ICCJ. Decizia nr. 5253/2011. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5253/2011

Dosar nr. 7992/2/2010

Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanţii M.M. şi P.V.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pe cale de consecinţă a obligat pârâta să înainteze dosarul aferent dispoziţiei din 16 noiembrie 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti unui evaluator autorizat şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin dispoziţia din 16 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamanţilor pentru imobilului-teren in suprafaţa totala de 434,00 m.p, situat in Bucureşti, sect. 1.

Se mai reţine că dispoziţia menţionată împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispoziţiilor Titlului VII Capitolul 5, art. 16 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 247/2005, însoţit de avizul de legalitate prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), alin. (5) şi alin. (6) ale aceluiaşi art. în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.

Constată instanţa de fond că deşi pârâta a confirmat reclamanţilor înregistrarea dosarului aferent dispoziţiei din 16 noiembrie 2006, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispoziţiile legale menţionate anterior.

Deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată, în opinia instanţei de fond, ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel că, acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Mai reţine instanţa de fond că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia, iar dispoziţiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea acestuia după emiterea avizului de legalitate.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanţa de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată în condiţiile în care acestea se acordă doar în situaţia în care se stabileşte neexecutarea culpabilă a obligaţiilor prevăzute într-un titlu executoriu.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 84 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:

Printr-un prim set de critici susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond reţinând că nu a efectuat nici o operaţiune juridică necesară emiterii titlului de despăgubiri într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului, a admis acţiunea reclamanţilor, cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, fără a se ţine cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură complexă, ce presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii şi nici de aspectele referitoare la stabilirea criteriului aleatoriu în privinţa ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În acest sens arată recurenta că nu poate fi reţinută culpa sa privind durata de soluţionare a dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuţiilor sale a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubire, care nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubiri înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, decizie de care instanţa de fond nu a ţinut seama la pronunţarea hotărârii recurate.

Mai arată recurenta că dosarul aferent dispoziţiei din 2006, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat că lipseşte situaţia despăgubirilor încasate la preluare şi certificatul de moştenitor de pe urma defunctului C.S.

În opinia recurentei soluţionarea dosarului reclamantei înaintea celor venite anterior acestui dosar duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptăţite, având impact implicit şi asupra principiului acordării unor despăgubiri juste şi echitabile.

Mai susţine recurenta că dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, şi urmează a fi soluţionat cu respectarea ordinii de înregistrare şi după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, act normativ care nu stabileşte un termen pentru soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, ceea ce nu implică un refuz nejustificat din partea autorităţii emitente.

În ceea ce priveşte etapa evaluării susţine recurenta că această etapă este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta Curte va înlătura toate criticile referitoare la justificarea termenului de soluţionare a Dosarului de despăgubiri nr. 34191/CC prin invocarea complexităţii procedurilor administrative şi criteriului aleatoriu în privinţa ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, constatând că în mod corect instanţa de fond a apreciat că recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului nr. 34191/CC, aferent deciziei din 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti în favoarea reclamanţilor.

Este de necontestat că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel, atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Chiar daca Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluţionare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanţa de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligaţia de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depăşit în raport cu data înregistrării dosarului şi a documentaţiei aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantei.

Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea unei notificării şi nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Depăşirea unui termen rezonabil în soluţionarea acestui dosar a fost greşit justificată în recurs prin aplicarea deciziei din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor de despăgubiri, dat fiind că această decizie nu constituie o justificare pertinentă pentru prelungirea unei proceduri administrative pe un interval de peste 10 ani, şi nu poate fi opusă astfel cu succes reclamanţilor ca temei pentru nesoluţionarea cererii având ca obiect stabilirea şi concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceştia sunt îndreptăţiţi potrivit legii.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la, justificarea duratei termenului, prin necesitatea completării dosarului aferent dispoziţiei din 16 noiembrie 2006 în condiţiile în care din prevederile legale aplicabile nu rezultă că A.N.R.P. sau Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competenţa de a exercita un control de legalitate asupra dispoziţiei Primarului, cu excepţia unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.

Aşadar, punând în discuţie toate operaţiunile administrative care au stat la baza actului de soluţionare a notificării şi reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, pârâta îşi depăşeşte competenţele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.

În consecinţă, Curtea de apel a stabilit în mod just că, nu poate fi justificată atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ şi-a exprimat de fapt voinţa de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noţiune impusă de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 84 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5253/2011. Contencios