ICCJ. Decizia nr. 5248/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5248/2011
Dosar nr. 10429/325/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 ianuarie 2011 Tribunalul Timiş, învestit cu judecarea apelului declarat de P.M.I. împotriva sentinţei civile nr. 18865 din 17 decembrie 2009 a Judecătoriei Timişoara, a dispus sesizarea Curţii de Apel Timişoara cu judecarea excepţiei de nelegalitate a Ordinelor nr. 3320/996 şi nr. 5013/2002 emise de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Prin sentinţa civilă nr. 308 din 12 iulie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea P. Timişoara şi, admiţând cererea formulată de P.M.I., a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 3320/1996 pentru aplicarea prevederilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995 referitoare la închirierea bunurilor disponibile din dotarea învăţământului de stat, precum şi a Ordinului nr. 5013/2002 pentru modificarea pct. 3 cap. I din Ordinul nr. 3320/1996.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost obligat şi la 620 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Referitor la excepţiile inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta poate privi atât actele administrative unilaterale individuale, cât şi cele cu caracter normativ.
Pe fondul excepţiei, s-a constatat că, nefiind publicate în M. Of., cele două ordine încalcă normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Instanţa a mai reţinut şi faptul că, reglementând alte condiţii de închiriere a locuinţelor aflate în proprietatea unităţilor de învăţământ superior de stat, decât acelea prevăzute de Legea nr. 84/1995, dispoziţiile a căror nelegalitate s-a invocat pe cale de excepţie sunt nelegale.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea P. Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au reiterat excepţia inadmisibilităţii, întrucât textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 limitează posibilitatea examinării actelor administrative unilaterale numai la cele cu caracter individual, indiferent de data emiterii, fără a putea fi vizate şi actele normative.
Pârâţii au criticat sentinţa şi sub aspectul constatării nelegalităţii dispoziţiilor din cele două ordine, urmare a nepublicării lor, în condiţiile în care, în 1996 nu se prevedea obligativitatea publicării ca o cerinţă ad validitatem şi nu s-a făcut dovada vătămării vreunui drept al reclamantului, ordinele fiind transmise către toate instituţiile de învăţământ preuniversitar şi superior şi publicate în buletinele informative ale ministerului de resort.
S-a mai arătat în recurs că Ordinul nr. 3320/1996, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin Ordinul nr. 5013/2002, nu contravine prevederilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995, întrucât nu introduce măsuri restrictive cu privire la închiriere, ci detaliază modalitatea concretă, metodologia de închiriere a bunurilor disponibile din dotarea învăţământului de stat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 din C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise şi a se dispune modificarea sentinţei în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Referitor la critica privind inadmisibilitatea formulării excepţiei de nelegalitate cu privire la un act administrativ normativ, Curtea reţine că instanţa de fond a respins în mod justificat excepţia invocată de pârât.
Astfel, este admisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate a actelor cu caracter normativ, având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care nu face distincţie, referindu-se la actul administrativ unilateral în general.
Pe de o parte, pentru actele administrative normative legea nu impune un termen pentru promovarea acţiunii judiciare, astfel încât, ţinând cont de principiul general de drept potrivit căruia tot ceea ce este permis pe cale de acţiune este permis şi pe cale de excepţie, excepţia de nelegalitate a unor acte administrative normative este admisibilă.
Pe de altă parte, principiul coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru ambele categorii de acte, astfel încât acest mijloc de apărare să nu devină restrictiv.
Recursul este însă admisibil cu privire la constatarea temeiniciei excepţiei de nelegalitate.
Astfel, este greşită reţinerea de către instanţa de fond a nelegalităţii Ordinului nr. 3320/1996, astfel cum a fost modificat ulterior, în raport de împrejurarea nepublicării în M. Of., în condiţiile în care actul administrativ este emis anterior adoptării Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care s-a instituit obligativitatea publicării în M. Of. a actelor normative în vederea intrării lor în vigoare.
Şi pe fond, soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate apare ca neîntemeiată.
Astfel, în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamantul P.M.I. a solicitat obligarea pârâtei Universitatea Politehnica Timişoara să încheie contract de închiriere, în formă scrisă, prin constatarea prelungirii de drept şi prin tacită relocaţiune a contractului din 1997, acţiunea promovată fiind respinsă, temeiul de drept al soluţiei reţinut în sentinţa nr. 18865 din 17 decembrie 2009 fiind art. 166 din Legea nr. 84/1995.
Aşadar, dispoziţiile Ordinului nr. 3320/1996 nu au constituit temeiul de drept al respingerii acţiunii, iar motivarea de către reclamant a excepţiei de nelegalitate este sumară şi insuficientă, limitându-se la faptul că ar introduce condiţii de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţă, respectiv restricţii care nu sunt prevăzute în art. 166 din Legea nr. 84/1995.
Potrivit acestui text de lege, închirierea bunurilor aflate în patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior de stat se poate face pe bază de contract, cu revizuire anuală, numai în conformitate cu metodologia stabilită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Ordinul, în cauză, nr. 3320/1996 astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 5013/2002, nu introduce noi condiţii de închiriere faţă de cele instituite prin Legea învăţământului ci doar stabileşte în detaliu metodologia de închiriere a bunurilor disponibile din dotarea unităţilor de învăţământ, neputându-se susţine că ar contraveni prevederilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursurile declarate de pârâţi şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de Universitatea Politehnică T. împotriva sentinţei nr. 308 din 12 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate formulată de reclamantul P.M.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5245/2011. Contencios. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5253/2011. Contencios → |
|---|
