ICCJ. Decizia nr. 5546/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5546/2011
Dosar nr. 5921/1/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 august 2009 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „I.G.P.R.”) , prin Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „I.P.J. Neamţ”), anularea dispoziţiei din 2009 privind aplicarea sancţiunii disciplinare „mustrare scrisă” din 29 decembrie 2010 emisă de către această din urmă autoritate publică.
Reclamantul arată că, la data de 4 mai 2009, a solicitat pârâtului I.G.P.R. admiterea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei din 2009 emisă de I.P.J. Neamţ, prin care i se aplicase sancţiunea diminuării drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Contestaţia a fost admisă, fiind înlocuită sancţiunea iniţială cu o sancţiune mai blândă, respectiv „mustrare scrisă”.
Reclamantul apreciază că sancţiunea a fost aplicată abuziv şi că arată dorinţa de răzbunare a anumitor persoane; cercetările au concluzionat, în mod netemeinic şi nelegal, faptul că, în perioada 15-20 ianuarie 2009, ar fi formulat afirmaţii jignitoare la adresa ofiţerului M.F.C.C. care, la o distanţă mare de timp, a reprodus inexact conţinutul unor discuţii; cercetarea prealabilă a fost dispusă şi efectuată cu încălcarea normelor de procedură stabilite în dreptul comun; art. 5 din Recomandarea Consiliului de Miniştri U.E. din 19 sepembrie 2001 interzice statelor membre să catalogheze orice faptă, care în dreptul internaţional este considerată penală, drept abatere disciplinară pentru ca, evitând procedura penală, să se aplice membrilor poliţiei sancţiuni arbitrare.
Mai susţine reclamantul că a fost cercetat disciplinar de patru ori, toate cercetările fiind efectuate de acelaşi ofiţer, iar acest ofiţer, dacă s-ar fi considerat insultat, calomniat sau jignit, avea dreptul să se adreseze instanţelor competente şi să solicite despăgubiri.
A învederat reclamantul că pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul I.P.J. Neamţ a fost apreciat doar cu calificativul „Foarte bine”, premii în bani şi soldă de merit, ca o recunoaştere a activităţilor considerate de un înalt nivel profesional, a fost avansat înainte de expirarea stagiului minim în grad şi i s-a oferit posibilitatea de a ocupa funcţia de şef de poliţie în oraşul Roznov.
Totodată, reclamantul arată că dispoziţia din 2009 emisă de I.G.P.R. este lipsită de elementul principal al motivării sancţiunii aplicate, a fost dată fără a fi examinat întregul probatoriu, care se bazează pe presupuneri false şi declaraţii sau note mincinoase. A mai susţinut reclamantul că actul contestat este nelegal din cauza faptului că excepţiile şi obiecţiile formulate prin apărător au fost respinse în mod nejustificat, printr-o interpretare tendenţioasă a unor acte normative, dar este şi netemeinic, aşa cum rezultă din declaraţiile mincinoase şi contradictorii.
2. Soluţia instanţei de fond
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 5577 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 74 din 10 mai 2011, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.P.J. Neamţ şi a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamant.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.P.J. Neamţ, instanţa a reţinut că I.P.J. Neamţ a aplicat sancţiunea iniţială, iar faptul că I.G.P.R., ca organ disciplinar superior, a înlocuit sancţiunea iniţială printr-o dispoziţie proprie, nu este de natură a schimba calitatea de parte a emitentului actului administrativ-disciplinar prin care a fost vătămat iniţial petentul.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Posibilitatea I.G.P.R. de a înlocui sancţiunea aplicată iniţial reclamantului de I.P.J. Neamţ cu una mai uşoară a fost stabilită cu putere de lucru judecat.
Cercetarea disciplinară a fost efectuată conform legii, întrucât, din probele administrate, nu au rezultat elemente de nulitate absolută.
Cu privire la fapta reţinută de către organele de cercetare disciplinară, instanţa a reţinut că, din înscrisurile probatorii depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a intrat într-un birou în care se aflau în interes de serviciu un procuror şi ofiţerul M.F.C.C., prilej cu care reclamantul a avut o altercaţie verbală cu acesta, numindu-l „lingău” şi „lichea”.
Împotriva declaraţiei dată de ofiţerul insultat şi de către procurorul ce a asistat nemijlocit la această discuţie, reclamantul nu a produs nicio probă directă care să infirme acest comportament, a invocat însă existenţa unor prezumţii simple, incapabile a înlătura forţa doveditoare a mijloacelor de probă directe existente în speţă, respectiv al declaraţiilor ofiţerului insultat şi ale procurorului care a asistat la săvârşirea abaterii disciplinare.
Invocarea de către reclamant a presupusei legături de interese între ofiţerii care lucrează concertat pentru discreditarea sa nu poate dovedi faptul că nu l-a insultat, în timpul orelor de serviciu şi într-un birou în care nu-şi desfăşura serviciul, pe ofiţerul care efectua o altă cercetare prealabilă disciplinară asupra sa, ci demonstrează numai faptul că între cei doi ofiţeri existau animozităţi puternice generate de aceste cercetări. Pentru a dovedi că pretinsa abatere este o înscenare, instanţa a considerat că reclamantul ar trebui să dovedească că procurorul care a asistat la insultarea ofiţerului de poliţie a minţit, or nu există vreo dovadă că reclamantul ar fi depus plângere în acest sens, neexistând vreo sentinţă de condamnare ori dovada începerii urmăririi penale împotriva procurorului care a făcut declaraţii despre săvârşirea abaterii, motive pentru care s-a constatat că această rea-credinţă nu a fost dovedită de către reclamant şi nu poate constitui un element de fapt care să atragă nulitatea (absolută) a dispoziţiei de sancţionare şi a celei de înlocuire a acesteia.
Pentru aceleaşi motive, instanţa a înlăturat şi susţinerea reclamantului referitoare la denaturarea celor spuse de acesta cu prilejul altercaţiei verbale pe care a avut-o cu ofiţerul insultat, precum şi simpla susţinere că aceste vorbe au reprezentat în fapt ironii, faţă de declaraţia ofiţerului insultat şi a procurorului care se afla în birou şi a asistat la această dispută verbală.
Conduita anterioară a reclamantului şi meritele profesionale ale acestuia au fost avute în vedere de către I.G.P.R., atunci când a înlocuit sancţiunea iniţială şi a aplicat numai sancţiunea mustrării scrise.
În final, Curtea de apel a reţinut că nici afirmaţiile pretinselor neluări în considerare a apărărilor reclamantului în faza administrativă nu pot fi primite, întrucât, din dispoziţia prin care s-a înlocuit sancţiunea iniţială, rezultă că I.G.P.R. a răspuns şi a respins în mod argumentat toate obiecţiunile şi apărările reclamantului din această fază.
II. Instanţa de recurs
1. Recursul declarat în cauză de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că faptei calificată drept abatere disciplinară îi lipsesc elementele esenţiale privind data săvârşirii şi descrierea acesteia.
A învederat recurentul că a purtat cu amară ironie o discuţie care nu era de natură să jignească sau să lezeze onoarea numitului M.F.C.C., nefiind reală susţinerea acestuia privind întrebuinţarea unor expresii neadecvate în prezenţa unui procuror, care nu a fost prezent în sediul I.P.J. Neamţ, indicându-se drept dovadă rapoartele agenţilor de poliţie S.C. şi P.D.
Recurentul a susţinut că nu s-a probat de către intimaţi prezenţa procurorului la sediul poliţiei, în condiţiile Regulamentului din 2003, care presupune legitimarea tuturor persoanelor care nu aparţin unităţii şi înscrierea lor în Registrul de intrare.
S-a apreciat că prima instanţă nu a cercetat acţiunea sub toate aspectele sale, nu a dat o calificare corectă cererii şi nu a avut în vedere temeiul de drept rezultat din expunerea motivelor de fapt, fiind lipsită de rol activ, deoarece a stat într-o expectativă faţă de proces, în loc să acorde sprijin în înţelegerea şi exercitare drepturilor lor procesuale şi chiar să dispună administrarea probelor, peste voinţa lor, dacă le consideră necesare, analiza trunchiată a acţiunii echivalând cu o necercetare a fondului cauzei.
În temeiul art. 305 din C. proc. civ. s-au depus înscrisuri noi în recurs reprezentate de: rapoartele din 31 august 2009 ale agenţilor S.C. şi P.D.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii, în sensul anulării dispoziţiei I.G.P.R. din 2009, fără a indica vreun temei legal al motivelor de recurs.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Criticile recurentului care vizează în principal aprecierea şi administrarea probelor de prima instanţă pot fi subsumate dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., privind aplicarea greşită a legii la soluţionarea cauzei.
Susţinerile recurentului privind insuficienţa dovezilor care să ateste săvârşirea abaterii disciplinare pentru care a fost sancţionat cu „mustrare” sunt nefondate, întrucât declaraţiile „victimei” insultelor comisar M.F.C.C. din raportul din 27 februarie 2009 şi a martorei procuror E.L. din nota de la data de 15 aprilie 2009, care atestă afirmaţiile jignitoare ale recurentului, nu au fost contrazise de nici o probă administrată de acesta.
Înscrisurile depuse la dosar confirmă săvârşirea abaterii pentru care recurentul a fost sancţionat disciplinar, prin raportul din 30 martie 2009 depus în copie la dosarul de fond acesta din urmă declarând că „regretă sincer atitudinea din data precizată în raportul prezentat” (de comisar M.F.C.C., nota instanţei).
Recurentul nu a negat săvârşirea faptelor imputate nici cu prilejul audierii sale la consiliul de disciplină al I.P.J. Neamţ, din procesul verbal întocmit cu acest prilej din data de 29 aprilie 2000 rezultând că recurentul şi-a menţinut aceeaşi atitudine, declarând: „Aşa cum am precizat şi prin raportul anterior, regret atitudinea ironică faţă de ofiţerul M.F.C.C. şi nu mai reţin dacă am folosit acele cuvinte şi expresii faţă de acest coleg”.
Din moment ce recurentul a regretat şi a uitat afirmaţiile folosite în altercaţia cu comandantul M.F.C.C., la două luni după incident, este greu de imaginat cum şi le-a amintit exact după doi ani, susţinând că au fost „simple ironii”, expresiile „lingău” şi „lustruitor al pantofilor inspectorului şef, pentru a ajunge şef”.
Rapoartele agenţilor S.C. şi P.D. depuse ca acte noi în recurs nu contrazic probele administrate, avute în vedere de instanţa de fond la soluţionarea cauzei, deoarece se referă la o discuţie a celor doi comisari din 12 ianuarie 2009, ori faptele imputate recurentului s-au petrecut în perioada 15-20 ianuarie 2009, aşa cum rezultă din procesul–verbal al Consiliului de disciplină din 29 aprilie 2009, din raportul compartimentului control intern din 4 martie 2009 şi din nota procurorului E.L.
Prin urmare, este nefondată critica recurentului care vizează nedovedirea abaterii disciplinare săvârşite de acesta.
Motivul de recurs care priveşte comportamentul „imparţial” ,„de expectativă” al instanţei nu reprezintă o critică propriu–zisă cu privire la hotărârea atacată, ci aprecieri personale ale recurentului, care confirmă că judecătorul fondului fost obiectiv, nefavorizând în nici un fel vreuna din părţi. De altfel, lipsa rolului activ nu mai poate fi invocată în recurs, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (51) din C. proc. civ. introduse prin Legea nr. 202/2010, potrivit cărora „părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii”.
În concluzie, nu există nici un fel de aplicare greşită a legii la soluţionarea cauzei, în sensul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., sentinţa atacată nefiind afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., astfel că recursul reclamantului se va respinge ca nefondat în temeiul art. 312 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.C. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5536/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5554/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
