ICCJ. Decizia nr. 5333/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5333/2011
Dosar nr.820/33/2011
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.M.D., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj Napoca, a solicitat suspendarea raportului de inspecţie fiscală nr. 46499/31 martie 2011 precum şi a Deciziei de impunere nr. 46499/31 martie 2011.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi la iminenţa producerii unei pagube.
Pârâta, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 420/2011 pronunţată în data de 9 august 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.M.D., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj Napoca şi, în consecinţă, a dispus suspendarea raportului de inspecţie fiscală nr. 46499 din 31 martie 2011 şi a deciziei de impunere nr. 46499 din 31 martie 2011, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a vândut, împreună cu mai multe persoane, un număr de 140 de apartamente cu parcări, construite de către reclamantă şi asociaţi, activitatea desfăşurată fiind apreciată de către organul fiscal ca fiind o activitate economică, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, intrând astfel în categoria persoanelor impozabile, conform art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din Cod Fiscal
Instanţa a constatat în ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, că acţiunile reclamantei sunt interpretate într-o anumită manieră de către organul fiscal şi sunt considerate ca fiind activităţi comerciale ce au generat un anumit profit comercial pentru reclamantă şi asociaţii ei. Mai arată că organul fiscal indica drept temei legal dispoziţiile, art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din Cod Fiscal, însă acest text legal nu individualizează activităţile la care se referă, fiind în sarcina organului fiscal să le identifice şi să procedeze mai apoi la impunere.
Aşadar, reţine instanţa că,în această situaţie, cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită, textul legal indicat de către organul fiscal având o aplicabilitate generală şi nu specială la activitatea de vânzare de imobile.
Referitor la cerinţa pagubei iminente, instanţa fondului a reţinut că suma calculată de către organul fiscal este consistentă, executarea silită fiind aptă prin ea însăşi să afecteze traiul reclamantei şi al familiei sale.
3. Recursurile declarate de paratele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj Napoca
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj Napoca, formulând critici pe care le-au circumscris dispoziţiilor art. 304 pct. 7, pct. 9 precum şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, ambele recurente susţin că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ignorând apărările lor. Simpla existenţă a convenţiilor din 5 ianuarie 2007 şi 30 octombrie 2009, încheiate cu constructorii C. şi B. nu are aptitudinea de a conduce la exonerarea reclamantei de obligaţiile fiscale.
4. Apărările formulate de intimata S.M.D.
Intimata S.M.D. nu a depus întâmpinare în cauză dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 9 noiembrie 2011 a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Intimata a punctat aspectele esenţiale ale litigiului, indicând că, între timp, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj a emis Decizia nr. 367 din 22 august 2011, privind soluţionarea nefavorabilă a contestaţiei sale administrative, motiv pentru care a formulat acţiune în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 1138/33/2011 pe rolul Curţii de Apel Cluj.
Intimata a arătat că atât inspecţia fiscală cât şi raportul final al acesteia sunt construite pe premise fundamental greşite, ea fiind considerată ab initio ca fiind în culpă; nu s-a ţinut seama de faptul că nu era înregistrată ca plătitor de TVA, nu a încheiat tranzacţii care să impună obligativitatea înregistrării în acest scop şi nu a colectat niciodată TVA.
Expunând detaliat contextul şi clauzele convenţiilor încheiate cu soţii C., respectiv soţii B., intimata insistă că acestea trebuie să prevaleze în pofida aparenţelor generate de împrejurarea că înstrăinarea apartamentelor din blocul amplasat administrativ în localitatea Floreşti s-a făcut pe numele său şi al soţului (S.D.F.) ori că împreună cu soţul a fost întabulată în Cartea funciară ca şi coproprietară a tuturor celor 140 de apartamente în cotă de 1/3.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă S.M.D. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 46499 din 31 martie 2011 privind TVA stabilită de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj - Activitatea de Inspecţia Fiscală, precum şi a raportului de inspecţie fiscală în baza căruia a fost emisă, întocmit în aceeaşi zi: 31 martie 2011.
Prin actele enunţate organele fiscale au stabilit în sarcina intimatei ca obligaţii de plată către bugetul de stat următoarele sume:
- 444.189,00 RON cu titlu de TVA pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009;
- 366.044,00 RON cu titlu de accesorii (majorări de întârziere şi penalităţi).
Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text care are următorul cuprins:
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
De asemenea, în cauză au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 215 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, intimata consemnând o cauţiune în cuantum de 8.104 RON.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că intimata nu a probat îndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat", sintagmă definită legal în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca reprezentând „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
În concret, aspectul reţinut, cum că temeiul legal indicat de organul fiscal: art. 127 alin. (1) şi (2) din C. fiscal „nu individualizează activităţile la care se referă, fiind în sarcina organului fiscal să le identifice şi să procedeze mai apoi la impunere", nu poate justifica îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.
Astfel, în raportul de inspecţie fiscală, Capitolul III Constatări privind TVA, pct. 1 - Stabilirea calităţii de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, se prezintă atât situaţia de fapt cât şi motivele de drept care au justificat soluţia administrativ fiscală dispusă în final. Organul fiscal nu a indicat generic prevederile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 cum a constatat curtea de apel, ci a explicat şi de ce construirea unor imobile compuse din apartamente, respectiv vânzarea a 157 apartamente cu parcări, reprezintă operaţiuni taxabile potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) din acelaşi act normativ, lămurindu-se şi sintagma „imobile noi", potrivit art. 141 alin. (2) pct. 37 din HG nr. 44/2004.
Cele două convenţii la care face referire intimata, din 5 ianuarie 2007 şi 30 octombrie 2009, au fost avute în vedere cu ocazia inspecţiei fiscale, în baza lor concluzionându-se în sensul că intimatei îi revine o cotă parte de 50% din cele 20 de apartamente situate în str. F. nr. 148 din localitatea Floreşti şi de 16,66% în cazul celorlalte tranzacţii imobiliare.
Este real că pentru determinarea stării de fapt fiscale este necesară lămurirea efectelor pe care le-au generat contractele încheiate cu terţe persoane, străine de raportul juridic fiscal analizat şi, implicit, valoarea probatorie a acestora dar această operaţiune juridică nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) C. proc. civ., ci doar în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ fiscal, adică la fondul cauzei.
În orice caz, intimata însăşi relevă în cuprinsul concluziilor scrise o serie de acte juridice care aparent s-au făcut pe numele său şi al soţului său dar în realitate beneficiarii au fost alte persoane, susţinând că din cele 157 apartamente vândute, doar 6 au fost proprietatea lor. În acest context ar fi excesiv a reţine că există o „îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în această materie (relevată, de ex. prin Deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea „cazului bine justificat", ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituţionale, ori în mod evident inaplicabile, etc.
Respectarea principiului proporţionalităţii în această materie şi punerea în balanţă, pe de o parte, a interesului statului care execută un act ce se bucură de prezumţia de legalitate, fără a fi afectat de vădite neregularităţi şi, pe de altă parte, a interesului particularului care nu se prevalează de apărări de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, conduce, de asemenea, la concluzia că nu există temeiuri pentru ca în această etapă să se acorde suspendarea executării.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, reţinând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre cele două condiţii cerute cumulativ de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se vor admite recursurile declarate şi se va modifica sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate de S.M.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei nr. 420 din 2011 din 9 august 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5331/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5335/2011. Contencios → |
|---|
