ICCJ. Decizia nr. 5589/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul T.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței obligarea acestuia la stabilirea datei la care să depună cererea de redobândire a cetățeniei române la secția consulară a României din Republica Moldova, într-un termen scurt, rezonabil.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a prezentat la secția consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea și actele doveditoare.
Reclamantul a arătat că nu a primit nici un răspuns la cererea sa, motiv pentru care a mai formulat o cerere la 27 iunie 2009, la care, de asemenea, nu a primit răspuns.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2633 din 1 iunie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul la primirea cererii și actelor în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, dreptul reclamantului de a obține analiza cererii într-un termen rezonabil este recunoscut de lege. Acest drept presupune în mod necesar primirea cererii într-un termen care, împreună cu perioada necesară analizării pe fond a cererii de Comisia pentru Cetățenie, să nu contravină prevederilor Convenției europene asupra cetățeniei.
Curtea apreciază că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la aproape patru ani de la data exprimării voinței inițiale, având în vedere și timpul necesar desfășurării celorlalte operațiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut în esență, următoarele critici:
Vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative solicitate nu era aptă a atrage condamnarea acesteia, deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat), cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul nostru, reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).
Ministerul Afacerilor Externe, prin secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, nu a exercitat "un drept de apreciere" astfel încât să fie întrunite condițiile excesului de putere reținut de instanța de fond.
Dreptul de apreciere presupune existența a cel puțin două opțiuni, împrejurare care nu se regăsește în speța de față, întrucât o accelerare a operațiunilor pentru acest tip de serviciu consular, stabilit în baza Legii nr. 21/1991, nu este posibilă la această dată, programarea invitațiilor s-a impus ca singura cale de a se desfășura activitatea respectivă.
De aceea, în lipsa unui temei legal concret, credem că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.
"Termenul rezonabil" de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata.
Durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Astfel, în decizia din cauza Katte Kltsche de la Grange, Curtea a reținut următoarele: "caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cazului, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente".
în ce privește explorarea soluțiilor "de lege ferenda", recurentul arată că la data prezentei, s-au concretizat eforturile Ministerului Afacerilor Externe de a se găsi căi de rezolvare a incapacității de procesare și menționează că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
în cauză, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel fiind, înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
în consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5588/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5587/2011. Contencios → |
|---|
