ICCJ. Decizia nr. 5242/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5242/2011
Dosar nr.959/44/2011
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată şi apărarea formulată de autoritatea pârâtă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC G.S.W.I. SRL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011, emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale în sumă de 2.934.500 RON.
În motivarea cererii întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susţinut, referitor la cazul bine justificat, că în privinţa obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina sa există serioase dubii referitoare la stabilirea răspunderii şi că organele de control şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile legale, apreciind astfel că există o serioasă îndoială în privinţa legalităţii şi temeiniciei actului administrativ fiscal contestat, iar în privinţa cerinţei pagubei iminente, a invocat pe lângă valoarea debitului, incontestabil de mare (2.934.500 RON), şi împrejurarea afectării directe a patrimoniului său, în eventualitatea executării deciziei contestate, fapt ce ar putea atrage falimentul.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 228 din 5 august 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de societatea reclamantă şi, în consecinţă, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi - Activitatea de Inspecţie Fiscală până la soluţionarea în fond a contestaţiei formulate împotriva acestei decizii.
În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, şi anume sesizarea prealabilă a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, existenţa unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente şi, suplimentar în cazul actelor administrativ fiscale, depunerea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a apreciat că se justifică măsura suspendării actului administrativ atacat. Astfel, cu referire la cazul bine justificat, a reţinut existenţa unor împrejurări de natură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a deciziei atacate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, iar referitor la paguba iminentă, a apreciat că rezultă cu evidenţă că punerea în executare a deciziei atacate, conduce, inevitabil, la blocarea conturilor acesteia pentru o sumă considerabilă, fapt ce poate atrage un blocaj financiar şi chiar imposibilitatea realizării obiectului de activitate.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP Galaţi)
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta DGFP Galaţi, susţinând că hotărârea primei instanţe este nelegală.
S-a arătat, în esenţă, că în mod eronat instanţa a apreciat că susţinerile făcute de societatea reclamantă în cuprinsul acţiunii constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la împrejurările de fapt şi de drept aplicabile în cauză.
Totodată, recurenta a susţinut că şi în cazul celei de-a doua condiţii prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 1169 C. civ. în sensul că se impunea ca reclamanta să facă dovada existenţei unui prejudiciu material, nefiind suficiente simplele supoziţii prezentate în legătură cu urmările executării actului, cu atât mai mult cu cât executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Toate acestea au fost avute în vedere de către instanţa de fond care, prin prisma prevederilor legale incidente şi a materialului probator administrat în cauză, a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea judiciară a actelor administrative contestate.
Înalta Curte reafirmă că în cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate astfel cum se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, recurentul critică hotărârea primei instanţe arătând că două dintre condiţiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat.
Or, în speţă, în mod corect prima instanţă a făcut doar o „pipăire" a fondului, observând o aparenţă de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011.
Astfel, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului cu îndreptăţire a considerat că sunt întemeiate susţinerile şi îndoielile reclamantei intimate în privinţa legalităţii deciziei de impunere, probate prin înscrisurile depuse, în sensul că toate operaţiunile pentru care organele fiscale nu au acordat drept de deducere a cheltuielilor şi a TVA au fost efectuate în baza unor contracte comerciale valabil încheiate, au fost întocmite facturi fiscale care, cel puţin aparent sunt conforme cu cerinţele art. 155 Cod Fiscal, iar plata serviciilor a fost efectuată numai prin decontare bancară.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, nu doar cuantumul ridicat al sumei impuse prin Decizia contestată a determinat instanţa de fond să concluzioneze în sensul că această cerinţă este, de asemenea, îndeplinită. Prima instanţă a reţinut că prin executarea deciziei de impunere ar fi perturbată grav activitatea reclamantei, aceasta fiind pusă în situaţia de a nu-şi putea achita creditele bancare, sumele datorate firmelor cu care are relaţii contractuale, şi nici salariile personalului său.
Faţă de cele ce preced, reţinând aşadar că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi împotriva sentinţei nr. 228 din 5 august 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5240/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5292/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
