ICCJ. Decizia nr. 5332/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5332/2011
Dosar nr. 27797/3/2011
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Romaniafilm a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, suspendarea procesului verbal de control financiar din 28 martie 2011, înregistrat la reclamantă din 28 martie 2011, în ceea ce priveşte măsura, prin care s-a dispus virarea la bugetul de stat a sumei de 14.511.255,41 RON, în conformitate cu prevederile art. 35 din H.G. nr. 1874/2006, până la soluţionarea în primă instanţă a litigiului privind analiza legalităţii actului.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a învederat că, după expunerea stării de fapt ce a dus la constatarea pârâtei din cuprinsul procesului verbal de control financiar, H.G. nr. 1874/2006 pe care inspectorii financiari şi-au întemeiat măsura care fusese anulată prin decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Echipa de control, arată reclamanta, nu se foloseşte de argumente şi interpretări proprii ale legii, ci invocă o adresă emisă de o structură internă din cadrul A.N.A.F., aspect de natură a încălca pct. 17 din Normele metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, conform căruia „neregulile constatate se vor consemna în procesul verbal de control financiar în mod obligatoriu, cu precizarea concretă a actelor normative încălcate şi cu determinarea exactă a influenţelor financiare, bugetare şi gestionare nefavorabile".
Reclamanta a mai susţinut că nu dispune de resursele financiare necesare pentru a achita suma de 14.511.255,41 RON într-un timp atât de scurt, iar punerea în executare ar avea ca efect blocarea conturilor şi indisponibilizarea sumelor de bani existente şi viitoare, poprirea sumelor datorate regiei de către terţi, sechestrarea şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin regiei.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1807 din 3 mai 2011 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi în considerarea valorii sumei datorate bugetului de stat consolidat, în baza măsurii nr. 4.
Soluţia instanţei de fond
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3951 pronunţată în data de 3 iunie 2011, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Româniafilm, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti Respinge, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, faptul că vânzarea celor 10 imobile nu s-ar fi realizat în temeiul H.G. nr. 1874/2006, ci a unor hotărâri judecătoreşti prin care a fost obligată la vânzare, este contrazis de împrejurarea că temeiul juridic care a fundamentat acţiunile în cadrul cărora reclamanta a fost obligată la vânzare a fost tocmai H.G. nr. 1874/2006.
Mai mult, arată instanţa ,în condiţiile în care atât vânzarea cinematografelor s-a realizat fundamentat pe dispoziţiile H.G. nr. 1874/2006, anterior anulării acesteia, iar obligaţia de virare a sumelor de bani s-a născut în aceeaşi perioadă de referinţă, deci anterior anulării şi publicării în M. Of. a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aparenta dreptului operează în favoarea pârâtei.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Româniafilm.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esenţă că, sentinţa civilă atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât în cauză sunt întrunite cumulativ, condiţiile impuse de lege pentru suspendare a executării procesului-verbal de control financiar din 28 martie 2011.
- În ceea ce priveşte împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, se arată de recurent că, în perioada supusă verificării 1 ianuarie 2007–30 decembrie 2010 au fost scoase din patrimoniul regiei active prin retrocedări, sentinţe civile, transferuri, efectuate în temeiul Legii nr. 10/2001, a H.G. nr. 1792/2006 şi a Legii nr. 303/2008.
Se arată că hotărârile judecătoreşti trebuiau puse în executare, că în acest context procesul-verbal de control financiar din 28 martie 2011 a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind efectuarea controlului financiar, reglementate la pct. 17 din Ordinul nr. 889/2005 privind Normele Metodologice pentru aparatul de control financiar al statului.
Arată recurenta că întreaga argumentaţie a echipei de control este construită pornind de la adresa din 2011 a Direcţiei Generale Juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care aprecia că pentru a fi opozabilă erga omnes, hotărârea judecătorească în anularea actului administrativ normativ trebuie să fie publicată în M. Of., cu referire la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2579 din 20 iunie 2008.
Un indiciu care creează o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat, este în opinia recurentului faptul că, unicul temei de drept pe care inspectorii financiari şi-au întemeiat măsura, sunt dispoziţiile din H.G. nr. 1874/2006. Aceasta nu mai producea efecte de la data înstrăinării imobilelor, fiind anulată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2579 din 20 iunie 2009 care îşi produce efectele faţă de părţile aflate în proces şi faţă de persoanele care au luat cunoştinţă prin orice mijloace de hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente se arată că instanţa fondului nu a analizat-o.
Precizează recurenta că în mod real este prejudiciată întrucât nu dispune de resursele financiare necesare pentru a achita suma de 14.511.255,41 RON, situaţie care ar avea ca efect blocarea conturilor şi indisponibilizarea sumelor de bani existente şi viitoare, poprirea sumelor datorate societăţii şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile precum şi imposibilitatea Regiei de a-şi mai onora obligaţiile asumate prin contractele încheiate.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Expunerea situaţie de fapt.
Recurenta–reclamantă a fost supusă unui control financiar în conformitate cu Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 889/2005, privind modul de administrare şi legalitatea vânzărilor de active aflate în proprietatea privată a statului/a unităţilor administrativ teritoriale şi a destinaţiei veniturilor obţinute din astfel de gestiuni, perioada supusă verificării fiind 1 ianuarie 2007–30 decembrie 2010.
În urma controlului a fost emis procesul-verbal de control din 28 martie 2011 şi s-a constatat în ceea ce priveşte situaţia încasărilor realizate din vânzarea celor 10 imobile în perioada 1 ianuarie 2007–28 octombrie 2010 aflate sub incidenţa H.G. nr. 1874/2006 că suma datorată bugetului de stat este de 14.511.255,41 RON, reclamanta urmând a vira această sumă la bugetul statului, în conformitate cu prevederile art. 35 din H.G. nr. 1874/2006.
Potrivit art. 35 din H.G. nr. 1874/2006 „Sumele obţinute din vânzarea activelor aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea regiei se fac venit la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aplicarea prezentei strategii”.
Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2579 din 20 iunie 2008 s-a admis recursul declarat de Sindicatul Liber România Film, s-a modificat sentinţa civilă nr. 2363 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acţiunii şi anulării H.G. nr. 1792/2006 şi H.G. nr. 1874/2006.
Cazul bine justificat şi iminenţa procedurii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate.
Înalta Curte constată că judecătorul primei instanţe a făcut o apreciere eronată privind aparenţa dreptului.
Astfel în primul rând, instanţa de fond fără a avea o susţinere probatorie, a considerat că cele 10 imobile au fost vândute în baza H.G. nr. 1874/2006, însă din procesul verbal de control rezultă alte temeiuri juridice care au fundamentat acţiunile de vânzare din partea reclamantei, respectiv Legea nr. 10/2001, decizia Comisiei de Retrocedare pentru Cultele Religioase, H.G. nr. 1792/2006, sentinţe judecătoreşti ce constituie titluri executorii.
În al doilea rând instanţa de fond a făcut o apreciere greşită privind aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce o priveşte pe reclamantă. Chiar dacă un act normativ a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, cu consecinţa caracterului general obligatoriu şi pentru viitor, nu se poate aprecia în privinţa opozabilităţii, că această hotărâre nu este opozabilă inter partes.
Prin urmare, fiind parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea, reclamantul Sindicatul Liber România Film a transmis această hotărâre recurentului astfel că nu putem spune despre acesta că trebuia să aştepte până la publicarea în M. Of. a hotărârii de anulare a actului normativ. Acesta din urmă îi era opozabil şi accesibil, producându-şi pe deplin efectele. Publicarea în M. Of. a hotărârii de anulare a actului administrativ, face ca acesta să-şi producă efecte asupra tuturor celorlalte persoane care nu au fost părţi în litigiul în care a fost pronunţată hotărârea.
Fără a antama fondul cauzei care vizează mai multe aspecte, privind mandatul primit de la Ministerul Culturii şi cultelor şi Patrimoniului Naţional privind vânzarea imobilelor sau împrejurarea dacă s-a respectat strategia de vânzare a activelor prevăzute de H.G. nr. 1874/2006, Înalta Curte constată prin prisma celor relevate mai sus că există indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul recurentei–reclamante.
Este evidentă consecinţa iremediabilă a actului administrativ contestat care prin obligaţia virării unei sume substanţiale în bani către bugetul statului impune recurentei o sarcină disproporţionată faţă de interesul public protejat, care este în măsură să perturbe vizibil activitatea recurentei.
În raport de cele arătate mai sus, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a situaţiei de fapt prin raportare la normele legale incidente în cauză, fiind aplicabile în acest sens prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., astfel că, se va admite recursul în conformitate cu art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va admite acţiunea, se va dispune suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluţionarea cauzei în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film împotriva sentinţei nr. 3951 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea, suspendă executarea măsurii dispuse prin procesul–verbal de control financiar din 28 martie 2011 emis de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti până la soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5330/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5336/2011. Contencios → |
|---|
