ICCJ. Decizia nr. 5240/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5240/2011
Dosar nr.1270/2/2011
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4731 din 13 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1270/2/2011, a fost respinsă cererea de suspendare formulată de SC N.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 60 din 29 decembrie 2010, Consiliul Concurenţei a sancţionat-o pe reclamantă cu o amendă contravenţională de 6% din cifra de afaceri, alături de alte 9 societăţi, reţinând încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, prin realizarea unor înţelegeri şi practici concertate, având ca obiect majorarea tarifelor pentru serviciile de transport persoane în regim de taxi în municipiul Constanţa, începând cu luna iunie 2004.
În cauză, reclamanta a solicitat suspendarea acestei decizii, însă argumentele invocate de reclamantă nu ating cerinţa impusă de lege. Într-adevăr, aplicabilitatea, în speţă, a unui act normativ sau altul (posibilul conflict între prevederile Legii taximetriei şi cele ale Legii concurenţei), împrejurarea dacă tarifele stabilite de autoritatea locală la propunerea societăţilor sancţionate reprezintă „un tarif minim de supravieţuire" sau cea privind stabilirea cotei de piaţă deţinute de reclamantă şi, implicit, incorecta calificare a faptei reclamantei, reprezintă aspecte care necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, neavând caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Astfel, cum în mod constant s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, „îndoiala serioasă" asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, nefiind permisă judecarea fondului litigiului în cadrul unei proceduri în cadrul căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii.
De altfel, motivele expuse de către reclamantă în susţinerea cazului bine justificat sunt identice cu cele invocate în cererea de anulare a deciziei Consiliului Concurenţei.
Referitor la îndeplinirea condiţiei privind incidenţa producerii unei pagube, reclamanta nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat.
Argumentul reclamantei privitor la începerea executării silite şi indisponibilizarea acestor sume nu poate fi primit, instanţa reţinând, în raport cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (de ex. Decizia nr. 3050/21/09.2006), că iminenţa producerii unei pagube ar trebui să constea într-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC N.S. SRL.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa nu a arătat în detaliu motivele pentru care a respins cererea de suspendare, motivând laconic hotărârea atacată.
Legiferarea tarifelor minime de către Consiliul Local Constanţa prin hotărâre a fost o obligaţie impusă de Legea nr. 38/2003.
Activitatea de transport public local în regim de taxi se desfăşoară sub controlul, conducerea şi coordonarea autorităţilor publice locale.
În acest sens, Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 464/2003, prin care a stabilit, în baza competenţelor sale legale, tariful de distanţă la nivel minim de 30% şi maxim de 70% din preţul unui litru de benzină Premium la staţiile Petrom, iar această hotărâre a stat la baza dimensionării tarifelor de taximetrie de către societăţile autorizate să practice această activitate.
Reclamanta nu poate fi acuzată că a procedat la formarea unui cartel în condiţiile în care solicitarea adresată Consiliului Local a avut la bază prevederile Legii taximetriei, iar atâta vreme cât o anumită conduită este permisă, dar şi obligatorie în acelaşi timp, conform unei legi, nu poate fi în acelaşi timp considerată ca fiind nelegală.
Respectarea unor acte normative ale administraţiei locale nu poate fi catalogată ca fiind un comportament al agenţilor economici asupra căruia să planeze suspiciunea unei posibile înţelegeri sub formă de cartel, conduită sancţionată de art. 5 lit. a) din Legea concurenţei, cu atât mai mult cu cât tariful stabilit a avut la bază un studiu întocmit de un auditor autorizat.
Tarifele stabilite de Consiliul Local Constanţa sunt tarife pentru activitatea de taximetrie şi nu se referă la activitatea de dispecerat taxi, activitate conexă acestui serviciu, reclamanta nefiind cea care să stabilească tarifele practicate de taximetriştii cu care are contracte de colaborare.
Contractele încheiate de reclamantă cu transportatorii autorizaţi de taxi cuprind prevederi referitoare la tarifele practicate, în temeiul art. 15 alin. (8) din Legea nr. 38/2003, iar tarifele minime au fost stabilite prin HCLM nr. 181/2007, la nivelul de 1,48 RON/km, astfel că este incorectă susţinerea că societăţile comerciale care asigură dispecerizarea sunt cele care au impus acel tarif operatorilor.
Societăţile de dispecerat taxi au obligaţia să controleze respectarea de către transportatorii autorizaţi a prevederilor contractului de dispecerat, inclusiv respectarea tarifului de transport.
Dispoziţiile cuprinse în art. 9 lit. a) din Legea concurenţei, care incriminează acţiunile sau inacţiunile care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, constând în limitarea autonomiei întreprinderilor exercitată cu respectarea reglementărilor legale nu pot fi aplicate în activitatea de taximetrie.
Consultările la nivelul Asociaţiilor Patronale nu pot constitui înţelegeri ale unui cartel economic.
Măsura popririi conturilor bancare are un impact negativ asupra desfăşurării activităţii reclamantei şi poate conduce la un blocaj comercial prin neplata salariilor angajaţilor, partenerilor de afaceri şi a obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.
Se impune a se avea în vedere şi Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, document în care se vorbeşte de asigurarea unei protecţii jurisdicţionale provizorii pentru a nu se cauza un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Suportarea unei sancţiuni importante din punct de vedere patrimonial, fără să fi fost exercitat controlul judecătoresc al actelor şi faptelor presupus anticoncurenţiale ar fi extrem de păgubitoare pentru societate, motiv pentru care se impune suspendarea exercitării Deciziei nr. 224/2005.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
- Suspendarea judiciară a actelor infralegislative este reglementată în art. 14 alin. (1).
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acest text legal are următorul conţinut: „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate, se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reţinând că două dintre condiţiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat.
Or, ceea ce susţine reclamanta în privinţa acestei cerinţe legale presupune o examinare pe fond a legalităţii actului contestat, astfel cum corect a reţinut prima instanţă în sentinţa recurată. Sentinţa Curţii de Apel nu este laconic motivată astfel cum se susţine în recurs. Practic, judecătorul cauzei a procedat în limitele învestirii sale cu o cerere de suspendare a unui act administrativ, reţinând că examenul propus de reclamantă asupra legalităţii deciziei emise de pârât excede cadrului procesual din prezenta cauză şi a evitat să facă o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii. În deplin acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a furnizat argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că aceasta nu a demonstrat existenţa cazului bine justificat, cerinţă legală imperativă pentru suspendarea judiciară a actelor administrative, susţinerile acesteia privind nelegalitatea deciziei emise de Consiliul Concurenţei putând fi examinate exclusiv de către judecătorul învestit cu cererea de anulare a actului administrativ atacat. Astfel, fie că este vorba de argumentele referitoare la competenţa Consiliului Local de a reglementa tarifele de taximetrie şi de obligaţia respectării regulilor instituite de administraţia publică locală, fie despre cele privitoare la activitatea de dispecerat taxi desfăşurată de către reclamantă, despre conţinutul contractelor încheiate de către reclamantă cu transportatorii autorizaţi de taxi, de obligaţia societăţilor de dispecerat de a controla respectarea prevederilor contractuale sau de consultările Asociaţiilor Patronale, acestea impun o analiză pe fond a legalităţii raportului juridic dedus judecăţii, ceea ce este apanajul exclusiv al judecătorului învestit cu acţiunea care are ca obiect anularea actului infralegislativ atacat. Instanţa de control judiciar constată că argumentele dezvoltate în recurs nu reprezintă critici propriu-zise ale sentinţei instanţei de fond, ci, practic, reprezintă o preluare filologică a acţiunii în contencios administrativ pronunţată de reclamantă.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, în mod corect prima instanţă a reţinut că nici această cerinţă legală nu este îndeplinită în cauză. Sub acest aspect, constată Înalta Curte, amenda aplicată reclamantei este în procent de doar 6% din cifra de afaceri, astfel că rezultă cu puterea evidenţei că plata acestei sume nu poate să conducă la consecinţele negative despre care reclamanta face vorbire în motivele de recurs.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În aceste condiţii, nu poate fi reţinut argumentul că nu ar fi echitabil ca actul contestat să-şi producă efectele cât timp instanţa de judecată este în curs de verificare a legalităţii acestuia. Această afirmaţie nu este susţinută de dispoziţiile legale care reglementează suspendarea judiciară a actelor administrative, pe de pe o parte, iar pe de altă parte, ar însemna şi că, de fiecare dată când un act administrativ este contestat, în temeiul unui astfel de argument să se procedeze, automat, la suspendarea efectelor actului, ceea ce ar afecta caracterul executoriu al actului infralegislativ.
Faţă de cele ce preced, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. N.S. S.R.L. Constanţa împotriva sentinţei nr. 4731 din 13 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5237/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5242/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
