avut niciun fel de conotație prin care să se îngrădească dreptul la viața privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
Față de această situație de fapt, prima instanță a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, informațiile furnizate de pârât ofițerului de securitate delegat pe lângă secția specială de la I.P.C.M. nu se refereau la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci la aspecte legate de modul în care se desfășura procesul de proiectare a obiectivelor de producție de tehnică militară și a modului de păstrare și manipulare a documentelor "strict secrete" și "secret de serviciu".
Pe de altă parte, judecătorul fondului a reținut că nu sunt relevante pentru reținerea calității de colaborator materialele scrise și depuse la ofițerul de securitate ca urmare a deplasărilor în străinătate la Târgul Internațional de la Leipzig (1981) sau de la Varșovia (1888), întrucât, potrivit legilor în vigoare în acea perioadă, la întoarcerea dintr-o deplasare în străinătate se depunea un raport de activitate la instituție, iar în cazul salariaților de la secția specială, ofițerul de securitate putea solicita un raport separat.
Concluzionând, instanța de fond a constatat că solicitările ofițerilor de securitate delegați pe lângă secția specială din cadrul I.P.C.M., care nu puteau fi refuzate potrivit sarcinilor de serviciu și legislației din domeniul păstrării secretului de stat, s-au referit, în totalitate, la probleme apărute în procesul de proiectare de capacități de producție de tehnică militară sau legate de aspecte referitoare la păstrarea secretului de stat.
împotriva sentinței civile nr. 3515 din data de 22 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu consecința constatării existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul V.L.V., și a respingerii acțiunii conexe formulată de pârât.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învederat, prin motivele de recurs, că în mod nelegal judecătorul fondului a respins acțiunea reclamantului cu motivarea că "datorită specificului locului de muncă al pârâtului" relația cu securitatea era inevitabilă. Informațiile pe care s-a bazat acțiunea reclamantului exced sarcinile de serviciu ale intimatului, neavând legătură spre exemplu cu manipularea documentelor clasificate "secret de serviciu". Mai mult, materialele referitoare la deplasările în străinătate au fost respinse cu motivarea că "conform legilor în vigoare de la acea vreme la reîntoarcerea dintr-o deplasare în străinătate se depunea un raport de activitate iar în cazul salariaților de la secția specială ofițerul de securitate putea solicita un raport separat". Or, în opoziție cu argumentele reținute de instanța fondului, recurentul a observat că interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau, și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunțurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunțat, și, pe de altă parte, să excludă și denunțurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică. în consecință, dacă denunțarea unei conduite era potențial nocivă pentru cel denunțat și, în plus, un astfel de denunț nu și-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în fața denunțării un conduite potrivnice regimului comunist. O interpretare contrară, restrictivă, care ar înțelege prin "atitudini potrivnice regimului" doar manifestarea explicită a dorinței persoanei denunțate de răsturnare a regimului comunist, este de neconceput pentru că ar institui o inegalitate de tratament cu privire la persoane care au denunțat în egală măsură atitudini a căror încriminare era tipică regimurilor dictatoriale (acte normative prin care se reglementa dreptul la liberă circulație în sensul obligativității redactării unor rapoarte de informare). Indiferent că ne aflăm în fața unei delațiuni care se referea la faptul că persoana denunțată critica regimul, sau la împrejurarea că cel denunțat, "delegația României în speța dată", avusese anumite manifestări, ambele conduite fac parte din sfera manifestărilor potrivnice regimului întrucât ambele atitudini erau neagreate de regim, îngrădite de acesta și, în schimb, permise într-o ordine democratică. în definiția colaboratorului Securității nu se cere ca acesta să furnizeze o pluralitate de informații, fiind de ajuns furnizarea unei singure informații, în condițiile definiției legale, pentru a fi reținută calitatea de colaborator al Securității. în concluzie, a observat recurentul că prima condiție impusă de legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin furnizare de informații este îndeplinită. A mai precizat recurentul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității că inexistența unor materiale de tipul notelor informative olografe, nu are relevanță în reținerea calității de colaborator. în legătură cu aceasta a arătat Consiliul că actele întocmite de foștii ofițeri de Securitate cu privire la relația avută cu informatorii lor se bucură de prezumția relativă de veridicitate a conținutului lor, aspect care derivă tot din prevederile articolului invocat, acestea conferind valoare probatoare egală atât "relatărilor verbale reținute în scris de lucrătorii operativi" cât, și eventualelor informații oferite în scris de colaboratorii Securității. Egalitatea de tratament dintre cele două modalități de probare a colaborării cu Securitatea rezultă din formula "indiferent sub ce formă". Un corolar al acestei prezumții relative de veridicitate este acela că fiecare din cele două modalități admise de lege (atât materialele olografe, cât și relatările verbale consemnate de ofițer) are valoare probatoare de sine stătătoare, în mod independent de existența unor alte dovezi. Prin urmare, a considerat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității că în speță este îndeplinită și a doua condiție, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate.
Jurisprudența, a mai relevat recurentul, a subliniat în mod constant faptul că, prin vizarea încălcării unor drepturi, legiuitorul nu înțelege neapărat încălcarea efectivă a acestora ci, pe de o parte, îndeplinirea condiției ca informația furnizată să fie aptă să ducă cel puțin la imixtiuni ale autorităților în viața personală a acelor denunțați și, pe de altă parte, ca autorul delațiunilor să conștientizeze pericolul la care îl supunea pe cel despre care informa autoritățile. Condiția cu privire la vizarea încălcării unor drepturi este fără doar și poate îndeplinită, întrucât este exclus ca intimatul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra celui la care se referea denunțul urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de .supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită. Aceasta presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată, prin căutarea și obținerea de noi informații despre cel urmărit, fără acordul acestuia. Cu toate acestea, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că nu se poate stabili modul în care, prin informațiile furnizate, intimatul ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul V.L.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând că recurentul reia temeiurile de fapt și de drept ale cererii de la fond, fără a formula critici propriu-zise cu privire la interpretarea și aplicarea legii de către judecătorul fondului.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, cu modificările și completările ulterioare, prin colaborator al Securității se înțelege "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. (Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informa|ii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".
Pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) fraza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu "modificările și completările ulterioare, se cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor securității să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. în cauză, cum judicios și cu o motivare amplă și convingătoare a reținut și instanța de fond, nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative expres prevăzute de lege pentru constatarea calității intimatului V.L.V. de colaborator al Securității, întrucât informațiile furnizate organelor de securitate - și consemnate în notele de analiză întocmite de ofițerii de securitate - nu conțin, pe de o parte, în mod esențial, referiri la activități și atitudini vădit si preponderent potrivnice regimului totalitar comunist, și, pe de altă parte, prin informațiile respective nu s-a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."
Se observă că, într-adevăr, informațiile furnizate de intimat ofițerilor de securitate nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist ci mai degrabă la aspecte legate de modul în care se desfășura procesul de proiectare a obiectivelor de producție și de tehnică militară și a modului de păstrare și manipulare a documentelor cu caracter "strict secret" și "secret de serviciu". Nu pot fi considerate relevante, pentru reținerea calității pârâtului de colaborator la Securității, materialele scrise depuse la ofițerul de securitate ca urmare a deplasărilor în străinătate la Târgul Internațional de la Leipzig (1981) sau de la Varșovia (1988), aceste materiale necuprinzând informații care să fi vizat îngrădirea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale a omului. Nu pot fi luate în considerare, în fine, nici consemnările ofițerului de securitate din notele de analiză din datele de 14 octombrie 1981, 30 octombrie 1982, 16 ianuarie 1984, 9 martie 1985 și 7 mai 1986, nerezultând din aceste materiale, în sens neechivoc, ce anume informații a furnizat intimatul, și nici dacă acestea, în concret, făceau referire la activități și atitudini potrivnice regimului comunist și, în același timp, au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
în raport de cele mai sus arătate, cum motivele invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală și temeinică s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 3515 din data de 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5316/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5303/2011. Contencios → |
|---|
