ICCJ. Decizia nr. 5585/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta L.G. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței obligarea acestuia la stabilirea datei la care să depună cererea de redobândire a cetățeniei române la secția consulară a României din Republica Moldova, într-un termen scurt, rezonabil, de maxim 30 de zile.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în 13 septembrie 2006 s-a prezentat la secția consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, pentru a fi invitată să depună cererea și actele doveditoare.
Reclamanta a arătat că nu a primit nici un răspuns la cererea sa, motiv pentru care a mai formulat o cerere la data de 11 iunie 2009, la care nu a primit răspuns.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 968 din 23 februarie 2010 a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția prescripției.
Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la stabilirea unei date pentru depunerea cererii și actelor într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că dreptul reclamantei de a obține analiza cererii într-un termen rezonabil este recunoscut de lege. Acest drept presupune în mod necesar primirea cererii într-un termen care, împreună cu perioada necesară analizării pe fond a cererii de Comisia pentru Cetățenie, să nu contravină prevederilor Convenției europene asupra cetățeniei.
Refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la mai mult de trei ani de la data exprimării voinței inițiale, având în vedere și timpul necesar desfășurării celorlalte operațiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susținut, în esență, următoarele critici:
1) instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, judecătorul fondului nu a pus în discuția părților faptul că, la dosar, nu există nici o dovadă a faptului că reclamanta și-a asumat acest litigiu, în condițiile în care semnătura de pe cererea adresată organului administrativ nu corespunde cu aceea aplicată pe acțiune.
2) Instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o greșită interpretare a legii (art. 304 pct. 9) atunci când a constatat că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la mai mult de trei ani de la data expirării voinței (_) nu este justificat.
3) S-a mai susținut că pârâtul nu are culpă procesuală și nu suntem în prezența unui refuz de soluționare a cererii reclamantei chiar dacă s-ar considera că cerere de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen de 4 luni.
4) "Termenul rezonabil" de soluționare a cererii, invocat de instanță, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar pentru determinarea acestuia trebuie avute în vedere toate circumstanțele relevante.
5) Instanța nu poate invoca lipsa de diligență a Ministerului Afacerilor Externe pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, deoarece la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică Legea nr. 21/1991, act normativ potrivit căruia cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățeniei din cadrul Ministerului Justiției.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Referitor la critica privind lipsa dovezii de reprezentant a reclamantei urmează a se constata că este neîntemeiată, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de fond, acțiunea este semnată descifrabil de către reclamantă iar nu "pentru" reclamantă, de către o persoană fără mandat.
Recurentul a invocat motivul referitor la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii.
într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
în lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
în același sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat "Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia "Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noțiunea de "termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
în acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
în speța dedusă judecății, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - iunie 2009 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea "principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.
Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5586/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5582/2011. Contencios → |
|---|
