ICCJ. Decizia nr. 5351/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5351/2011
Dosar nr.5764/1/2010
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Procedura derulată în recurs.
Prin Decizia nr. 1755 pronunţată în data 24 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 2122 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul declarat de C.C.O. împotriva aceleaşi sentinţe, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2122 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia prematurităţii, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta C.C.O. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că a fost obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să dispună întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul situat în Alexandria, str. D. nr. 32 şi să emită titlul de plată al despăgubirilor şi la plata acestora, după emiterea titlului de despăgubire.
De asemenea, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia privind acordarea titlului de despăgubire.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a respins capătul de cerere privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pe cale judiciară ca inadmisibil şi a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii ca neîntemeiat.
Instanţa fondului a reţinut faptul că, prin cererea formulată la data de 18 martie 2009 reclamanta C.C.O., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei de contencios administrativ să stabilească cuantumul masurilor reparatorii propuse de Primarul Municipiului Alexandria prin dispoziţia nr. 1330 din 23 iunie 2006 pentru imobilul din strada D. nr. 32, care nu mai poate fi retrocedat în natură.
În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să dispună întocmirea raportului de evaluare şi să emită titlul de despăgubire în temeiul art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru fostul imobil situat în Alexandria, strada D. nr. 32, sub sancţiunea daunelor cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la emiterea actului.
Pe parcursul judecării cauzei, reclamanta şi-a completat cererea introductivă, solicitând obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind acordarea titlului de despăgubire şi a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea la emiterea titlului de plată şi la achitarea despăgubirilor în numerar.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind stabilirea pe cale judiciară a cuantumului despăgubirilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte obligarea la plata despăgubirilor.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia prematurităţii cu privire la solicitarea de emitere a titlului de plată şi achitarea despăgubirilor.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor instanţa a constatat că nu este întemeiată şi a respins-o ca atare, având în vedere atribuţiile acesteia în procedura de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor, prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Pe fondul cauzei, instanţa a mai reţinut că pârâta ANRP a solicitat emitentului dispoziţiei modificarea acesteia în sensul individualizării imobilului, iar prin dispoziţia nr. 3 din 05 ianuarie 2010 Primarul municipiului Alexandria s-a conformat şi a dispus modificarea art. 1 din prima dispoziţie, în sensul solicitat de autoritatea centrală. În aceste condiţii, nu există niciun motiv justificat pentru care pârâta ANRP să nu continue procedura, finalizată cu emiterea raportului de evaluare.
Capătul de cerere privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pe cale judiciară a fost respins de instanţă ca inadmisibil, întrucât Legea nr. 247/2005 prevede expres procedura de urmat în acest scop şi nu există niciun motiv pentru ca instanţa de judecată să se substituie autorităţilor stabilite de lege pentru derularea procedurii de evaluare.
În ceea ce priveşte cererea privind daunele cominatorii, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de executare a hotărârilor pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi C.C.O.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a criticat sentinţa pentru faptul că prima instanţă a soluţionat acţiunea reclamanţilor interpretând greşit dispoziţiile legale în vigoare şi a obligat autoritatea să dispună întocmirea raportului de evaluare aceasta neavând calitate procesuală pasivă în acest sens.
De asemenea, prima instanţă a respins greşit excepţia de prematuritate a emiterii titlului de plată şi a efectuării plăţii cu încălcarea prevederilor legale şi a dreptului la apărare.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat hotărârea judecătorească pentru că a fost dată cu greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei, în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Recurenta-reclamantă C.C.O. a susţinut că în mod greşit instanţa fondului a respins capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii atâta vreme cât Legea nr. 554/2004 are reglementări imperative pe acest aspect.
Examinând motivele din recursuri, actele dosarului şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă că, în mod just Curtea de Apel a obligat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să dispună întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul situat în str. D. nr. 32, Municipiul Alexandria, faţă de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII care prevăd că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care vor fi transmise evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Tot conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, avea obligaţia legală de a emite Decizia privind titlu de despăgubire, ea având calitate procesuală pasivă în raport de atribuţiile stabilite de lege în procedura de evaluare şi stabilire a despăgubirilor.
A mai arătat instanţa de recurs că în mod corect s-a respins capătul de cerere privind stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţă, întrucât Legea nr. 247/2005 prevede procedura care trebuie urmată, instanţa de judecată neavând atribuţii pe acest aspect, întrucât şi-ar depăşi competenţele.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta C.C.O. instanţa a constat că nu este fondat, daunele cominatorii acordându-se printr-o procedură specială prevăzută de Legea nr. 554/2004 care este definită în Capitolul III al legii privind procedura de executare.
2. Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei de recurs.
La data de 8 iulie 2011 recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 Teza II C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare".
Contestatoarea a susţinut că instanţa ce a soluţionat recursul formulat de către ANRP a omis să se pronunţe şi asupra obligării ANRP la emiterea titlului de plată şi plata cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare care prevăd că opţiunea se face la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în cadrul procedurii administrative iar emiterea titlului de plată şi plata se fac cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 60/2010.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatoarea expune motivarea cererii de recurs, concluzionând că prin admiterea solicitării reclamantei aşa cum a fost formulată prin cererea introductivă de instanţă echivalează cu stabilirea în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a unei obligaţii ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VIII din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost completat prin OUG nr. 81/2007, caz în care instanţa de judecată şi ar aroga atribuţii de legiuitor, fapt ce contravine principiului separaţiilor puterilor în stat, principiu consacrat de Constituţie României.
3. Apărarea intimatei.
Intimata C.C.O. nu a formulat întâmpinare dar prin notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea contestaţiei în principal ca inadmisibilă, contestatoarea nemotivându-şi cererea în raport cu cerinţele dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., în subsidiar cererea fiind nefondată şi reprezentând o încercare a ANRP de a mai tergiversa soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 2001.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă este admisibilă, motivele invocate putând fi circumscrise dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care:
„Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Examinând calea de atac exercitată pe fondul său, Înalta Curte constată că nu există motive pentru a fi admisă.
1. Argumente de drept relevante
Referitor la omisiunea cercetării unor motive de recurs
Motivele pretins neanalizate reprezintă, în realitate, simple critici care, fie au fost examinate grupat, fie nu au fost formulate ca motive de recurs situaţie în care instanţa nu avea cum să se pronunţe asupra unei critici neformulate ca motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a invocat trei motive de recurs respectiv interpretarea în mod greşit a dispoziţiilor legale în vigoare cu consecinţa obligării ANRP să dispună întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul situat Alexandria str. D. nr. 32 situaţie în care autoritatea nu are calitate procesuală pasivă, greşita respingere a excepţiei prematurităţii emiterii titlului de plată şi efectuarea plăţii, şi argumentarea instanţei de fond că manifestarea intenţiei reclamantei de a primi despăgubirile în numerar rezultă din cererea introductivă şi poate suplini modalitatea în care legiuitorul a reglementat valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală.
Instanţa de recurs a reţinut că, în mod corect Curtea de Apel a obligat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la întocmirea raportului de evaluare, deci trebuie să continue procedura finalizată în conformitate cu Legea nr. 247/2005, recurenta-reclamantă manifestându-şi în mod expres voinţa de a primi despăgubiri în numerar.
Instanţa de recurs nu este obligată să răspundă separat la fiecare dintre criticile formulate ci le poate grupa pentru a le rezolva printr-un considerent comun, cum a procedat în cazul aspectelor reţinute în cuprinsul deciziei.
Din interpretarea art. 318 Teza a II-a C. proc. civ. rezultă că omisiunea există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a discutat motivul de casare în hotărârea sa, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea motivelor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesar a răspunde punct cu punct tuturor motivelor formulate.
Textul se referă deci la motive de casare, nu la argumente, care oricât de larg ar fi dezvoltate ele sunt totdeauna subsumate motivelor de recurs pe care le sprijină.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare de faţă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei nr. 1755 din 24 martie 2011 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5342/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5359/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
