ICCJ. Decizia nr. 5255/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5255/2011
Dosar nr. 1611/33/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 octombrie 2010, reclamantul M.R.A. a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, solicitând anularea deciziei de impunere din 31 mai 2010, precum şi a deciziei din 6 septembrie 2010 emise în soluţionarea contestaţiei prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale în valoare de 884.509 RON, reprezentând TVA suplimentară şi accesorii.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că pârâta i-a reţinut în mod eronat calitatea de persoană impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, prin depăşirea plafonului de scutire, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
În acest sens, reclamantul a arătat că activitatea pe care a desfăşurat-o, vânzări de terenuri construibile, apartamente şi case, nu reprezintă un act de comerţ, o livrare de bunuri neconstituind o operaţiune care să se încadreze în sfera de aplicare a TVA, conform art. 126 alin. (1) din C. fisc.
La data de 20 octombrie 2010 a fost înregistrată acţiunea formulată de M.L.M., în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, prin care s-a solicitat anularea aceleiaşi decizii de impunere din 31 mai 2010 şi a deciziei în soluţionarea contestaţiei din 13 septembrie 2010 privind un debit de 594.565 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar şi accesorii, motivele invocate fiind aceleaşi cu cele cuprinse în cererea soţului, M.R.A.
Prin încheierea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 38 din 24 ianuarie 2011 s-a dispus conexarea celor două cauze.
Aceeaşi instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 82 din 7 februarie 2011 prin care a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în perioada 2005-2009, reclamanţii au procedat la înstrăinarea unor imobile, în total 58 de tranzacţii, activitatea desfăşurată având caracter de continuitate şi în scopul obţinerii de venituri, fiind astfel supusă taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 126 şi art. 127 din C. fisc.
Întrucât reclamanţii nu au solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în termenul de 10 zile de la data constatării depăşirii plafonului s-a reţinut că organele de inspecţie fiscală au procedat corect, stabilind obligaţii fiscale suplimentare, aferente tranzacţiilor efectuate după acea dată.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii M.R.A. şi M.L.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanţii au învederat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la natura activităţii desfăşurate în perioada supusă controlului, însuşindu-şi punctul de vedere al organelor fiscale în sensul reţinerii calităţii de comercianţi.
Reclamanţii au arătat că nu au calitatea de persoane impozabile, întrucât nu au desfăşurat activităţi economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2) din C. fisc., vânzarea-cumpărarea de bunuri imobile fiind o activitate civilă şi nu una comercială.
S-a precizat de asemenea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 126 alin. (1) din C. fisc., respectiv cele de la literele c şi d, livrarea bunurilor nu a fost realizată de o persoană impozabilă şi nu a rezultat din una din activităţile economice enumerate la art. 127 alin. (2) din C. fisc.
Printr-un alt motiv de recurs, reclamanţii au arătat că, şi în situaţia când operaţiunile desfăşurate ar fi fost supuse TVA, inspecţia fiscală a stabilit greşit cuantumul obligaţiei de plată. Astfel, s-a menţionat că adăugarea taxei la preţul de vânzare convenit între părţile contractante, care include în cuantumul său şi TVA, suportată de reclamanţi şi colectată de furnizori, dar care nu a fost dedusă, constituie o încălcare a principiului neutralităţii fiscale a taxei pe valoarea adăugată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de prevederile art. 304 şi 3041 din C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat , urmând a fi respins ca atare.
Susţinerea că instanţa nu s-a pronunţat asupra naturii activităţii desfăşurate de reclamanţi este fără suport, în considerentele sentinţei arătându-se motivat îndeplinirea condiţiilor ce definesc noţiunile de „persoană impozabilă” şi respectiv „activitate economică”.
Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) din C. fisc., este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
În alin. (2) al textului se prevede că activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, ca şi, printre altele, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Potrivit art. 127 alin. (21) din C. fisc., situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme. În aplicarea acestui text de lege, aceste prevederi au fost explicitate prin H.G. nr. 44/2004, în conformitate cu care obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Având în vedere numărul tranzacţiilor efectuate de reclamanţi în perioada verificată, instanţa de fond a reţinut în mod justificat calitatea lor de persoane impozabile, pronunţându-se asupra operaţiunilor efectuate prin înstrăinarea terenurilor, apartamentelor şi caselor proprietate personală, ca reprezentând activitate economică în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc.
Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 conţin aşadar prevederi exprese cu privire la natura activităţii constând în vânzarea locuinţelor proprietate personală, dacă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Aceste dispoziţii date în explicitarea art. 127 alin. (2) din C. fisc., au fost corect aplicate în cauză, instanţa stabilind în mod justificat natura economică a activităţii desfăşurate de reclamanţi şi calitatea acestora de persoane impozabile.
Întrucât reclamanţii au depăşit plafonul de scutire de TVA, s-a reţinut corect faptul că aveau obligaţia de a solicita înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 din C. fisc. şi deoarece nu au procedat în acest mod, organele fiscale au dispus din oficiu înregistrarea calităţii, cu ocazia inspecţiei fiscale.
Curtea constată că nu este întemeiat nici motivul de recurs privind stabilirea cuantumului obligaţiei de pată.
În acest sens, este de menţionat că, potrivit deciziei din 12 aprilie 2011 a Comisiei Centrale Fiscale, publicate în M. Of. nr. 278/2011, TVA aferentă colectată pentru livrările taxabile de construcţii şi de terenuri se determină în funcţie de voinţa părţilor rezultată din contracte sau alte mijloace de probă, prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrării în cazul în care părţile nu au convenit nimic cu privire la taxa pe valoarea adăugată.
Nu se poate susţine că prin aplicarea ei, această decizie ar retroactiva, prevederile făcând corp comun cu legea în baza căreia a fost dată, respectiv C. fisc., intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006.
În acest sens, art. 10 alin. (1) din Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 87/2005 privind constituirea şi atribuţiile comisiei centrale fiscale dispune că soluţiile unitare adoptate sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date.
Curtea reţine de asemenea, că apărarea referitoare la aplicarea greşită a dreptului de deducere a TVA nu are suport legal, reclamanţii neavând dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor în litigiu, întrucât au considerat că beneficiază de regimul de scutire pe toată perioada supusă controlului fiscal şi nu au solicitat până la finalizarea verificărilor înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.R.A. şi M.L.M. împotriva sentinţei nr. 82 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5253/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5256/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
