ICCJ. Decizia nr. 5292/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5292/2011
Dosar nr.11803/2/2010
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1575 din 01 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile netimbrării, lipsei calităţii procesuale active, autorităţii de lucru judecat şi lipsei de interes ca neîntemeiate, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.A., A.V., B.E., B.A., C.L., C.M., C.D., C.I.V., C.V.V., C.N., C.I., C.F., C.V.V., C.E., C.I.E., C.V., C.V., C.E.R., D.V., D.C., D.E., F.T.G., G.L.S., G.N., D.E., G.I., I.Ş., M.C., M.V.L., (...), toţi reprezentaţi de mandatar Asociaţia Naţională a Pensionarilor din Serviciul Auxiliar de Specialitate al Instanţelor Judecătoreşti şi Parchetelor (ANPSASIJP), în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a suspendat executarea HG nr. 737/2010 până la pronunţarea instanţei de fond şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, examinând cu prioritate excepţiile invocate în cauză, a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii, Curtea a constatat că reclamanţii au fost citaţi pentru termenul din 11 ianuarie 2011 cu menţiunea obligaţiei de a achita taxa de timbru de 8 lei şi timbrul judiciar de 0,3 lei şi, potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosarul cauzei, această obligaţie a fost îndeplinită.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, prima instanţă a constatat că, în motivarea excepţiei, pârâtul prezintă argumente de fond, legate de existenţa dreptului legitim pretins şi vătămarea acestuia prin actul administrativ ce face obiectul cauzei.
În privinţa excepţiei lipsei de interes, Curtea a reţinut că reclamanţii justifică folosul practic urmărit prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, întrucât, prin formularea cererii de suspendare a HG nr. 737/2010, aceştia urmăresc menţinerea cuantumului pensiilor de serviciu, faptul că acestea au fost recalculate nefiind de natură să lipsească de interes prezenta cerere.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a observat că nu există identitate de părţi în cele două dosare, respectiv cel de faţă şi cel soluţionat prin Sentinţa nr. 3811 din 08 octombrie 2010.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că actul administrativ cu caracter normativ a fost dat în aplicarea Legii nr. 119/2010: „Pensiile prevăzute la art. (1), stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului (art. 3 din Legea nr. 119/2010).
Curtea de Apel a apreciat că împrejurările invocate de reclamanţi constituie cazuri justificate în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură să creeze îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului contestat.
Astfel, argumentele juridice invocate au fost avute în vedere şi de către instanţele ce au admis în fond acţiunea în anularea HG nr. 737/2010 şi de către instanţele care au anulat în mod irevocabil deciziile de recalculare a pensiilor.
În aprecierea Curţii, eventuala neconformitate a temeiului legal al actului administrativ cu reglementările internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului a constituit un viciu grav de ilegalitate, ceea ce a justificat concluzia existenţei unui caz justificat.
Prima instanţă a constatat că este îndeplinită în cauză şi condiţia pagubei iminente, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2994, având în vedere consecinţa scăderii drastice a veniturilor din pensie obţinute de reclamanţi, de natură a produce un dezechilibru major în nivelul de trai, cu grave consecinţe personale, familiale şi sociale.
Judecătorul fondului a avut în vedere şi Recomandarea R(89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul consiliului Europei la 13 septembrie 1989, care arată că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate şi susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, în măsura posibilului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, au formulat cereri de recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursurile sunt lipsite de interes, motiv pentru care le va respinge ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.
Actul administrativ a cărui suspendare a executării a fost dispusă de prima instanţă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, îl reprezintă HG nr. 737 din 29 iulie 2010, privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
HG nr. 737/2010 a fost abrogată prin art. 4 al OUG nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, Nr. 457, din 30 iunie 2011, dată la care a intrat în vigoare, astfel încât Înalta Curte constată că recurenţii nu mai au interes în soluţionarea căii de atac a recursului.
Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi în momentul întocmirii altor acte procedurale.
Interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce promovează acţiunea, iar acesta trebuie să fie legitim, personal, direct, născut şi actual.
Or, în cauză, recursurile promovate de către pârât şi de către intervenient, sunt, în acest moment, în mod evident lipsite de interes, având în vedere faptul că HG nr. 737/2010 a fost abrogată în mod expres prin OUG nr. 59/2011.
Totodată, Înalta Curte reţine că soluţia de respingere, ca lipsite de interes, a recursurilor formulate face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale instituţiilor recurente, expuse în faţa instanţei de control judiciar.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză, ca lipsite de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei civile nr. 1575 din 01 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti , secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5242/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5294/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
