ICCJ. Decizia nr. 5286/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5286/2011
Dosar nr. 838/46/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 31/FC din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC A.S. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeş şi pe cale de consecinţă a anulat în parte decizia din 21 ianuarie 2009 emisă de D.G.F.P. Argeş, decizia de impunere din 28 septembrie 2009, privind obligaţiile fiscale suplimentare, şi raportul de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2009, pentru sumele de 166.677 RON impozit pe profit şi 175.770 RON majorări, 131.431 RON TVA şi majorări aferente şi 8.972 RON impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente; totodată, a menţinut actele fiscale atacate pentru restul obligaţiilor stabilite: TVA 58.719 RON şi majorări aferente, impozit pe dividende şi majorări aferente.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada 14-24 septembrie 2009, la sediul social al SC A.S. SRL Câmpulung s-a desfăşurat inspecţia fiscală, în urma căreia a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2009 în baza căruia a fost emisă decizia de impunere din 28 septembrie 2009, în care s-au stabilit în sarcina reclamantei o serie de obligaţii fiscale, respectiv: impozit pe profit suplimentar de 166.677 RON, cu majorări aferente; TVA 190.150 RON, cu majorări aferente; impozit pe venituri din dividende distribuite persoanelor fizice de 55.348 RON, cu majorări de întârziere; impozit pe venituri obţinute din România de nerezidenţi de 8.972 RON.
Instanţa de fond a apreciat în raport de probele administrate în cauză că nu se poate reţine încălcarea art. 21 din Legea nr. 571/2003, coroborat cu normele de aplicare ale C. fisc., H.G. nr. 44/2004, în sensul indicat de organele fiscale în actele fiscale contestate.
Astfel, se reţine că în baza obligaţiilor convenite prin contractul de asociere în participaţiune încheiat cu SC M.T. SRL în cuprinsul căruia s-a menţionat la art. 4 că părţile convin să desfăşoare împreună activităţi rentabile având ca obiect dezvoltarea unor reţele de televiziune prin cablu în localităţile: F., V., G.L., S. şi M. din judeţul Ialomiţa. Contractul prevede contribuţia fiecărei părţi la realizarea obiectivelor stabilite, urmând ca reclamanta să încheie contracte cu proprietarii în vederea difuzării, iar SC M.T. SRL să suporte cheltuielile necesare reţelelor, să contribuie cu specialişti la construirea acestora, să administreze reţelele după punerea lor în funcţiune, să angajeze personalul necesar exploatării reţelelor.
SC M.T. SRL a emis o serie de facturi de prestări servicii conform contractului de asociere menţionat către reclamantă însoţite de rapoarte lucrări aferente pentru anii 2005, 2006 şi 2007.
De asemenea, reclamanta a încheiat cu SC G&A S.C. SRL contractul de prestări servicii din 1 iunie 2005 în care s-au stabilit la art. 4 că prestatorul va administra şi dezvolta reţelele după punerea lor în funcţiune, iar reclamanta va contribui cu mijloace de transport, specialişti, echipamente, materiale necesare construirii reţelelor şi întreţinerii acestora şi va încheia contracte de difuzare cu proprietarii de programe.
În baza contractului SC G&A S.C. SRL a emis facturi fiscale. Facturile au fost însoţite de rapoarte de lucrări executate, întocmite lunar în care s-au descris lucrările efectuate, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Reclamanta, în calitate de beneficiar, a încheiat contract de prestări servicii şi cu SC G.T. SRL, în calitate de furnizor în care părţile au stabilit obligaţiile furnizorului, respectiv: prestarea serviciilor şi lucrărilor conform graficului periodic în scopul realizării obiect ului contractului, anume furnizarea de servicii specifice activităţii C.A. TV (reparare, întreţinere şi extindere reţele C.A. TV, încasare abonamente etc.).
În baza contractului, furnizorul a emis facturi fiscale însoţite de devize de lucrări în care sunt descrise serviciile prestate.
Consideră instanţa de fond că din interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 rezultă că pentru a fi considerată cheltuială deductibilă, aceasta trebuie să fie justificată de existenţa unui contract şi să fie necesară. În cauză, societatea reclamantă a încheiat contracte cu fiecare dintre prestatorii de servicii, în baza cărora aceştia din urmă au emis facturi fiscale întocmite potrivit reglementărilor în materie, fiind întocmite totodată documente justificative care să ateste necesitatea prestării serviciilor. Apreciază instanţa de fond că necesitatea încheierii celor trei contracte rezultă din imposibilitatea reclamantei de a asigura, pe baza personalului şi materialelor deţinute, dezvoltarea şi întreţinerea reţelelor de cablu pe un teritoriu extins.
În opinia instanţei de fond, existenţa documentelor justificative care poartă semnăturile ambelor societăţi contractante, a situaţiilor de lucrări, a facturilor şi rapoartelor lunare, nu poate atrage concluzia că aceste servicii nu ar fi fost prestate, dimpotrivă, ele prezumă realitatea acestora.
În ce priveşte impozitul pe profit, stabilit suplimentar faţă de deducerea cheltuielilor cu amortizarea pentru cele cinci mijloace de transport, respectiv clădirea achiziţionată de reclamantă, instanţa de fond reţine, în ceea ce priveşte clădirea, că potrivit adresei din 16 februarie 2007, Primăria Municipiului Câmpulung a comunicat reclamantei documentele necesare a fi depuse pentru realizarea obiectivului, amenajare hotel în strada E.G. Se mai reţine că raportul de expertiză a arătat că imobilul a fost declarat la Primăria Câmpulung şi supus impozitelor şi taxelor locale ca mijloc fix, rezultând astfel că acesta reprezintă o investiţie pe termen lung, neputând fi încadrat în noţiunea de marfă
Mai consideră instanţa de fond, că mijloacele de transport achiziţionate de societatea reclamantă au fost puse la dispoziţia salariaţilor cu atribuţii în ce priveşte încasarea abonamentelor, intervenţii, abonamente, extindere, modernizare, director al societăţii, expertiza arătând că a identificat procesele-verbale prin care aceste autoturisme au fost puse la dispoziţia salariaţilor, având în vedere sarcinile lor de serviciu .
Cu privire la TVA înscrisă în facturile emise de cele trei societăţi, se reţine că potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc. orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul de operaţiuni taxabile.
Instanţa de fond a constatat, aşa cum şi expertiza a arătat, că toate facturile de prestări servicii sunt emise în baza contractelor de prestări servicii, cuprind menţiunile prevăzute de lege, fiind analizate exemplarele originale şi sunt însoţite de documentele justificative necesare pentru dovada serviciilor facturate.
Instanţa de fond a mai reţinut că necesitatea prestării serviciilor, reţinută în raport cu stabilirea bazei impozabile aferentă impozitului pe profit, produce consecinţe şi în ce priveşte deducerea TVA aferentă facturilor menţionate.
În ce priveşte însă reţeaua de cablu din comuna F., nedezafectată, dar a cărei exploatare nu ar mai fi fost rentabilă, deoarece implica un surplus de cheltuieli, se constată că în raportul de inspecţie fiscală şi respectiv decizia nr. 11/2009 atacată, s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 137 din C. fisc., deoarece în speţă ar fi incidentă o livrare de bunuri, asimilând acestei noţiuni scoaterea bunului din patrimoniu, cu consecinţa înregistrării sale extracontabile. Organele de inspecţie fiscală au constatat că începând cu decembrie 2007, reclamanta a scăzut din patrimoniu reţeaua de cablu din comuna F., judeţul Ialomiţa, fără a întocmi însă factură fiscală de vânzare, considerând că bunul este lipsă în gestiune.
Or, bunul imobil a fost înregistrat extracontabil, până la dezafectare, ceea ce presupune cel puţin pentru moment, pe de o parte, ieşirea din patrimoniu iar pe de altă parte, inexistenţa unui proces-verbal de casare întocmit în condiţiile legii.
„Ieşirea” bunului din evidenţa contabilă a reclamantei şi neînregistrarea sa în contabilitatea primitoarei, nu poate fi considerată, în opinia instanţei de fond, a se încadra în art. 128 alin. (8) lit. b) pentru a nu fi considerată livrare de bunuri.
Faţă de temeiul de drept invocat în contestaţie, nu se poate reţine nici aplicarea art. 128 alin. (7) din C. fisc. , devreme ce nu este vorba despre o vânzare sau transfer în sensul textului, nefiind achitat nici un preţ, aşa cu afirmă reclamanta (a fost cedată către SC M.T. SRL potrivit art. 128 alin. (7) din C. fisc., societatea ce a cumpărat celelalte reţele refuzând să o cumpere şi pe aceasta) şi nici celelalte ipoteze nu sunt regăsite .
Pentru ca o operaţiune să poată fi considerată transfer de active, în sensul art. 128 alin. (7) din C. fisc., primitorul activelor trebuie să intenţioneze să desfăşoare activitatea economică sau partea din activitatea economică care i-a fost transferată, şi nu să lichideze imediat activitatea respectivă şi, după caz, să vândă eventualele stocuri. Or, în cauză nu se poate reţine ca împlinită ipoteza art. 128 alin. (7) din C. fisc.
Ca atare, consideră instanţa de fond, că în cauză, în temeiul art. 128 alin. (1) din C.fisc. este vorba despre o livrare, pentru care, potrivit art. 126 alin. (1) raportat la art. 128 alin. (1) din C. fisc., reclamanta datora TVA aferent scoaterii din patrimoniu a reţelei de cablu TV F., cu o valoare de inventar de 309.047 RON , astfel că organele fiscale au stabilit corect obligaţia de plată a TVA aferent de 58.719 RON.
În ce priveşte impozitul pe dividende, stabilit de către organele inspecţiei fiscale, se constată că expertiza a susţinut parţial punctul de vedere al organelor fiscale arătând că societatea datorează un impozit pe dividend de 20.751 RON şi, majorări de întârziere aferente de 41.621 RON. S-a reţinut astfel că pentru anul 2005 reclamanta nu achitat impozitul pe dividende, însă distribuirea acestora s-a realizat în anul 2007. Pentru anul 2007 societatea nu a achitat impozit pe dividendele repartizate, deşi potrivit art. 82 din O.G. nr. 92/2003 avea obligaţia să reţină impozitul pe dividende şi să-l achite.
Nu s-a arătat însă de ce calculul determinat de către organul fiscal nu a fost corect, stabilindu-se de expertiză alte sume, mai mici, devreme ce situaţia de fapt reţinută de organele fiscale a fost confirmată şi de experţi. Tabelul nr. 1 nu este explicat în lucrare pentru a se constata efectiv greşita reţinere de către organele de control.
Impozitul pe venitul nerezidenţilor a fost achitat de către reclamantă, nedepunerea declaraţiei la autoritatea fiscală competentă, nedeterminând obligativitatea societăţii de a achita din nou acest impozit, art. 119 din C. fisc. neputând fi interpretat în sensul aplicării unei asemenea sancţiuni. Ca atare, acest impozit, deja achitat nu mai poate fi impus reclamantei încă odată, pe motiv că nu a fost declarat, lipsind un asemenea temei.
2. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei nr. 31/FC din 4 februarie 2011, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât recalamanta SC A.S. SRL cât şi pârâta D.G.F.P. Argeş, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ., arătând, în esenţă, următoarele:
2.1. Prin recursul formulat, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenta SC A.S. SRL susţine că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond cu privire la respingerea contestaţiei referitoare la taxa pe valoare adăugată în cuantum de 58.719 RON stabilită de organele fiscale ca fiind datorată pentru lipsa din gestiune sau livrarea reţelei de cablu TV F. şi majorări aferente, precum şi în ceea ce priveşte impozitul pe dividende, este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, susţine recurenta că în mod eronat cu privire la TVA colectat, în cuantum de 58.719 RON, instanţa de fond a apreciat că această sumă împreună cu majorările de întârziere este datorată, deoarece în temeiul art. 128 alin. (1) din C. fisc. este vorba de o livrare, pentru care potrivit art. 126 alin. (1) raportat la art. 128 alin. (1) din C. fisc., datora TVA aferent scoaterii din patrimoniu a reţelei de cablu TV F.
Susţine recurenta că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi textelor de lege invocate se poate constata faptul că reţeaua C.A. TV F., există faptic, nu este lipsă în gestiune, dar nici vândută cu factură, pentru a putea fi considerată livrare şi pentru a avea obligaţia colectării taxei pe valoare adăugată.
Astfel, arată recurenta că, în fapt bunul în cauză, reţeaua C.A. TV F., este fizic lăsată în custodia SC M.T. SRL şi înregistrată de aceasta în contul extracontabil X, iar de subscrisă în contul extracontabil Y, până în momentul în care va putea fi vândută sau casată, distrusă şi eventual valorificată ca deşeu, aspecte reţinute şi de cei doi experţi prin expertiza contabilă. Susţine recurenta că o asemenea operaţiune nu poate fi asimilată unei livrări de bunuri, potrivit art. 128 alin. (8) lit. b) din C. fisc.
Consideră recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu este relevat prin documente faptul că bunul nu mai poate fi valorificat, deoarece pe de o parte imposibilitatea valorificării este menţionată prin decizia din 14 decembrie 2007 şi procesul-verbal de custodie din 15 decembrie 2007, iar pe de altă parte evidenţa faptelor conduce la o asemenea concluzie.
În opinia recurentei, nici înregistrarea extracontabilă a respectivului bun nu poate concluziona că el poate fi considerat ca fiind ieşit din patrimoniu, deoarece această posibilitate este permisă de lege, pentru bunurile aflate în custodia/folosinţa altcuiva.
Referitor la impozitul pe dividente consideră recurenta că în mod eronat instanţa de fond a respins în totalitate acest capăt al contestaţiei, în condiţiile în care impunerea la o nouă plată a impozitului pe dividende aferente anului 2005 şi distribuite în anul 2007, în cuantum de 16.000 RON, care a fost achitat, potrivit atât raportului de expertiză cât şi celor reţinute de organele fiscale, deoarece nu a fost declarat la autoritatea fiscală competentă este nelegală.
2.2. Prin recursul formulat pârâta D.G.F.P. Argeş a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii contestaţiei formulate şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei din 21 ianuarie 2010 şi a actelor fiscale subsecvente acesteia.
Motivele de recurs avute în vedere de recurentă sunt în ceea ce priveşte opinia instanţei de fond cu privire la anularea în parte a deciziei din 21 ianuarie 2009 emisă de D.G.F.P. Argeş şi a raportului de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2009 pentru sumele de 166.677 RON impozit pe profit şi 175.770 RON majorări aferente, 131.431 RON TVA şi majorări aferente şi 8.972 RON impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente.
Consideră recurenta că instanţa de fond a avut în vedere numai aspectele reţinute de expertul contabil, fără a avea în vedere că expertiza contabilă este doar un mijloc de probă, căruia nu i se poate atribui prezumţia de adevăr absolute.
În acest sens, susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cheltuielile cu serviciile facturate în sumă de 830.938 lei sunt deductibile la calculul profitului impozabil în condiţiile în care facturile emise de prestatori nu cuprind serviciile prestate, iar contractile nu au prevăzute termene de execuţie astfel încât să se poată verifica dacă SC M.T. SRL, SC G&A S.C. SRL şi SC G.T. SRL au prestat serviciile în cantitatea, de calitatea şi la termenele asumate, pentru a se justifica în acest mod sumele facturate.
Mai arată recurenta că din analiza facturilor prezentate de societate nu rezultă dacă acestea au fost emise în baza unui contract de prestări servicii neputând fi stabilită legătura dintre serviciile facturate şi contractul în baza căruia au fost executate.
Consideră recurenta că în mod greşit instanţa de fond a admis contestaţia şi cu privire la suma de 22.720 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, în condiţiile în care din analiza cheltuielilor cu amortizarea înregistrate în contextual prevederilor art. 21 şi art. 24 din C. fisc., pentru cele 5 autoturisme de transport persoane, societatea nu a prezentat în justificarea acestora nici un document din care să rezulte că acestea sunt utilizate în scopul realizării de venituri impozabile pentru a dovedi realitatea cheltuielilor înregistrate.
În ceea ce priveşte cheltuielile de amortizare a imobilului achiziţionat, renovat şi vândut, susţine recurenta că soluţia instanţei de fond nu este legală în condiţiile în care nu a fost îndeplinită una din condiţiile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un mijloc fix amortizabil şi anume de a fi deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative, cheltuielile cu amortizarea acestuia nu au fost considerate deductibile din punct de vedere fiscal.
Consideră recurenta că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins contestaţia referitoare la taxa pe valoare adăugată în sumă de 131.431 RON, având în vedere că petenta a depus pentru justificarea prestaţiilor numai două contracte de prestări servicii şi un contract de asociere în participaţiune, contracte care nu conţin toate elementele necesare unor astfel de documente, şi nu a făcut dovada necesităţii şi realităţii prestaţiilor cu documente justificative, susţine că organele de inspecţie fiscală au procedat legal la neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată în sumă de 131.431 RON aferentă facturilor emise de SC M.T. SRL Bucureşti, SC G&A S.C. SRL Buftea şi SC G.T. SRL Câmpulung Muscel.
Referitor la suma de 58.719 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar, susţine recurenta că în mod legal instanţa de fond a admis contestaţia recurentei, în condiţiile în care aşa cum a reieşit din evidenţa contabilă întocmită de societate, la ieşirea din patrimoniu a reţelei de cablu TV au fost înregistrate doar veniturile corespondente fără a fi colectată şi taxa pe valoare adăugată aferentă, fapt pentru care organele de inspecţie fiscală în mod legal au procedat la colectarea taxei în sumă de 58.719 RON.
Referitor la majorările de întârziere în sumă de 175.770 RON aferente impozitului pe profit şi majorările de întârziere în sumă de 88.048 RON aferente taxei pe valoare adăugată, susţine recurenta că acestea sunt datorate câtă vreme organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina societăţii diferenţe suplimentare de bază impozabilă la impozitul pe profit şi la taxa pe valoare adăugată, această societate datorează şi sumele accesorii în raport cu debitele, contestaţia fiind respinsă ca neîntemeiată şi pe acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte impozitul pe dividente stabilit suplimentar în sumă de 52.751 RON, acesta este datorat câtă vreme societatea nu a calculat, reţinut şi declarat impozitul datorat pentru dividendele distribuite asociaţilor în anii 2005 şi 2007 în sumă totală de 52.751 RON.
Referitor la impozitul pe venitul obţinut din România de persoanele juridice nerezidente în sumă de 8.972 RON şi impozitul pe venitul din dividende în sumă de 2.597 RON, susţine recurenta că în mod corect instanţa de fond a reţinut că acest impozit a fost achitat.
În acest sens, arată recurenta că în urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a calculate, evidenţiat şi achitat impozitul pe venitul obţinut în România de persoanele juridice nerezidente în sumă de 8.972 RON şi impozitul pe dividende în sumă de 2.597 RON, fără a declara obligaţia de plată a impozitelor respective la organul fiscal, fapt pentru care organele de inspecţie fiscală au evidenţiat în decizia de impunere sumele respective.
Referitor la suma de 41.621 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe venitul din dividendele distribuite persoanelor fizice, instanţa a reţinut corect că aceste sume sunt datorate câte vreme societatea nu a achitat la termen impozitul pe dividende stabilit suplimentar în sumă de 52.751 RON.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ambelor recurente, circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Argeş şi va respinge recurs declarat de recurenta-reclamantă SC A.S. SRL pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 21 alin. (4) lit m din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. coroborat cu pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., în determinarea profitului impozabil nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte.
În cauză, contrar celor reţinute de instanţa de fond, nu sunt întrunite cumulative condiţiile necesare pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor efectuate în relaţiile comerciale derulate de recurenta-reclamantă în baza a trei contracte încheiate cu trei societăţi comerciale, respective SC M.T. SRL Bucureşti, SC G&A S.C. SRL Buftea şi SC G.T. SRL Câmpulung Muscel, în condiţiile în care nu au fost respectate clauzele contractuale, nu s-a dovedit prestarea efectivă a serviciilor ca şi necesitatea prestării respectivelor servicii.
Astfel, deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect obiectul contractului de asociere în participaţiune nr. 1 din 7 decembrie 2001 încheiat de recurenta-reclamantă cu SC M.T. SRL, precum şi modalitatea de împărţire a rezultatelor activităţilor economice comune stabilită de părţi în art. 7 din respectivul contract, nu a observat că prin emiterea lunară a unor facturi către recurenta-reclamantă reprezentând contravaloare prestări servicii, conform contractului de asociere, au fost încălcate prevederilor art. 7 din contract care prevăd împărţirea profitului net rezultat din exploatarea în comun a reţelei de cablu TV din Comuna F., ca şi modalitate de împărţire a beneficiilor
Faţă de clauzele contractuale convenite de părţi în art. 7 din contract nu este justificată emiterea de către SC M.T. SRL a celor 100 de facturi fiscale pentru plata unor servicii în cuantum de 436.386 RON, pretins a fi executate în perioada aprilie 2004-februarie 2007, în baza contractului de asociere. Prin urmare, cum serviciile pretins efectuate nu puteau fi facturate în baza contractului de asociere în participaţiune, în mod corect organele fiscale nu au acordat dreptul de deducere pentru cheltuieli în sumă de 436.386 RON şi au calculate impozit pe profit suplimentar, în sumă de 80.797 RON.
Faţă de clauza contractuală înscrisă în art. 5 din contractul de prestări servicii din data de 1 iunie 2005 încheiat de recurenta-reclamantă şi SC G&A S.C. SRL, prin care s-a stabilit ca modalitate de plată a serviciilor prestate, achitarea lunară a 80% din încasările nete lunare realizate de SC A.S. SRL, emiterea celor 53 de facturi fiscale, în sumă totală de 256.202 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii, conform contract, vine în contradicţie cu convenţia părţilor.
În mod greşit instanţa de fond, şi-a însuşit integral concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, fără a avea în vedere înscrisurile care au stat la baza întocmirii acestuia , şi a apreciat că existenţa documentelor justificative care poartă semnăturile ambelor societăţi contractante, a situaţiilor de lucrări, a facturilor şi rapoartelor lunare, fac dovada necesităţii şi prestării efective a serviciilor facturate de cele trei societăţi comerciale.
Prin urmare faţă de modalitatea de plată stabilită de părţile contractante, de faptul că valorile de inventar a reţelelor de cablu TV din comuna F., jud. Dâmboviţa, respectiv din com. C. şi C.A., jud. Dâmboviţa, la care se pretinde că au fost efectuate lucrări de extindere, potrivit rapoartelor de lucrări, nu au înregistrate creşteri de valoare care să probeze efectuarea acestor lucrări, şi având în vedere şi faptul că din documentele anexate facturilor emise nu rezultă prestarea efectivă a serviciilor facturate, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că respectivele cheltuieli sunt deductibile iar impozitul pe profit stabilit suplimentar, în cuantum de 40.991 RON nu este datorat.
În ceea ce priveşte dreptul de deducere pentru cheltuielile în sumă de 138.550 RON şi stabilirea impozitului pe profit suplimentar în sumă de 22.169 RON, aferente unor facturi emise de SC G.T. SRL, în baza contractului de prestări servicii din 5 august 2003, în cauză nu s-a făcut dovada prestării efective a respectivelor servicii facturate, în condiţiile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, în condiţiile în care raportul de lucrări întocmit în termini generali, prezentat pentru factura fiscală emisă, nu prezintă nici un fel de date cu privire la conţinutul lucrărilor efectuate, durata de timp a acestora, tariful pe ora, din care să rezulte valoarea menţionată în factura fiscală, deşi potrivit contractului emitentul avea obligaţia să prezinte periodic graficul lucrărilor prestate şi parametrii de încadrare.
Totodată, faţă de împrejurarea că recurenta-reclamantă, deţinea în patrimoniu reţeaua de cablu, avea angajat personal de specialitate pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, că asigura materialele necesare acestora, avea mijloace de transport necesare deplasării, achita toate taxele şi licenţele aferente activităţii, precum şi contravaloarea chiriilor aferente spaţiilor închiriate şi a stâlpilor pe care se aflau cablurile TV, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că recurenta-reclamantă a dovedit necesitatea prestării serviciilor contractate în scopul activităţilor desfăşurate, cu cei trei parteneri contractuali.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusive cele reglementate prin acte normative în vigoare.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că se impune acordarea dreptului de deducere pentru cheltuielile cu amortizarea celor 5 autoturisme aflate în patrimonial recurentei-reclamante, în sumă totală de 97.673 RON, în condiţiile în care nu s-a dovedit în cauză, cu înscrisuri, respectiv foi de parcurs şi ordine de deplasare, că respectivele autoturisme au fost efectiv utilizate în scopul realizării de venituri impozabile.
Astfel, utilizarea celor 5 autoturisme de către salariaţii societăţii în scopul realizării obiectului de activitate al societăţii, nu poate fi reţinută doar pe baza unor ordine de deplasare cu caracter permanent din care nu rezultă data sau locul deplasărilor, a unor procesele-verbale prin care respectivele autoturisme au fost puse la dispoziţia salariaţilor, având în vedere sarcinile lor de serviciu ca şi a unor declaraţii prin care respectivii salariaţi atestă faptul că au avut în primire pe perioade determinate de timp respectivele autoturisme, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, dând valoare absolută concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză.
Potrivit art. 24 alin. (1) din C. fisc. cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, ansamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.
Potrivit alin. (2) lit. a) din aceluiaşi articol mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative.
Imobilul în natură construcţie situat în localitatea C., a avut destinaţie comercială încă de la achiziţionare, respective de marfă prin transformarea în garsoniere şi apartamente destinate vânzării. Chiar şi în situaţia în care imobilul respective ar fi dobândit ulterior achiziţionării o altă destinaţie, respectiv sediul de firmă, hotel sau alte forme de închiriere, cheltuielile cu amortizarea ar fi fost deductibile fiscal numai cu condiţia ca aceasta să fie utilizată efectiv în scopul obţinerii de venituri, şi numai de la data punerii în funcţiune, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (11) lit. a) din C. fisc., ceea ce nu a fost cazul pe perioada supusă controlului.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat, prin raportare la documentele emise de Primăria Municipiului Câmpulung pentru realizarea obiectivului, amenajare hotel în strada E.G., ca şi la declararea şi înregistrarea respectivului imobil ca mijloc fix, că respectivul imobil reprezintă o investiţie pe termen lung şi nu poate fi încadrat în noţiunea de marfă, şi pe cale de consecinţă a concluzionat în sensul că recurenta-reclamantă avea drept de deducere a cheltuielilor de amortizare în cuantum de 44.329 RON.
Potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.
Dat fiind faptul că cele 84 de facturi fiscale emise de SC M.T. SRL, în sumă totală de 368.289 RON, 53 de facturi fiscale emise de SC G&A S.C. SRL, în sumă totală de 304.880 RON şi o factură fiscală emisă de SC G.T. SRL, în sumă de 150.000 RON nu prezintă în cuprinsul lor sau în anexă, în ce au constat efectiv prestările de servicii facturate, în mod greşit a apreciat judecătorul fondului, însuşindu-şi şi pe acest aspect integral concluziile raportului de expertiză , asupra caracterului economic al tranzacţiilor, în sensul art. 11 alin. (1) din C. fisc., şi implicit asupra dreptului de deducere a TVA aferent, în cuantum de 131.431 RON.
În consecinţă va fi va fi admis recursul declarat de recurenta D.G.F.P. ARGEŞ, şi se va modifica hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Potrivit art. 128 alin. (4) lit. d) din C. fisc. sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată bunurile constatate lipsă în gestiune. Potrivit alin. (8) lit. b) al aceluiaşi art. nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condiţiile stabilite prin norme;
Dat fiind faptul că în luna decembrie 2007, recurenta-reclamantă a scăzut din patrimonial reţeaua de cablu TV, situată în comuna F., judeţul Ialomiţa, cu o valoare de inventar de 309.047 RON, fără a deţine o factură fiscală a bunului respectiv, în mod corect organul fiscal a calificat această situaţie drept lipsă în gestiune şi a calculate TVA colectat suplimentar în sumă de 58.719 RON.
Câtă vreme recurentul nu a depus înscrisuri din care să rezulte că reţeaua de cablu era dezactivată la momentul înregistrării extracontabile într-un cont în afara bilanţului, iar decizia asociatului unic din 2007 precum şi procesul-verbal de custodie din 2007 nu fac o asemenea dovadă, în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu este îndeplinită ipoteza prevăzută în art. 128 alin. (8) lit. b) din C. fisc. În absenţa unor înscrisuri care să susţină constatările expertului în mod justificat instanţa de fond nu şi-a însuşit concluziile de la pct. 7 al raportului de expertiză întocmit în cauză.
Astfel, urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurenta-reclamantă hotărârii instanţei de fond, care în mod corect a calificat scoaterea din patrimonial societăţii reclamante a respectivului bun drept livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din C. fisc., pentru care, potrivit art. 126 alin. (1) raportat la art. 128 alin. (1) din C. fisc., se datora TVA aferent.
Dat fiind faptul că recurenta-reclamantă a repartizat din profitul net dividende pentru anii 2005 şi 2007, pentru care nu a achitat impozitul aferent, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra legalităţii deciziei organelor fiscale privind obligaţia de plată a impozitului pe dividende în sumă de 20.751 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 41.621 RON.
În consecinţă, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A.S. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.S. SRL Argeş, prin administrator judiciar L.I.C. S.P.R..L. împotriva sentinţei civile nr. 31/ F-C din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Argeş, împotriva aceleiaşi sentinţe în sensul că modifică sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5285/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5290/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
