ICCJ. Decizia nr. 5275/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5275/2011

Dosar nr. 5545/1/2011

Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3665 din 23 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca tardiv recursul declarat de M.M., Primar al oraşului Cernavodă şi Primăria oraşului Cernavodă împotriva sentinţei nr. 74/CA/3.03.2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, la data de 30 iunie 2011, au formulat contestaţie în anulare Primăria oraşului Cernavodă şi Primarul oraşului Cernavodă, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din C. proc. civ., să fie anulată decizia instanţei de recurs, cu motivarea că, aceasta este rezultatul unei greşeli materiale, în condiţiile în care recursul a fost respins ca tardiv, deşi a fost depus la poştă în termenul prevăzut de lege.

Analizând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare ca nefondată pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatorii au invocat neîntemeiat prima ipoteză juridică prevăzută de aceste text de lege drept cauză pentru retractarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, întrucât nu au dovedit existenţa unei greşeli materiale care să fi determinat soluţia instanţei de recurs.

Din actele dosarului, rezultă că sentinţa nr. 74/CA din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa a fost comunicată contestatorilor la data de 19 aprilie 2011 (conform procesului–verbal de predare a copiei de pe hotărâre) iar cererea de recurs a fost depusă prin poştă la data de 3 mai 2011, deci peste termenul de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În consecinţă, soluţia de constatare a tardivităţii recursului nu este rezultatul unei greşeli materiale şi nu există motive pentru retractarea acesteia pe calea contestaţiei în anulare formulată în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta contestaţiei în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Primarul Oraşului Cernavodă, M.M. şi Primăria Oraşului Cernavodă împotriva deciziei nr. 3665 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5275/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs