ICCJ. Decizia nr. 5301/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5301/2011
Dosar nr.3971/2/2011
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării raportului de evaluare nr. 47628/G/II/13 aprilie 2011 întocmit de pârâtă, formulată de reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut faptul că, prin raportul de evaluare emis de pârâtă la data de 13 aprilie 2011 în lucrarea nr. 47628/G/II/13 aprilie 2011, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. f) şi art. 17 alin. 4 din Legea nr. 176/2010, sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către reclamantă a infracţiunilor prevăzute de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 2531 din C. pen., precum şi comunicarea către reclamantă a unui exemplar al raportului de evaluare în termen de 5 zile de la data întocmirii.
Prima instanţă a constatat că, în partea descriptivă a situaţiei de fapt ce face parte integrantă din cuprinsul raportului de evaluare, s-a reţinut că, la data de 11 ianuarie 2011, în temeiul art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007, instituţia pârâtă s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că reclamanta a acumulat împreună cu familia o avere care poate depăşi veniturile realizate şi nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese.
Examinând dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea a apreciat că actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie reprezintă, în drept, un act de sesizare a organului de urmărire penală, potrivit art. 221 C. proc. pen., care nu prezintă trăsăturile specifice ale unui act administrativ în înţelesul dat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi cenzurat pe calea acţiunii în contencios administrativ.
Împotriva încheierii instanţei de fond, reclamanta V.M. a declarat, în termenul legal, recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a apreciat în recurs că prima instanţă deşi a făcut aprecieri cu privire la inadmisibilitatea atacării raportului de evaluare, această excepţie nu a fost pusă în discuţia părţilor fiind apreciată ca un mijloc de apărare al pârâtei.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin încheierea recurată Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă ca neîntemeiată.
S-a reţinut că prin actul a cărui suspendare se solicită - raport de evaluare - conform art. 8 şi 10 din Legea nr. 176/2010 s-a procedat la informarea persoanei evaluate respectiv a recurentei cu privire la declanşarea procedurii de evaluare a averii dobândite în timpul exercitării funcţiei publice.
Corect s-a interpretat de către instanţa fondului faptul că acest raport de evaluare nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, nu produce efecte juridice prin el însuşi, cu reprezintă doar o sesizare a parchetului în vederea efectuării cercetărilor.
Conform Legii nr. 176/2010 persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese în termen de 15 zile la instanţa de contencios administrativ.
Actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este un act de sesizare a organelor de urmărire penală şi prin urmare nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, încheierea atacată este legală şi temeinică în raport de motivele de recurs invocate, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat de V.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de V.M. împotriva încheierii din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5294/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5317/2011. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
