ICCJ. Decizia nr. 5583/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în data de 30 mai 2011, reclamantul D.M. a chemat în judecată pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul N., solicitând obligarea acestora să-i comunice în termen de 10 zile decizia adoptată în legătură cu plângerea înregistrată sub nr. 244/C din 16 decembrie 2010 - plângere îndreptată împotriva deciziei nr. 177 din 26 noiembrie 2010, prin care Baroul N. i-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 RON/zi întârziere.
Prin cererea formulată la data de 5 iulie 2011 (data poștei) reclamantul a cerut instanței să ia act de renunțarea sa la judecată, motivat de faptul că litigiul a rămas fără obiect, întrucât pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și-a adus la îndeplinire obligația de a-i comunica decizia solicitată.
Prin încheierea din data de 21 iulie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în baza art. 246 C. proc. civ., a constatat că reclamantul a renunțat la judecata acțiunii formulată potrivit legii contenciosului administrativ, având ca obiect anularea deciziei Uniunii Naționale a Barourilor din România și a obligat reclamantul la plata către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei încheieri, reclamantul D.M. a declarat recurs.
în motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond deși a constatat că pârâta a făcut dovada îndeplinirii obligației după data formulării cererii de chemare în judecată - situație care a generat stingerea obiectului litigiului - totuși a dispus obligarea sa la plata pretinsă de pârâtă, exclusiv în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (3) C. proc. civ.
Recurentul a susținut ca instanța de fond trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ, și să dispună micșorarea onorariului avocatului, întrucât litigiul a fost generat de tergiversarea soluționării contestației de către pârâta intimată iar valoarea pricinii sau munca efectivă îndeplinită de avocat nu-și au corespondentul în onorariul pretins și acordat în cauză.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 246 alin. (3) C. proc. civ. dacă renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli de judecată.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că în situația renunțării la judecată, după comunicarea cererii de chemare în judecată, culpa procesuală aparține reclamantului, singurul care poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, la cererea pârâtului.
în cauză recurentul - reclamant a renunțat la judecată după ce acțiunea a fost comunicată intimatei-pârâte, astfel că în mod corect prima instanță a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 246 alin. (3) C. proc. civ., obligând reclamantul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
în ceea ce privește criticile recurentului privind cuantumul sumei la care a fost obligat de prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată, în sensul că în mod greșit prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în vederea diminuării acestor cheltuieli înalta Curte constată că, în raport cu caracterul dispozitiv al dispozițiilor invocate, care stabilesc în favoarea instanței de judecată un drept de apreciere iar nu o obligație, acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, și luând act și de cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată și dovedită de intimată înalta Curte a constatat că au fost îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., și a obligat recurentul-reclamant să plătească intimatei Uniunea Națională a Barourilor din România suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5582/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5466/2011. Contencios → |
|---|
