ICCJ. Decizia nr. 5272/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5272/2011
Dosar nr. 886/45/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrative şi fiscal, sub nr. 886/45/2010 din 30 decembrie 2010, reclamanta C.V. (D.V.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, anularea hotărârii din 30 noiembrie 2010, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pe motiv că nu s-au analizat în mod just toate probele şi ca s-a făcut o greşită, aplicare a legii.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrative şi fiscal, prin sentinţa nr. 76 din 21 februarie 2011 a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, în raport cu situaţia de fapt şi cu probatoriul administrat, în materia reglementată de Legea nr. 189/2000 nu poate opera prezumţia instituită prin art. 100 din C. fam., potrivit căreia copilul minor locuieşte la părinţii săi, întrucât statutul de persoană persecutată din motive etnice nu se poate recunoaşte decât în măsura în care persoana ce solicită a i se recunoaşte acest statut face dovada că s-a aflat în vreuna din situaţiile enumerate în mod limitativ la art. 1 din Legea nr. 189/2000, independent de situaţia în care, s-au aflat ceilalţi membri ai familiei.
A apreciat Curtea că simplul fapt că soţii D.V. şi D.M. s-au "transferat", în cursul anului 1944, de la Fabrica de tutun şi ţigări I. la Fabrica de ţigări R.S. şi că, dintre aceştia., doar D.M. figurează în "Tabloul de refugiaţi stabiliţi în judeţul R.S.", Camera de Muncă R.S., în anul 1944, este insuficient pentru a se recunoaşte lui D.V., căsătorită C.V., statutul de refugiat, atâta timp cât nu există nici o probă concludentă care să confirme faptul că copii rezultaţi din căsătoria încheiată la data de 1 noiembrie 1937 şi-au urmat părinţii la noul lor loc de muncă.
Cât priveşte declaraţiile date de numiţii D.D.şi I.M., a stabilit prima instanţă că acestora nu li se poate recunoaşte nici o valoare probatorie, din moment ce ei înşişi afirmă că, ceea ce "ştiu", au aflat "din declaraţiile şi povestirile soţilor D.".
Totodată, instanţa de fond a reţinut că din chiar înscrisurile de care reclamanta înţelege să se folosească, rezulta că soţii D. s-au ”transferat” de la I. la R.S. că această schimbare a locului de muncă nu este urmarea unei acţiuni represive a autorităţilor române, că pretinsul "refugiu" nu a fost generat de un act de persecuţie, că statutul lor de angajaţi într-o unitate economică proprietatea statului român şi naţionalitatea şi religia lor exclude "ab initio" că ei au fost victimele unei persecuţii etnice, astfel că reclamanta nu este îndreptăţită a i se recunoaşte beneficiul Legii nr. 189/2000, pentru simplul motiv că acesta poate fi revendicat doar de persoanele care au fost victime ale persecuţiilor din motive etnice, iniţiate de autorităţile vremii, nu şi de cei care, din motive de siguranţă personală, sau din alte motive, au ales să lucreze într-o altă localitate decât cea în care îşi aveau domiciliul, până la acel moment.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă nu a coroborat probele administrate în cauză. A arătat că a fost trecută în carnetul de muncă al mamei sale, fapt ce confirmă că a fost refugiată cu părinţii în localitatea R.S., că la data refugiului avea vârsta de 3 ani şi este greu de crezut că părinţii ar fi abandonat-o, luându-I doar pe ceilalţi fraţi ai săi.
A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a înlăturat în mod nelegal declaraţiile martorilor ca suport probator, având în vedere că martorii au fost şi ei refugiaţi în aceiaşi perioadă şi aveau cunoştinţă despre familial or.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940–6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive entice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice şi prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, dar şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele acelei persecuţii.
Această interpretare este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558/2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că recurenta-reclamantă s-a refugiat împreună cu părinţii săi în localitatea R.S., unde aceştia au lucrat în cadrul Manufacturii de Tutun C.A.M. Râmnicu Sărat.
Astfel în carnetele de muncă ale părinţilor reclamantei, respectiv nr. X şi nr. Y, există menţiunea că aceştia au lucrat în perioada 10 februarie 1944–23 iunie 1945 la Manufactura de Tutun C.A.M. Râmnicu Sărat.
Deasemenea în actul nr. 2114 din 13 ianuarie 2010, reprezentând extras din Tabloul de refugiaţi stabiliţi în judeţul R.S. se menţionează numele D.M. (mama reclamantei).
Totodată Arhivele Naţionale Iaşi şi Buzău, prin adresele din 13 ianuarie 2010 şi din 16 septembrie 2010, confirmă cele mai sus precizate.
Înalta Curte reţine că aceste probe cu înscrisuri trebuiau să fie coroborate cu declaraţiile date în formă autentică de martorii D.D. şi I.M.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, din declaraţiile martorilor rezultă că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia din localitatea Iaşi în localitatea R.S., din motive de persecuţie etnică.
Împrejurarea reţinută de prima instanţă în sensul că reclamanta nu a fost trecută pe carnetul de muncă al tatălui, este lipsită de relevanţă în soluţionarea corectă a litigiului din moment ce aceasta a fost trecută pe carnetul de muncă al mamei.
Înalta Curte reţine de asemenea că faptul menţionării în carnetele de muncă a transferului părinţilor reclamantei, nu poate constitui motiv pentru respingerea cererii privind stabilirea calităţii de persoane refugiate din motive de persecuţie etnică, având în vedere că în carnetele de muncă sunt consemnate doar aspectele ce ţin strict de raporturile de muncă nu şi alte menţiuni. Or, împrejurarea existenţei unui transfer al salariatului nu exclude calitatea lui de refugiat, în acelaşi timp.
Totodată, Înalta Curte apreciază că este nejustificat considerentul reţinut de prima instanţă potrivit căruia nu există dovezi concludente care să probeze că reclamanta şi-ar fi urmat familia în refugiul acesteia, în perioada 1944–1945, ţinând cont, pe de o parte, de menţiunea din carnetul de muncă al mamei D.M. iar pe de altă parte de vârsta reclamantei în perioada refugiului, de numai 3 ani.
Reţine aşadar Înalta Curte, că prima instanţă, respingând cererea reclamantei de stabilire a calităţii de refugiat din motive de persecuţie etnică, a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, ce urmează a fi modificată cu consecinţa admiterii acţiunii, anulării hotărârii din 30 noiembrie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Iaşi şi obligării acestei autorităţi să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2010.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.V. (D.V.) împotriva sentinţei nr. 76 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite acţiunea.
Anulează hotărârea nr. 4486 din 30 noiembrie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Iaşi şi obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944–6 martie 1945, de la 1 Decembrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5268/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5275/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
