ICCJ. Decizia nr. 5636/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5636/2011
Dosar nr.184/44/2011
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.D.B.R., în numele şi interesul membrului de sindicat A.D., poliţist în rezervă în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, a solicitat obligarea acestor autorităţi să-i acorde indexarea salarială corespunzătoare procentului de 18%, începând cu data de 7 mai 2007, până la data pensionării 25 martie 2009.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a fost angajat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi până la data de 25 martie 2009, data pensionării. În cursul anului 2007 - 2008 printr-o serie succesivă de acte normative, respectiv prin OG nr. 6/2007, OG nr. 10/2007, OG nr. 11/2007, OG nr. 16/2007, OG nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, OG nr. 8/2007, OG nr. 20/2007, şi OG nr. 23/2007, salariile funcţionarilor publici au fost indexate.
Potrivit art. 48 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „elementele salariului de bază al poliţiştilor, pentru care, prin prezenta ordonanţă, s-a prevăzut stabilirea unor drepturi în raport cu salariul de bază avut, se actualizează ori de câte ori are loc o majorare sau o indexare a salariilor".
Prin întâmpinare, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, a invocat două excepţii: cea a necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, susţinând că această competenţă ar reveni Tribunalului Galaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi cea a lipsei calităţii procesuale active a S.D.B.R., pe considerentul că, faţă de obiectul acţiunii, cauza de faţă nu se încadrează în categoria celor pentru care organizaţia sindicală poate formula acţiuni în instanţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 147 din 19 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.D.B.R., în numele şi interesul membrului de sindicat A.D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că cele două excepţii, nu pot fi primite, deoarece prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, sunt interpretate greşit de către autoritatea pârâtă, competenţa fiind atrasă de faptul că una din autorităţile pârâte este o autoritate publică centrală şi nu de faptul că este vorba de indexarea salariului unui funcţionar public, iar sindicatul reclamant are calitate procesuală activă, întrucât potrivit aceloraşi dispoziţii invocate de autoritatea pârâtă în prezenta cauză, apără interesele uni membru de sindicat referitoare la raporturile de serviciu ce implică şi drepturi salariale.
Pe fond însă instanţa a apreciat că acţiunea nu poate fi admisă deoarece toate actele normative invocate se referă la categoria funcţionarilor publici cu statut comun care nu au mai beneficiat de alte acte normative de mărire a salariilor cum este cazul funcţionarilor publici cu statut special din care face parte şi membrul de sindicat reprezentat de organizaţia reclamantă.
Instanţa a mai constatat că poliţiştii, ca funcţionari publici cu statut special, au beneficiat de măriri salariale, în perioada 2007 - 2008, iar dacă ar beneficia şi de disp. OG nr. 6/2007, OG nr. 10/2007, OG nr. 11/2007 etc. ar însemna ca să primească o dublă mărire de salariu, creându-se astfel o stare de discriminare faţă de celelalte categorii de funcţionari publici care nu au beneficiat de acte normative speciale în acest sens.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul S.D.B.R. în numele şi în interesul membrului de sindicat A.D., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că potrivit art. 48 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor: „elementele salariului de bază al poliţiştilor, pentru care prin prezenta ordonanţă, s-a prevăzut stabilirea unor drepturi în raport cu salariul de bază avut, se actualizează ori de câte ori are loc o majorare sau o indexare a salariilor".
Ordinul M.A.I. nr. 132 din 09 februarie 2004 privind salarizarea poliţiştilor în art. 1 aprobă Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor prevăzute în anexa 1, la pct. 27.
Potrivit art. 43 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor: „Salariile stabilite în raport cu coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în prezenta ordonanţă, sunt brute şi se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar".
Acest ordin a fost modificat de Ordinul M.A.I. nr. S/629 din 30 septembrie 2008 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor din M.A.I.
Ordonanţa nr. 2 din 12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, prevede la art. 42 că „funcţionarii publici beneficiază şi de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.".
Prin urmare, recurentul consideră că aceste indexări salariale trebuiau aplicate şi poliţiştilor în calitatea lor de funcţionari publici cu statut special.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În cauză, reclamantul a făcut parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special (poliţişti) salarizaţi conform dispoziţiilor din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, rezultând cu evidenţă că acesta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadraţi, potrivit anexei II pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 154/1998, Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim adjunctul procurorului general şi adjunctul acestuia, categorii cărora le sunt aplicabile reglementările menţionate.
Începând cu 1 ianuarie 2007 poliţiştii au beneficiat de creşteri salariale ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006, cu privire la modificarea OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, astfel încât se constată că reclamantul nu se află într-o situaţie similară cu cea a categoriei funcţionarilor publici care au beneficiat de creşterile salariale conform OG nr. 10/2007 şi nici nu au fost excluşi de la creşterile salariale acordate de legiuitor.
Reglementarea modalităţilor de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituţiile publice constituie opţiunea legiuitorului şi nu poate fi extinsă la alte categorii socio-profesionale, iar Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea OG nr. 6/2007, invocată de recurent, prevede expres la art. 2 că prezenta ordonanţă se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Acordarea acestor creşteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, aşa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare.
Principiul egalităţii statuat de Legea fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv, sens în care s-a pronunţat Curtea Constituţională în mod constant.
Totodată, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. este un drept subiectiv substanţial, care nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care aceasta îl instituie, întrucât nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat.
Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie şi/sau de protocoalele sale adiţionale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a unui stat contractant.
Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat în sensul că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.
Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statului introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.D.B.R. în numele şi în interesul membrului de sindicat A.D., împotriva Sentinţei civile nr. 147 din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5632/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5659/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
