ICCJ. Decizia nr. 5586/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta V.O. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i stabilească o zi pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române și actele necesare, într-un termen rezonabil, scurt, de maxim 30 de zile.
în fapt, reclamanta a arătat că în august 2006 s-a prezentat la secția consulară a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă să primească cererile de redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților, foști cetățeni români și descendenți ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova, pentru a depune cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române.
S-a prezentat personal cu cererea însă i s-a comunicat că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poștă pentru a fi invitată să depună cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele ce demonstrează că îndeplinește condițiile legale.
A formulat o noua cerere la 22 iunie 2009 la care de asemenea nu i s-a răspuns.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 859 din 17 februarie 2010, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să stabilească o zi pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât ultimele cereri ale reclamantei sunt depuse în termenul de 6 luni anterior introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că cererea este întemeiată, deoarece un termen de 6 luni numai pentru depunerea cererii și documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei române este mult prea mare dacă ne raportăm la cererile din 2009 și nu și la aceea din anul 2006.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, instanța de fond a condamnat în contencios administrativ autoritatea publică pârâtă fără a se fi dovedit că există un refuz nejustificat de soluționare a cererii or, între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorității române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru soluționarea cererilor într-un termen cât mai scurt, nu se poate pune semnul echivalenței.
Recurentul a mai susținut că instanța nu avea nici un temei legal pentru a obliga Ministerul Afacerilor Externe la stabilirea unei date pentru primirea cererii în termen de 30 de zile, întrucât determinarea termenului rezonabil se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante, noțiunea de termen rezonabil nefiind sinonimă cu aceea de termen scurt.
în ce privește eforturile Ministerul Afacerilor Externe de a găsi soluții "de lege ferenda", la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 care modifică și completează Legea nr. 21/1991 și potrivit cu care, cererile de recunoaștere a cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale din subordinea Direcției pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.
în același sens, susține recurentul, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie fără nici o restricție privind domiciliul sau o prealabilă programare.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte reține următoarele:
Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), Teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
în înțelesul acestei legi, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h].
în cauză, așa cum corect a constatat și instanța de fond, nu se poate reține susținerea pârâtului, potrivit căreia nu este vorba de un refuz nejustificat, deoarece faptul că cererea reclamantei va fi soluționată la o dată neprecizată echivalează cu exprimarea explicită a voinței de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că "fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Obligația astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
Din această perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantei de a fi programată pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei nu a fost soluționată nici până la această dată.
Prin urmare, având în vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaționale, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantei, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
Reținând, față de cele expuse, că nu a subzistat în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5587/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5585/2011. Contencios → |
|---|
