ICCJ. Decizia nr. 5244/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5244/2011
Dosar nr. 4335/1/2011
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.I., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, pârâtul furnizând informaţii care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acţiunile sale în această calitate au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
2. Apărările pârâtului
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că angajamentul semnat a fost obţinut prin violenţă, eroare şi dol, cu puţin timp înainte de a ieşi din închisoare, apreciind că este nul, ca şi declaraţiile făcute în baza lui, iar starea de constrângere a continuat şi după punerea sa în libertate. A mai arătat că se face confuzie între „relaţia cu Securitatea” şi activitatea de colaborator al Securităţii.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3176 din 8 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant şi, în consecinţă, a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.
În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut că reclamantul a întocmit nota de constatare din 9 septembrie 2008, din conţinutul căreia a reieşit că pârâtul a fost recrutat în scopul încadrării informative a colegilor de detenţie, în perioada executării unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Aiud, iar după eliberarea din închisoare acesta s-a stabilit în Prahova, de unde a fost preluat ca informator de Direcţia Regională Ploieşti şi ulterior de Inspectoratul judeţean Prahova, pentru a da informaţii despre o serie de persoane care au fost cu el în detenţie şi cu care era coleg de serviciu.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că pe parcursul colaborării cu organele de securitate, pârâtul a preluat numele conspirativ de „S./S.A.L.”, iar după ieşirea din închisoare, în perioada 1964 - 1969, numele conspirativ a fost schimbat în „S.B.L.”, însă pârâtul a continuat să semneze notele cu numele de „S.L.”.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că informaţiile furnizate de pârât, prin mai multe note informative, prin care a denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, precum dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, considerând astfel că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.
4. Soluţia instanţei de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.I., iar prin decizia nr. 2527 din 5 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul pârâtului ca nefondat.
II. Contestaţia în anulare formulată de recurentul–pârât I.I.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul–pârât I.I., care a indicat drept temei legal dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat de către contestator că la termenul de judecată în fond a cauzei din 4 martie 2010 a depus o cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea actului juridic numit „angajament”, nedatat, care a fost dezbătută la acea dată, fără ca instanţa de fond să dea o soluţie cunoscută de procedura civilă, dispunând restituirea cererii reconvenţionale apărătorului pârâtului, această problemă nefiind corect dezlegată nici de instanţa de recurs, deşi a format obiectul motivului 3 de recurs şi putea fi îndreptată în această cale de atac.
Contestatorul a învederat că mai multe critici formulate de el convergeau spre aceeaşi greşeală de judecată, constând în neexercitarea rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., ceea ce a condus la o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, caracterul irevocabil al hotărârii conducând la comiterea unei mari nedreptăţi, prin distrugerea imaginii de viaţă a uneia dintre cei mai dârji şi nepătaţi luptători pentru libertate.
S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare în temeiul art. 318 din C. proc. civ. şi rejudecarea recursului.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 317-art. 318 din C. proc. civ.
Potrivit art. 318 din C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Deşi contestatorul nu a menţionat expres căreia dintre cele două situaţii reglementate de textul art. 318 din C. proc. civ. se circumscrie contestaţia în anulare formulată de el împotriva deciziei nr. 2527 din 5 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se poate constata că această cale extraordinară de atac se bazează pe teza I din articolul menţionat anterior, fiind exclusă cea de-a doua teză, întrucât s-a precizat de către contestator că greşeala procedurală invocată pe calea contestaţiei în anulare a format obiectul celui de-al treilea motiv de recurs exercitat de el împotriva sentinţei nr. 3176/2010 a Curţii de Apel Bucureşti.
În ipoteza art. 318 teza I se încadrează greşelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, necunoscute la data soluţionării căii de atac, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunţarea unei soluţii greşite, pe calea contestaţiei în anulare nefiind posibilă remedierea unor greşeli vizând aprecierea probelor, interpretarea sau aplicarea unor dispoziţii legale.
Neobservarea de către instanţă a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greşeală materială, dar niciuna dintre susţinerile contestatorului nu-şi găseşte suport în datele cauzei de faţă.
Contestatorul a învederat că instanţa de fond nu a dat o soluţionare corectă, din punct de vedere procedural, cererii sale reconvenţionale, care i-a fost restituită ca fiind tardiv depusă , aşa cum rezultă din încheierea de la termenul de judecată din 29 aprilie 2010, iar instanţa de recurs nu a dat o soluţionare legală criticii sale care viza acest aspect, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.
Prin urmare, nu este vorba de nici un fel de „greşeală materială” în sensul textului invocat de contestator, ci de o chestiune de procedură care a format obiectul cercetării judecătoreşti în recurs, asupra căreia instanţa de control judiciar s-a pronunţat prin hotărâre irevocabilă şi care nu poate conduce la admiterea contestaţie în anulare, deoarece nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ., iar pe de altă parte priveşte o chestiune de procedură asupra căreia instanţele s-au pronunţat în mod irevocabil şi care nu mai poate forma obiectul judecăţii.
În concluzie, instanţa a cunoscut existenţa cererilor şi susţinerilor contestatorului şi a făcut aprecieri asupra lor, neexistând o greşeală materială în sensul art. 318 teza I din C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.I. împotriva deciziei nr. 2527 din 5 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5241/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5245/2011. Contencios. Strămutare. Fond → |
|---|
