ICCJ. Decizia nr. 5409/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5409/2011
Dosar nr.2383/54/2009
Şedinţa de la 15 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând anularea Deciziei nr. 228 din 17 iulie 2000 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a Procesului-verbal de control nr. 15638 din 30 aprilie 2009 emis de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Decizia privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare nr. 15641 din 30 aprilie 2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova - Serviciul Antifraudă Vamală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma unui control inopinat efectuat la sediul SC R. SRL în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 s-a întocmit procesul-verbal de control nr. 15638 din 30 aprilie 2009 emis de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova prin care s-au calculat în sarcina debitoarei diferenţe de obligaţii fiscale principale şi obligaţii fiscale accesorii după cum urmează: 743.145 RON reprezentând TVA şi 349.370 RON, reprezentând majorări de întârziere.
La aceeaşi dată şi în baza aceluiaşi proces-verbal în sarcina societăţii SC R. SA au fost calculate obligaţii fiscale principale şi accesorii în acelaşi cuantum (743.145 RON TVA şi 349.370 RON majorări de întârziere) prin Decizia nr. 15641 din 30 aprilie 2009 privind regularizarea situaţiei privind situaţiile suplimentare.
Contestaţia formulată de reclamantă împotriva actelor administrativ fiscale menţionate mai sus a fost respinsă ca neîntemeiată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. 228 din 17 iulie 2009.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 354 din 9 iulie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr. 228 din 17 iulie 2009 a ANAF - DGSC, a Procesului-verbal de control nr. 15638 din 30 aprilie 2009 al DRAOV Craiova şi a Deciziei privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare nr. 1564 din 30 aprilie 2009 a DRAOV Craiova, cu consecinţa exonerării reclamantei de plata sumei de 1.095.515 RON din care 743.145 RON TVA şi 349.370 RON majorări de întârziere.
Totodată, a obligat pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova la câte 352,15 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, fiecare.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, deşi reclamanta datora obligaţia principală reţinută prin Decizia de regularizare, respectiv TVA aferent cheltuielilor pe parcursul extern la data importului, totuşi, va fi reţinută concluzia expertului potrivit căreia această datorie a fost achitată către bugetul general consolidat, astfel că, reclamanta nu mai are nici o obligaţie cu titlu de TVA aferentă operaţiunilor economice derulate în perioada 1 iulie 2007 - 11 iunie 2008.
Privitor la obligaţiile fiscale accesorii, instanţa a reţinut că şi această obligaţie a fost achitată prin plăţile efectuate de reclamantă la data de 1 august 2007 şi 6 noiembrie 2009, în cuantum de 228 RON respectiv 36.175 RON astfel că reclamanta nu mai are nici obligaţii accesorii către bugetul general consolidat, pentru operaţiunile derulate în perioada 1 iulie 2007 - 11 iunie 2008.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor.
Criticile recurentei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), au fost subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., arătându-se că urmare aplicării greşite a legii instanţei şi-a însuşit concluziile expertului judiciar reţinând că datoria societăţii reclamante către bugetul general consolidat a fost achitată, în condiţiile în care era obligată să includă în valoarea în vamă şi cheltuielile pe parcurs extern.
Mărfurile importate (cărbune energetic - lignit aglomerat, origine Serbia) au fost introduse în ţară sub condiţia de livrare EXW poziţia tarifară 27022000.00, cod preferinţe 300, pentru care taxa vamală este de 0% conform TARIC pentru anul 2007 şi anul 2008; la data fiecăreia din cele 200 de operaţiuni vamale ce au făcut obiectul litigiului, TVA achitată în vamă (cod B 00) a fost calculată doar pe baza elementelor referitoare la valoarea în vamă declarată, contrar regulilor internaţionale INCOTERMS (codificarea EXW) contravaloarea cheltuielilor pe parcurs extern fiind achitată de societatea intimată, prin transfer bancar, firmelor care au emis facturile.
Ignorând art. 29 şi art. 32 lit. e) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului referitoare la stabilirea în vamă a mărfurilor importate pe teritoriul vamal al Comunităţii în mod greşit s-a stabilit că intimata-reclamantă nu are datorii la bugetul general consolidat, iar actele dosarului dovedesc că aceasta nu şi-a respectat obligaţia declarării tuturor cheltuielilor ce constituie „valoarea de tranzacţie, respectiv preţul efectiv plătit", totalitatea acestor elemente de cheltuieli reprezentând baza de impozitare a TVA în conformitate cu art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Obligaţiile de plată sunt datorate de la data naşterii datoriei vamale, respectiv 1 iulie 2007 - data de înregistrare a declaraţiilor de punere în libera circulaţie nr. 1189 şi nr. 1190, aşa cum se reglementează prin art. 169 din Regulamentul (CEE) 2454 a Comisiei privind dispoziţiile de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/1992 a Consiliului de stabilire a Codului vamal comunitar.
În privinţa majorărilor de întârziere, a arătat recurenta, sunt aplicabile dispoziţiile art. 255 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, şi cum actele administrativ fiscale sunt legale se impune şi înlăturarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerinţa culpei procesuale pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.
Cererea de recurs formulată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Craiova a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii"), pe cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ("când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii") şi pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. („recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele").
În sinteză, criticile acestei recurente au vizat, pe de o parte, încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) pct. 5 C. proc. civ. deoarece sentinţa pronunţată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările în fapt şi de drept ale autorităţilor emitente ale actelor administrativ fiscale contestate şi nu în ultimul rând motivele pentru care au fost însuşite concluziile din Raportul de expertiză tehnică judiciară, iar pe de altă parte încălcarea prevederilor legale incidente în speţă.
Sub acest al doilea aspect, reiterându-se situaţia de fapt rezultată în urma controlului vamal inopinant tematic efectuat la societatea reclamantă pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, recurenta DRAOV Craiova a făcut trimitere atât la prevederile comunitare, respectiv art. 29 şi art. 32 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului, art. 1 al Acordului pentru aplicarea art. VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ, 1994 (GATT) ratificat prin Legea nr. 133/1994, art. 178 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2954/1993, cât şi la reglementările naţionale incidente, respectiv art. 1 alin. (2) şi art. 32 alin. (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 125, art. 136, art. 139 şi art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Se desprinde, în opinia recurentei, concluzia evidentă că importatorul SC R.I. SRL a declarat autorităţii vamale, la momentul punerii în liberă circulaţie (data fiecărei operaţiuni vamale în cauză), în mod eronat, valoarea în vamă a mărfurilor importate prin nedeclararea la stabilirea şi determinarea bazei de impozitare şi a sumelor înscrise în facturi şi reprezentând cheltuieli pe parcurs extern aferente acestora, cu consecinţa diminuării TVA datorate în vamă la data fiecărei declaraţii vamale.
Cuantumul diferenţei de drepturi vamale de import - TVA a fost stabilit în sarcina intimatei în conformitate cu art. 237 alin. (1) C. vam. al României aprobat prin Legea nr. 86/2006 şi art. 214 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar; în privinţa majorărilor de întârziere aferente diferenţei de drepturi vamale - TVA, calculul acestora s-a făcut în considerarea art. 116 (devenit art. 120) din OG nr. 1992/2003.
O ultimă critică adusă sentinţei recurate s-a referit la greşita aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în speţă nefiind îndeplinită cerinţa culpei procesuale a recurentei DRAOV Craiova pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată cerute de reclamantă.
Apărările SC R.I. SRL au fost dezvoltate în întâmpinarea depusă în recurs, cu trimitere punctuală la fiecare din motivele invocate de cele două recurente, apreciindu-se că niciuna din criticile acestora nu este întemeiată şi că se impune menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.
Examinând cauza prin prisma circumstanţelor de fapt şi a legislaţiei aplicabile, Înalta Curte reţine că recursurile sunt fondate şi că devin incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. deoarece se constată că analiza curţii de apel nu reprezintă o veritabilă cercetare a fondului pricinii cu care a fost învestită, cu consecinţa admiterii recursurilor şi a casării sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cele ce se vor puncta în continuare:
Obiectul controlului cerut de DGFP Mehedinţi la data de 12 februarie 2009 la sediul SC R.I. SRL a constat în modul de determinare şi declarare a valorii în vamă şi în modul de stabilire şi achitare a drepturilor vamale de import şi a altor taxe şi impozite în cadrul operaţiunilor vamale de punere în liberă circulaţie a mărfurilor derulate prin Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Mehedinţi în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008.
În urma acestui control, prin Procesul-verbal nr. 15638 din 30 aprilie 2009 DRAOV Craiova - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a constatat că există o diferenţă de obligaţii fiscale principale şi accesorii, mai exact suma de 743.145 RON TVA şi suma de 349.370 RON majorări de întârziere, iar prin Decizia nr. 15641 din 30 aprilie 2009 privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile fiscale suplimentare DRAOV Craiova a stabilit în sarcina societăţii reclamante plata sumelor mai înainte consemnate, aferente unui număr de 200 de operaţiuni vamale din totalul de 322 operaţiuni derulate între 1 iulie 2007 - 11 iunie 2008, mărfurile importate fiind cărbune energetic - lignit aglomerat - poziţie tarifară 27022000.00 origine Serbia.
Contestaţia formulată împotriva celor două acte prin care organul vamal a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, totalizând 1.092.515 RON, a fost respinsă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin Decizia nr. 228 din 17 iulie 2007, cu motivarea că în cazul celor 200 de declaraţii vamale de punere în liberă circulaţie, la data fiecărei operaţiuni vamale în cauză, a fost achitată în vama TVA calculată doar pe baza elementelor referitoare la valoarea în vamă declarate de SC R.I. SRL conform documentelor însoţitoare ale mărfurilor prezentate şi depuse la DRAOV Mehedinţi, fără a se avea în vedere şi cheltuielile de operare pe parcursul extern (cheltuieli de transport, încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere pe teritoriul vamal al Comunităţii).
În acest context faptic, SC R.I. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 228/2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pe cale de consecinţă a Deciziei nr. 15641/2009 şi a Procesului-verbal de control nr. 15638/2009 al DRAOV Craiova.
Aşa cum reiese din considerentele sentinţei aflată în control judiciar soluţia de admitere a acţiunii, de anulare a actelor administrativ-fiscale menţionate şi de exonerare a societăţii reclamante de plata sumei totale de 1.095.515 RON (TVA şi majorări de întârziere) s-a bazat în exclusivitate pe concluzia raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit căruia reclamanta nu mai are nicio obligaţie cu titlu de TVA aferentă operaţiunilor economice derulate în perioada 1 iulie 2007 - 11 iunie 2008.
Nu doar extrem de succintă, dar îndeosebi neconsistentă motivare a soluţiei pronunţate este imputată practic, de ambele recurente, primei instanţe.
Se observă că nu a constituit preocuparea judecătorului fondului niciuna din apărările formulate de pârâte, apărări care s-au axat pe nerespectarea de către reclamantă atât a unor reglementări naţionale cât şi a unor reglementări comunitare, expres indicate, în raport de obiectul cauzei, reiterate şi în cuprinsul celor două cereri de recurs.
Dând eficienţă art. 201 şi urm. C. proc. civ., instanţa a încuviinţat în cauză administrarea probei cu expertiza tehnică contabilă, fiind absolut necesar să se ceară părerea unui specialist, numai că obiectivul principal al expertului tehnic nu era acela de a lămuri dacă societatea reclamantă are datorii cu titlu de TVA la bugetul general consolidat, ci acela de a verifica în ce măsură se confirmă constatările organului vamal anume că declaraţiile în vamă aferente celor 200 de operaţiuni vamale nu au inclus şi cheltuielile de operare pe parcursul extern, deci nu au fost avute în vedere la stabilirea bazei de impozitare pentru calculul taxei pe valoarea adăugată datorate în vamă.
Experţii judiciari desemnaţi în cauză au răspuns la obiectivul nr. 3 din raportul de expertiză întocmit stabilind clar că reclamanta nu a inclus în valoarea în vamă a mărfurilor şi cheltuielile pe parcursul extern al acestora şi instanţa reţine întocmai acest fapt în considerentele sentinţei.
Aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul anulării actelor administrativ fiscale nu este argumentată din punct de vedere juridic, abordarea sprijinindu-se exclusiv pe aprecierile experţilor legate de înscrierea facturilor externe ale cheltuielilor în discuţie în contabilitate în raport de care s-a achitat TVA, de dreptul de a deduce TVA dacă s-ar fi inclus în valoarea în vamă a cheltuielilor pe parcursul extern şi, în final, de lipsa oricărei datorii fiscale sub formă de TVA „pentru că aceasta a fost achitată în modalitatea menţionată mai înainte".
Critica lipsei rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorului este întemeiată în acest context, fiind evident că nu s-a răspuns niciuneia din apărările celor două pârâte care au invocat în susţinerea legalităţii actelor emise dispoziţii legale naţionale de referinţă pentru cauza dedusă judecăţii - Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul Vamal al României - dar şi norme din legislaţia comunitară - Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (art. 29 şi art. 32), Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 (art. 178).
Mai mult, deşi prin încheierea de şedinţă din 2 iulie 2010 nu se primesc obiecţiunile formulate de pârâta DRAOV Craiova la raportul de expertiză, considerându-se că acestea vizează strict probleme de drept, judecătorul fondului nu lămureşte problemele juridice aflate în dispută, limitându-se la însuşirea întocmai a concluziilor experţilor contabili care au constatat că societatea reclamată nu are datorii fiscale, cu titlu de TVA, neachitate faţă de bugetul general consolidat pentru operaţiunile economice derulate în perioada ce a făcut obiectul controlului DRAOV Craiova.
Toate cele expuse, la care se adaugă şi necesitatea de a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie şi de a le asigura o protecţie reală a dreptului la un proces echitabil aşa cum este consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sunt elemente care impun casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de rejudecare urmează că arată în concret motivele de fapt şi de drept pe care va înţelege să-şi fundamenteze soluţia la care se va opri, să îşi însuşească sau să înlăture motivat susţineri sau apărări făcute în cauză şi detaliate atât prin acţiune şi întâmpinări, cât şi prin cererile de recurs rezumate în considerentele prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva Sentinţei nr. 354 din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5407/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5428/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
