ICCJ. Decizia nr. 5587/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta G.T. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând obligarea pârâtului, prin secția consulară - Ambasada României la Chișinău, să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare și să le transmită de îndată către Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii a arătat că la data de 20 septembrie 2006 a expediat către secția consulară - Ambasada României la Chișinău o cerere pentru redobândirea cetățeniei române, primind și confirmarea de primire a avizului de recepție din partea Consulatului, cu număr de trimitere 59362, dar nu s-a dat curs petiției în termenul de 30 de zile, prevăzut de lege.
La 02 iunie 2009 a formulat o cerere de reprogramare prin care a solicitat să i se comunice o dată pentru depunerea dosarului, dar nici la aceasta nu a primit răspuns.
Reclamanta a invocat disp. art. 101și art. 12 din Legea nr. 21/1991, apreciind că termenul de 3 ani de la data depunerii cererii nu poate fi considerat rezonabil sau motivat, nici chiar de supraîncărcarea rolului instituției, Statul Român având obligația să acorde cetățenia română solicitanților care îndeplinesc condițiile cerute de lege.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune față de disp. art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data introducerii acțiunii fiind împlinit termenul de 6 luni care curge de la data când s-a împlinit intervalul legal de răspuns pentru prima cerere, respectiv data de 22 octombrie 2006.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1172 din 9 martie 2010 a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să primească cererea acesteia de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.
Totodată a obligat pârâtul la 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, chiar dacă reclamanta nu a primit nici un răspuns la prima cerere formulată la data de 20 septembrie 2006, întrucât a revenit cu o nouă cerere la data de 02 iunie 2009, având același obiect, calcularea termenului de prescripție a dreptului la acțiune se face prin raportare la data expirării termenului legal de soluționare a celei de-a două cereri, astfel încât acțiunea introdusă la data de 19 octombrie 2009 a fost formulată în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de textul de lege sus menționat.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 20 septembrie 2006 și data sesizării instanței (19 octombrie 2009), nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susținut că în lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele sus-arătate, nu putea fi obligat pârâtul, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantei dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată în cuprinsul a 6 luni, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc în speță condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.
Pe de altă parte, durata termenului rezonabil a fost decantată numai în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. în consecință, în accepțiunea Convenției (ca, de altfel, în accepțiunea tuturor convențiilor în materia drepturilor omului), noțiunea de "termen rezonabil" nu este sinonimă celei de "termen scurt", ci se raportează la toate circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului. Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului "rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
în ce privește eforturile Ministerului Afacerilor Externe de a se găsi soluții "de lege ferenda", recurentul susține că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.
Potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția europeană pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
în cauză, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 20 septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel fiind, înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
în consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5589/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5586/2011. Contencios → |
|---|
