ICCJ. Decizia nr. 5331/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5331/2011
Dosar nr.3837/2/2010
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Judecata în primă instanţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 aprilie 2011, reclamanta SC G.T. SA a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia de Autorizări solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce are ca obiect analiza legalităţii acestei decizii.
În motivarea cererii a arătat că prin decizie i-a fost suspendată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO0089214PP01, întrucât înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul statului, dispunându-se executarea garanţiei constituită de reclamantă pentru producţia de ţigarete.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, reclamanta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 43 C. proCod Fiscal care prevăd elementele de formă obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal.
A mai susţinut că emiterea deciziei s-a făcut pe baza unei adrese de informare a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (nr. 1044210 din 6 ianuarie 2011) şi nu în baza unor constatări proprii finalizate prin emiterea unor acte administrative fiscale, contrar şi dispoziţiilor art. 4 pct. 45 din HG nr. 110/2009.
Un alt motiv pentru care reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei vizează emiterea ei de către un organ necompetent, sens în care au fost invocate dispoziţiile art. 20654 Cod Fiscal, coroborate cu dispoziţiile pct. 108 alin. (23) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal care stabilesc că executarea garanţiilor atrage suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal până la momentul în care aceasta va fi reîntregită, iar procedura executării garanţiei urmează a se stabili prin ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Cu privire la paguba iminentă reclamanta a precizat că este legată în mod direct de imposibilitatea desfăşurării activităţii în condiţiile prevăzute de lege şi, pe cale de consecinţă, de crearea unor pagube ireversibil.
Pârâta prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În apărare, arată că Decizia este motivată, iar adresa în baza căreia a fost emisă nu este numai o adresă de informare, ci este constatarea organului fiscal teritorial la care reclamanta este înregistrată ca plătitor de taxe şi impozite, cu privire la executarea garanţiilor aferente antrepozitului fiscal.
2. Hotărârea Curţii de Apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 4147 pronunţată în data de 14 iunie 2011, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Autorizări.
Instanţa a reţinut că cererea de suspendare a executării deciziei de suspendare a autorizaţiei de antrepozit fiscal este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi anume: existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea art. 43 C. proCod Fiscal s-a motivat că această critică de nelegalitate nu poate fi reţinută, având în vedere că în actul administrativ fiscal ce constituie obiectul cererii de suspendare a executării sunt menţionate atât motivele de fapt, cât şi motivele de drept care au stat la baza emiterii sale.
Totodată, a constatat că este neîntemeiată susţinerea că motivarea dată de emitentul deciziei nu satisface rigorile art. 43 C. proCod Fiscal, în condiţiile în care această motivare coincide cu motivul de fapt indicat de dispoziţiile legale în temeiul cărora s-a dispus suspendarea autorizaţiei, pentru aplicarea acestor dispoziţii nefiind necesară invocarea altor aspecte de fapt, în afara celui referitor la executarea garanţiilor aferente antrepozitului fiscal.
Instanţa a mai reţinut sub acest aspect, că adresa de informare a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este în fapt constatarea organului fiscal teritorial la care reclamanta este înregistrată ca plătitor de taxe şi impozite, referitoare la executarea garanţiilor aferente antrepozitului fiscal, neputând fi considerată o simplă informare a Direcţiei de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor cu privire la situaţii de încălcare a legislaţiei fiscale privind accizele.
Prin această adresă, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili comunică o situaţie de fapt în raport de care devine aplicabilă reglementarea privind suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, fără a fi necesar ca pentru emiterea deciziei de suspendare, Direcţia de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor să efectueze verificări proprii care să se concretizeze în acte administrative fiscale distincte de Decizia de suspendare a autorizaţiei.
Privitor la paguba iminentă instanţa a constatat că şi în ipoteza în care s-ar aprecia că suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal ar duce la încetarea activităţii reclamantei, având în vedere obiectul său de activitate - producerea, deţinerea şi comercializarea produselor accizabile ce se pot efectua doar în cadrul unui antrepozit fiscal, nu se justifică suspendarea executării actului administrativ.
3. Recursul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC "G.T." SA, criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că în speţă erau îndeplinite cele două condiţii prevăzute de textul de lege - cazul bine justificat şi producerea unei pagubei iminente - pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal respectiv Decizia nr. 111 din 12 ianuarie 2011 întocmita de Autoritatea Naţionala a Vămilor - Direcţia de Autorizări care a fost emisă fără respectarea normelor de procedură fiscală, reglementate prin OG nr. 92/2003.
Susţine că Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 cu privire la suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal este nelegală, fiind emisă de un organ necompetent, Direcţia de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor nu avea competenţa de a dispune această măsură, competenţa revenind Comisiei constituite la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, potrivit Ordinului nr. 291/2010.
Referitor la cea de a doua condiţie impusă de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Sub acest aspect arată că iminenta producerii prejudiciului este legată în mod direct de imposibilitatea desfăşurării activităţii societăţii în condiţiile prevăzute de lege şi, pe cale de consecinţa, creării unor pagube ireversibile.
În finalul cererii de recurs, recurenta-reclamantă face trimitere la alte patru acte administrative emise de autorităţile fiscale a căror suspendare a fost dispusă de instanţa de judecată, confirmând aparenţa de nelegalitate.
3. Apărările formulate de intimata-pârâtă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 noiembrie 2011, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. a invocat excepţia nulităţii recursului dată fiind nerespectarea cerinţelor impuse de art. 3021 C. proc. civ., mai exact pentru neindicarea unui motiv de nelegalitate prevăzut de lege, făcându-se referire doar la modul general la dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ.
În subsidiar solicită menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, prin care s-a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011. Arată că actul administrativ-fiscal ce constituie obiectul cererii de suspendare a executării sunt menţionate atât motivele de fapt cât şi cele de drept care au stat la baza emiterii acestuia.
Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 a fost emisă în baza adresei Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 1044210 din 06 ianuarie 2011 înregistrată la Autoritatea Naţională a Vămilor cu nr. 1549 din 10 ianuarie 2011, însă această adresă nu este "numai o adresă de informare", aşa cum a fost numită de recurenta-reclamantă, ci este constatarea organului fiscal teritorial, la care SC G.T. SA este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, cu privire la executarea garanţiilor aferente antrepozitului fiscal RO0089214PP01, în conformitate cu art. 20654 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu pct. 108 alin. (23) aferent Titlului VII "Accize şi alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii, instanţa de fond, în mod corect a reţinut faptul că recurenta-reclamantă a invocat o serie de aspecte în susţinerea pagubei iminente, însa nu a depus nici o dovada în acest sens.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi o va respinge în condiţiile în care, ca instanţă de recurs, Curtea este obligată a examina cauza sub toate aspectele chiar dacă nu a fost indicat vreunul din motivele de casare/modificare a hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Mai mult în cererea de recurs a fost indicat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicare greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 cu referire la art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Analizând sentinţa atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât şi a apărărilor intimatei, văzând şi dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurenta-reclamantă SC G.T. SA a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cerere având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Autorizări prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO0089214PP01, până la momentul reîntregirii garanţiei executate de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Cererea de suspendare a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în baza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare pentru anularea actului (art. 15).
În ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă, ale căror definiţii legale se regăsesc în art. 2 alin. (1) literele ş) şi t).
Suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, legea română răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, reţinute în considerentele sentinţei atacate, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Atât în cererea de chemare în judecată cât şi în motivele de recurs, au fost invocate o serie de împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare o solicită, astfel cum rezultă din analiza prevederilor art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
Recurenta-reclamantă a susţinut că Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal a fost emisă fără respectarea normelor de procedură reglementate prin OG nr. 92/2003, de un organ necompetent şi că acest act administrativ nu cuprinde elemente de formă obligatorii, aşa cum sunt reglementate la art. 43 din actul normativ menţionat.
Aceste aspecte susţinute de părţi vor fi analizate cu ocazia soluţionării fondului contestaţiei formulate de recurenta-reclamantă, când va fi cenzurată legalitatea actelor atacate.
Dar, chiar şi aşa fiind, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, condiţia existenţei unui „caz bine justificat" este îndeplinită, atâta timp cât din examinarea aparenţei de legalitate a deciziei emisă de ANV prin raportare la conţinutul acesteia şi la legislaţia aplicabilă în cauză, Înalta Curte reţine că există indicii temeinice de natură să contureze o eventuală nerespectare a dispoziţiilor art. 43 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal care stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ fiscal, elemente care să confere persoanei interesate şi instanţei de judecata competente posibilitatea de a analiza legalitatea şi temeinicia constatărilor autorităţii publice emitente.
Prin această perspectivă textele normative menţionate cât şi adresa indicată în cuprinsul actului administrativ nu sunt în măsură fără a fi sprijinite de alte probe, să justifice măsura suspendării autorizaţiei de antrepozit fiscal.
De asemenea şi dubiul privind competenţa organului care a emis Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011, poate fi clarificat cu ocazia soluţionării fondului contestaţiei, când se vor interpreta normele metodologice date în aplicarea prevederilor art. 20628 din Cod Fiscal
Recurenta-reclamantă a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din imposibilitatea valorificării stocurilor de produse accizabile din cadrul antrepozitului cu consecinţa îndeplinirii obligaţiilor contractuale cu partenerii săi.
Această condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită în cauză, iar suspendarea se impune în raport de ansamblul circumstanţelor din care rezultă că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat în patrimoniul recurentei-reclamante, iar instanţa de recurs a apreciat că există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, a fost pronunţată prin încălcarea art. 15 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât va admite recursul, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., urmând ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să modifice sentinţa, în sensul admiterii cererii reclamantei ca fondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de reclamanta SC "G.T." SA Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 4147 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea, suspendă executarea Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de intimata-pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Autorizări până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5320/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5333/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
